Dragi iubitori de povești pentru suflet,

 

E vacanță, e timp de joacă, e vremea pentru un nou concurs organizat de „Spune-mi o poveste pentru suflet”. Așa cum deja știți, acesta se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani și are două secțiuni: arte plastice și literatură. Concursul nostru se desfășoară în perioada 15-26 iunie.

Tema celei de-a doua ediții este „Născuți din inimă”.

Copiii adoptați sunt născuți din inimă!

Am ales pentru această lună o temă despre adopție, pentru că, pe 2 iunie, a fost Ziua Națională a Adopției.

Despre adopție se vorbește foarte puțin.

 

Pentru a înțelege ce înseamnă să adopți un copil, le propunem celor mici să citească Tudor. O poveste despre adopție, de Veronica Iani. 

 

Apoi, îi invităm să realizeze un poster cu tema „Mesaje din inimă”. Îmbinând imaginea cu mesaje inspirate, prin aceste postere copiii îi vor încuraja pe adulți să adopte un copil.

 

Lucrările pot fi realizate prin orice tehnică (grafică, desen, pictură, colaj etc.), pe hârtie format A4, A3 sau A2 și vor conține, așadar, un mesaj și o imagine. Acestea vor fi jurizate în cadrul a trei categorii de vârstă: 5-7 ani; 8-10 ani; 11-12 ani.

 

Totodată, după ce citesc cartea Veronicăi Iani, îi provocăm pe cei mici să scrie, la rândul lor „O poveste despre adopție”. În poveste vor include și următorul fragment din volum: „Un copil adoptat este un copil foarte special. Are două mame. Asta înseamnă că este iubit de două ori mai mult.”

 

Textele pot fi redactate în Word, cu diacritice sau pot fi scrise de mână, apoi fotografiate sau scanate. Povestea poate fi reală sau imaginară. Vom aprecia: respectarea temei, coerența și logica textului, corectitudinea și expresivitatea exprimării, originalitatea.

 

Secțiunea literară se va desfășura pe două categorii de vârstă: 7-9 ani și 10-12 ani.

Așteptăm lucrările voastre până vineri, 26 iunie, la adresa concursuri.sops@gmail.com.
Anunțarea premianților va avea loc marți, 30 iunie.

Câștigătorul de la fiecare categorie va primi un tricou imprimat cu un desen realizat de Veronica Iani, numai bun de purtat cu bucurie în vacanță. Învingătorii vor putea alege un tricou cu unul dintre modelele:

Totodată, vor primi și un set de 5 cărți (cu autograf) scrise și ilustrate de Veronica Iani:

 

Bebe. O poveste din burtică
Ioana. O poveste despre sindromul Down
Tudor. O poveste despre adopție
Copilăria. O poveste despre copilărie
Leo. O poveste despre prietenie

Lucrările premiate vor fi postate online.

*

Așteptăm la adresa concursuri.sops@gmail.com lucrările copiilor, atașate următorului formular de înscriere completat: FORMULAR DE ÎNSCRIERE.

Obțineți informații suplimentare scriind la concursuri.sops@gmail.com.
Aflați mai multe despre „Spune-mi o poveste pentru suflet” de AICI, de AICI și de AICI.

Echipa „Spune-mi o poveste pentru suflet”

 

 

Citiți articolul  Bucuria este deplină numai dacă o trăiești împreună cu alții, pentru a vedea cum s-a desfășurat prima ediție a concursului nostru și, mai ales, pentru a descoperi lucrările extraordinare ale participanților.