„Viața este din inima lui Dumnezeu.”
Diana, 12 ani


~ Pro-viață ~

Concursul lunii: „Copilăria este bucuria”

  Dragi iubitori de povești pentru suflet, „Spune-mi o poveste pentru suflet” vă invită – în fiecare lună – la un concurs cu premii de suflet. Acesta se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani și are două secțiuni: arte plastice și literatură.   Prima [...]

Femeile Mironosițe – niște personaje secundare?

Până nu demult, Duminica Mironosițelor era, pentru mine, una ca oricare alta, încadrată în firescul timpului bisericesc. Iar purtătoarele de mir – niște personaje secundare sau episodice ale unor istorii biblice.   Deschid Acatistul Femeilor Mironosițe și transcriu, de acolo, câteva fragmente care se referă la ele: „Trâmbițe [...]

Zeci de copii îi datorează viața – #povestidecuraj 9

Cum ați reacționa dacă ați primi, într-o zi, următorul mesaj – de la o expeditoare necunoscută?  „Am rămas însărcinată în mod neașteptat. Dar nimeni nu mă sprijină. Iubitul meu nici nu vrea să audă de noi. Părinții mi-au spus clar că nu sunt de acord să nasc, [...]

Pruncul dăruit Maicii Domnului – #povestidecuraj 6

În data de 10 aprilie 1912, în Sulița, județul Botoșani, venea pe lume Constantin. Era al cincilea copil din cei zece născuți în familia lui Alexandru și Ana Ilie. În primele două luni de viață, Constantin era tot timpul bolnav. De la o vreme nu mai mânca aproape [...]

Bunica, soldatul rus, o cloșcă, un pistol – #povestidecuraj 1

Povestea cu bunica Maria, soldatul rus, găina și pistolul a devenit primul episod din proiectul #povestidecuraj! Povestea a fost difuzată la Radio Trinitas, vineri, 27 martie 2020, la rubrica Pentru viață a Alexandrei Nadane, din cadrul emisiunii Viața de familie (realizată de Diana Parizianu). Ascultați AICI varianta [...]

Nu îmi propusesem să particip la Marșul pentru viață.

Mulți ani am urmărit de la distanță, cu rezerve, de fapt cu NEcredință ceea ce se întâmpla la București în Luna pentru viață. Iar la Marșul pentru viață nu îmi propusesem să particip vreodată. În același timp, credeam în valorile pro-viață, fără să fi avut curajul să spun [...]

Mâini cu care mângâie Dumnezeu

Printre urările de început de an, copiate de te miri unde și trimise la toată lista de de prieteni, am primit pe Facebook și următorul mesaj: Oare as putea face ceva cu mămicile mele pentru Centrul cu care colaborezi? Mă gândesc la o activitate la primăvară, în jurul [...]

Ilinca: un copil iubit. Și născut, împotriva tuturor

„Bine ai venit, Ilinca!” a rostit preotul înainte să înceapă slujba, privind-o pe fetița care urma să fie botezată în zi de mare sărbătoare, de Sfântul Dumitru. Dar adevărul e că Ilinca nu a fost, de la început, bine-venită. Când mama ei a rămas însărcinată, avea deja un [...]

Viața este o notă de 10 la mate

Ce este viața?! Cine poate să răspundă la această întrebare grea? *** Viața este o veste bună, după o zi apăsătoare. Este o notă de 10* la mate. Este ca un montaigne russe care te mai și zdruncină. Sau ar putea fi ca un joc de supraviețuire cu [...]

Punctuleţul negru

                                                                                                    Motto:       „Rodul pântecului tău, rodul pământului tău,  rodul turmelor tale, viţeii cirezilor tale şi înmulţirea oilor tale,                                        toate acestea vor fi binecuvântate.” (Deuteronomul 28:3) M-am  căsătorit la numai  („numai”  vine scris din perspectiva actualei vârste) 19 ani, ferm convinsă  că „a te căsători  nu înseamnă  neapărat [...]