Unde găsim cea mai frumoasă dintre Româniile posibile?

„Căutăm în fiecare zi cea mai frumoasă dintre Româniile posibile. Știm că nu trăim în ea. O căutăm – în noi, în prieteni, în familie, în cărțile citite, în cântecele patriotice, în trecut, în figurile de eroi și de voievozi.

Știm că nu trăim în cea mai frumoasă dintre Româniile posibile și ne e dor în fiecare zi de ea. O căutăm în ce ne înconjoară și în ce a fost înainte de noi.

Eu am găsit, am văzut, am înțeles unde anume poate fi găsită ea. Și am să vă spun simplu, că nu cred că mulți au ajuns cu gândul acolo. Cea mai frumoasă dintre Româniile posibile este cea pe care o văd, în secundele dinainte de moarte, cei care se hotărăsc să moară pentru ea.

Aceea este cea mai frumoasă dintre Româniile posibile. Pentru că oamenii aceia decid că aceea este țara atât de frumoasă și de mândră, încât să merite nu să trăiască, ci să moară pentru ea. De regulă, lucrul acesta se întâmplă pe câmpul de luptă.

Când nu se întâmplă, însă, pe câmpul de luptă, se întâmplă în locuri sacre precum Varnița – Fântâna Albă. Fără să fi fost vreun câmp de luptă, mii de români au decis că țara pe care o iubesc se numește România, că au fost despărțiți samavolnic de ea și că această țară este atât de frumoasă, încât merită să moară pentru ea.

Nu există poveste de credință și de iubire colectivă pentru România mai frumoasă în toată istoria noastră în afara câmpurilor de luptă, pentru că pe câmpurile de luptă este aceeași poveste.

Dacă vrem, deci, să știm care este cea mai frumoasă dintre Româniile posibile, o găsim în ochii, în privirile din urmă ale celor care se hotărăsc să moară pentru ea. Iar astăzi vorbim de câteva mii de români la Varnița – Fântâna Albă, care, în urmă cu 80 de ani, asta au hotărât: să vadă cea mai frumoasă țară dintre toate cele posibile.

Mă întorc câteodată și revin la Putna când neliniștile de a nu vedea țara aceea atât de frumoasă în tot ce mă înconjoară și, din 2018, văd aici, la portalul acesta, numele satelor din care provin acele câteva mii de români din Valea Siretului pentru care, înainte de a fi asasinați, linșați, au hotărât, au văzut cu ochii lor țara aceea minunată și mândră pentru care merită să mori.

Și, când nu pot ajunge la Fântâna Albă – puteam și o făceam în fiecare an când eram diplomat al statului român la Cernăuți – de 1 aprilie, vin aici, la Putna, și mă răcoresc cu ceea ce văd în acest portal.

Începând cu 28 iunie 1940, românii din Raionul Herța, nordul Bucovinei și Basarabia au fost țintele directe ale aparatului de represiune, ale unui mare proiect de represiune sovietic.
Fântâna Albă a fost un episod din acest mare proiect de represiune sovietică îndreptată împotriva românilor din aceste teritorii. În forme ipocrite, acel proiect, post-sovietic, continuă și acum.

Au fost deportări, asasinate, linșaje, foamete. Și, în lunile acelea care au precedat Varniței au fost sute și mii de tentative de treceri individuale și colective. Știm doar de Lunca, știm doar de Mahala, câteodată de Ostrița, de Fântâna Albă.

Timp de multe luni de zile, românii pierduți, înstrăinați, trădați în iunie 1940, care au plecat astă vară, știau că trebuie să se întoarcă la primăvară. Și au încercat să se întoarcă. Unii, nereușind să se întoarcă atunci, încearcă să se întoarcă astăzi.

În încheiere, ca să ne dăm seama cei care am citit câteva cărți de istorie despre dramatismul și impactul momentului Varnița, că tot sunt acum născocite povești care minimalizează numărul victimelor, am să vă citez doar câteva cuvinte dintr-un raport adresat lui [Iosif] Visarionovici Stalin vis-a-vis de Fântâna Albă: «Peste frontieră n-a trecut nimeni». Deci, atenție: «Peste frontieră n-a trecut nimeni».

Folosesc acest prilej pentru a le spune diriguitorilor Imperiului Sovietic – lor și urmașilor lor – că mint. Peste frontieră au trecut toți!”