București, 18 iunie 2023
Dragă papi,
Sper ca această scrisoare să te găsească sănătos.
Eu sunt bine și, după un an plin de stres, mă simt în sfârșit pregătită pentru ziua de mâine. Nu zic că nu am emoții, numai când aud cuvântul „examen” îmi apar fluturașii în stomac, dar am realizat că viața ce va urma înseamnă mult mai mult decât un simplu test de evaluare. Acum stăteam întinsă pe pat și mi-a venit ideea să îți scriu, deoarece, cu toate că nu îți stă în putință să îmi răspunzi imediat, sentimentul că îți pot spune ce am pe suflet mă liniștește.
Câteodată stau și mă gândesc la momentele care mi-au adus fericire și de care îmi amintesc cu mare drag. Multe dintre acestea s-au petrecut alături de tine, la căsuța ta de la Cotu-Vameș, acolo unde am fost ajutată să mă bucur de lucrurile simple din viață.
Îmi imaginez cum mă legăn domol într-un hamac prins de doi meri din grădina ta, într-o după-amiază fierbinte de vară. Abia am terminat de mâncat jumătate de pepene proaspăt, de hrănit găinile și pot sta liniștită, după o zi pe care aș fi numit-o vara trecută obositoare. În surdină se aude cântecul odihnitor al turturelelor. O adiere de vânt, ca o mângâiere blândă, îmi atinge ușor pleoapele și, ușor, ușor adorm…
În același timp, vizitele la bunici veneau la pachet cu o mare de noi cunoștințe și jocuri. Îmi citeai în fiecare zi din cărțile noastre preferate. Serile obișnuiam să jucăm teatru, iar eu alegeam de fiecare dată să fiu vulpea din „Ursul păcălit de vulpe” sau fratele cel mare din „Cei trei purceluși”.
La masă, când bunica ne făcea spanac, ne jucam de-a Popeye Marinarul. În zilele în care făceam mofturi la mâncare, găsind după câteva minute farfuria goală, îmi spuneai că o persoană pe nume Moțoc a venit pe geam și a mâncat-o, întrucât mie nu îmi mai trebuia.
M-ai învățat să mă îngrijesc de grădină și am udat toate plantele, știind că și ele au nevoie de hrană. Ascultam muzică și povești audio de pe discurile tale. Înainte de culcare, te rugam să îmi spui câte o întâmplare din viața ta, deoarece mereu m-au pasionat năzbâtiile pe care le făceai când erai mic. Am observat, totuși, că pe măsură ce creșteam, povestirile deveneau din ce în ce mai serioase și de fiecare dată rămâneam cu o lecție învățată din ceea ce îmi spuneai.
Încetul cu încetul, am început să realizez că tu erai Moțoc și nu erai cu adevărat trist că eu te-am păcălit să-ți fur coada sau atât de puternic încât să-mi sufli casa.
Ai știut mereu cum să mă faci fericită și îți mulțumesc nespus de mult pentru felul în care mi-ai înfrumusețat copilăria.
După un timp ai început să mă ajuți la teme, deoarece ai fost profesor de română. Când îți ceream sfaturi, lăsai tot ce făceai la momentul respectiv deoparte și mă susțineai până la capăt.
Anul acesta ai avut un rol deosebit în pregătirea pentru examen, fiind mai ales un sprijin emoțional.
Numai gândindu-mă la clipele petrecute alături de tine, mă cuprinde dorul de vremurile lipsite de griji de altădată. Vreau doar să știi cât de mult te iubesc și cât de recunoscătoare îți sunt pentru tot ce mi-ai oferit în acești ani.
Aștept cu nerăbdare să termin examenele, pentru a veni din nou la voi.
Te îmbrățișez cu dor,
Smaranda
Smaranda Radu a absolvit clasa a VIII-a la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, din București
