Pe pământul pe care a fost dat să mă nasc, în țara în care am învățat să spun – în limba mea maternă – „pâine”, „mama” și „rugăciune”, am învățat că „toate drumurile duc la … Putna”.
Tocmai de aceea, atunci când doamna profesoară de istorie a propus clasei noastre să participe într-un proiect în cadrul căruia puteam vizita Mănăstirea Putna, entuziasmul meu a fost de nestăpânit. Mereu mi-am dorit să parcurg „drumul către Putna”.
Am ajuns în lăcașul sacru, la jumătate de Gustar, iar o stare de pace și de bunăstare m-a cuprins deodată; nu îmi venea să cred că mă aflu acolo unde, acum 150 de ani, a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente din istoria românilor: Serbarea de la Putna, din 1871.
Cu bucurie și cu entuziasm am început turul mănăstirii, iar ghidul a început să ne povestească despre serbarea de la Putna. În turul printre zidurile ce au adunat de-a lungul timpului nu doar credință, ci și istorie, pace și patriotism, unul dintre colegii mei, un băiat cu părul blond, care toată viața lui a fost fascinat de istoria românilor, dornic mereu să afle amănunte despre evenimentele istorice, se întoarce către doamna profesoară și o întreabă cu glas șoptit:
– Mă iertați, doamna profesoară, însă, de ce este considerată Serbarea de la Putna un eveniment atât de important pentru români?
– Ei bine, tinere istoric, îi răspunde doamna profesoară zâmbind, pentru românii de acum 150 de ani, acest eveniment nu a fost doar o simplă serbare, ci o chemare a poporului român spre unire și mântuire, aceasta deoarece, deși România nu era o țară unită din punct de vedere politic, românii de pretutindeni împărțeau aceeași limbă, aceeași credință și aceleași obiceiuri.
Curiozitatea colegului nostru fiind lămurită, ne continuăm turul mănăstirii. Ajungem la crucea ridicată pentru comemorarea serbării, timp în care ghidul ne povestește despre evenimentele petrecute pe parcursul desfășurării acesteia.
Doamna profesoară cere permisiunea să intervină, se întoarce către noi și ne întreabă:
– Ei bine, acum când ați auzit atât de multe despre această serbare-eveniment, puteți oare să-mi spuneți care credeți că a fost cel mai impresionant moment al serbării?
O colegă mai rușinoasă din fire, a cărei pasiune a fost și este cântatul la vioară, răspunde doamnei profesoare:
– Momentul care m-a fascinat cel mai mult a fost atunci când Ciprian Porumbescu a cântat la vioară, în după-amiaza zilei de 15 august, deoarece la serbarea de la Putna el a interpretat pentru prima dată „Balada” , cântare care, știm cu toții, a devenit opera noastră de suflet și care consider că reprezintă esența sufletului românesc de pretutindeni. Și momentul în care Ciprian Porumbescu i-a spus tatălui său la finalul serbării: <<Tată, am cântat Daciei întregi!>>, consider că a fost cel mai impresionant moment. Mă cuprinde emoția doar vorbind despre acesta, darămite să fi fost și eu acolo, în mijlocul mulțimii, vibrând toți, împreună, pe acordurile viorii sale…
– Remarcabilă opinie! i-a răspuns doamna profesoară cu apreciere în glas. Într-adevăr, un moment la fel de înălțător ca și momentul, sublim și mișcător al serbării, în care colonelul Boteanu, îngenunchind la mormântul voievodului Ștefan cel Mare, i-a adus pioasă recunoștință, depunând „centironul de aur de la brâu” pe mormântul acestuia sub privirile pline de emoție ale mulțimii.
Turul mănăstirii continuă, vizităm biserica, admirăm icoanele cerești, trecem cu emoție pe lângă statuia lui Mihai Eminescu-făuritorul momentului. Vizităm muzeul mănăstirii unde se află urna de argint în care era pămînt din toate provinciile românești, adusă în dar la mormântul lui Ștefan cel Mare.
Timpul s-a scurs repede, astfel că turul mănăstirii a luat sfârșit fără să ne dăm seama.
Doamna profesoara de istorie ne-a oferit un răgaz, pentru a contempla cele văzute.
Mă aflu singur în fața altarului, un loc sacru și liniștitor. Meditând la tot ceea ce s-a întâmplat în anul 1871 la Putna, un gând nu îmi dă pace: oare ce ne-ar fi spus acum, unul dintre cei 3000 de români care au luat parte la serbare acum 150 de ani?
Deodată, din altarul sacru și liniștit, îmi apare parcă un chip cunoscut; nu-l mai întâlnisem, dar îl cunoșteam foarte bine. Era însuși Mihai Eminescu. Poetul nostru național, cel care a inspirat românii prin creațiile sale. S-a apropiat ușor de mine, m-a atins blând pe umăr și mi-a șoptit cu glas cald: „Tinere! Deși România a fost de-a lungul istoriei o țară măcinată teritorial, eu am crezut întotdeauna că poporul român poate fi unit prin credință și prin respectarea trecutului. Am avut nădejde că țara noastră sfântă, într-o bună zi, va fi unită. Însă, ce vă pot spune eu, ție și generației tale, este să nu conteniți să vă iubiți istoria și neamul! Doar cunoscând trecutul, veți reuși să construiți viitorul! Iubiti-vă patria, iubiți-vă limba, iubiți-vă religia, literatura, muzica, iubiți-vă semenii! Și doar așa, manifestarea de la Putna, despre care astăzi ați vorbit, își va fi atins scopul: unirea spirituală a românilor de pretutindeni.
Mă aflu tot singur, în fața altarului, cuprins de emoție. Și totuși, o lacrimă îmi curge pe obraz… Este momentul în care realizez mai mult ca oricând că este de datoria noastră ca români să ducem mai departe, din generație în generație, povestea acestei serbări. Generațiile viitoare trebuie să cunoască faptele de vitejie și truda înaintașilor noștri, pentru ca noi să putem aspira acum la o Românie unită, nu doar politic, ci și spiritual.
Plecăm cuprinși de emoție, lăsând în urmă lăcașul unde, acum 150 de ani, s-au adunat – cu gândul la o Românie unită – români de pretutindeni.
Text de Radu-Andrei Gherman
elev în clasa a VII-a A, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava
Desen de Inessa Arnaut, 8 ani
Lucrări premiate la concursul SOPS 12 – Putna 1871. Serbarea tuturor românilor
*
Aflați mai multe despre manifestările organizate la Mănăstirea Putna, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni: Putna 150. Continuitatea unui ideal.
Accesați site-ul www.serbareputna150.ro
Și paginile serbării:
