Bucuria este deplină numai dacă o trăiești împreună cu alții.

A fost uimitoare reacția copiilor la invitația noastră de a participa la concursul organizat de „Spune-mi o poveste pentru suflet”. Uimitoare au fost și lucrările trimise de ei. Și acest lucru arată imensa nevoie de exprimare a copiilor. Și de împărtășire. Tema acestei ediții a fost „Copilăria este bucuria” și a fost inspirată de cartea…

Articol de

Ioana Revnic

Publicat la

Blogul cu bunătățiConcursuri

A fost uimitoare reacția copiilor la invitația noastră de a participa la concursul organizat de „Spune-mi o poveste pentru suflet”. Uimitoare au fost și lucrările trimise de ei. Și acest lucru arată imensa nevoie de exprimare a copiilor. Și de împărtășire.

Tema acestei ediții a fost „Copilăria este bucuria” și a fost inspirată de cartea Copilăria. O poveste despre bucurie a scriitoarei Veronica Iani. Altminteri, ei i-a și și aparținut ideea lansării acestui concurs. Și tot ea a făcut parte, alături de Bogdan Dragomir, din juriul de la secțiunea de arte plastice.

Copiii au avut de ilustrat în lucrările lor următorul fragment din cartea Veronicăi Iani: „Copilăria nu a dispărut și nici nu are cum să dispară. Ea este un izvor nesecat cu apă vie prin care cunoaștem BUCURIA și DRAGOSTEA. Copilăria ne-a dăruit-o Dumnezeu pentru a putea înțelege că El ne iubește și ne ocrotește. Dar și pentru a învăța, la rândul nostru, să iubim și să ocrotim.”

Au fost peste 120 de concurenți, la această secțiune. Și 30 de copiii au trimis scrisori la secțiunea de literatură, răspunzând la întrebarea Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea copilăria?

Pe mine și pe colegele mele care au făcut parte din juriu, doamnele prof. Oana Petrovici, Mădălina Andreescu, Cristina Cergan, ne-au impresionat foarte mult aceste scrisori. De exemplu, o fetiță i-a scris lui Dumnezeu, rugându-l să-i dăruiască unui copil bolnav – o copilărie cu sănătate și cu bucurie.

O convingere exprimată de copii în mod repetat a fost aceea că noi, adulții, ne-am pierdut inocența, pofta de joacă și bucuria proprii copilăriei.

Când uiți să fii copil, intri în automatismul fiecărei zile de matur, spune una dintre câștigătoare care a primit un premiu special din partea președintelui de onoare al juriului, domnul Christian Crăciun, profesor și scriitor. O idee comună a tuturor lucrărilor realizate de copii aceasta a fost: Să nu uităm de copilărie!

Pentru că aceste creații au exprimat idei și stări cu adevărat important de cunoscut, am hotărât să le publicăm pe toate într-o carte în format electronic, dedicată Zilei Copilului. O puteți răsfoi în format full-screen dând click pe acest LINK

Dăruim această carte tuturor.

De ce?

Pentru ca să nu uităm de copilărie.

Și pentru că bucuria se dă mai departe și este deplină numai dacă o trăiești împreună cu alții.

Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului

„Spune-mi o poveste pentru suflet”

Pictură realizată de Maia-Anastasia Anton 

Lasă primul comentariu

Citește și alte articole