S-a întâmplat cu niște luni în urmă. Mergeam pe stradă spre un supermarket și pe lângă mine au zburat – pe o trotinetă electrică – un adolescent și iubita lui.
În fracțiunile de secundă în care m-au depășit, băiatul m-a scuipat, apoi și-a văzut de prietena lui și de drum, hohotind.
Nu a privit niciunul înapoi. Pe măsură ce se îndepărtau, în urechi îmi suna mai ales râsul fetei, care mi s-a părut la fel de dizgrațios ca gestul liceanului.
Nu am făcut atunci nimic în afară de a mă curăța de scuipat și de a o compătimi pe fată, că are un asemenea prieten.
*
Săptămâna trecută, într-o după-amiază, îndreptându-mă spre o stație de autobuz de lângă serviciu, am traversat o străduță.
Pe trecere, din sens opus, venea un bărbat pe care l-am observat doar cu coada ochiului.
A ajuns în dreptul meu, m-a lovit în brațul stâng, a spus ceva ininteligibil și a mers mai departe.
Gestul respectivului m-a luat prin surprindere, mi s-a făcut frică, mi-au dat lacrimile și nu am mai putut reacționa.
Văzându-l din spate, i-am remarcat culoarea părului, înălțimea, vestimentația. Nici măcar nu am fost în stare să îl fotografiez.
Lovitura nu a fost una puternică, dar cred că incidentul este unul grav, întrucât a fost un atac la siguranța mea. În plus, m-a paralizat gândul că totul a avut loc ziua în amiaza mare, în văzul lumii și, mai ales, fără să fi făcut NIMIC, NIMĂNUI.
Mai târziu, am cerut sprijin la 112 și am fost sfătuită să apelez la angajații secției de poliție care gestionează zona, ceea ce am și făcut. Am depus o sesizare și am dat o declarație la poliție. Dacă omul va fi prins, va primi o amendă.
*
Nu povestesc aceste întâmplări pentru fi compătimită și consolată, nici pentru a discuta despre competența poliției, cu care eu am avut, până acum, interacțiuni constructive și corecte.
Le povestesc pentru a arăta cum se poate acționa legal, împotriva unui rău.
Pentru ca un rău să se înmulțească, e suficient să nu facem nimic.
Eu aleg să fac un lucru mic, întrucât nu vreau ca răul din jur să ajungă – din cauza fricii mele, din cauza tăcerii mele, din cauza comodității mele – mult prea mare.
IOANA REVNIC
Photo by Miguel Bruna on Unsplash
