Da, am fost invitat să „jurizez” o selecție de lucrări înscrise într-un concurs cu tema Putna 1871: Serbarea tuturor românilor. Este pentru prima oară când fac așa ceva și mi-a fost tare greu. Știu, e un clișeu pe care l-ați mai auzit.
„Toate-s frumoase?”… nu mă pricep.
„Toate-s bine executate?”… nu vreau să mă pricep.
Eu am întârziat asupra Emoțiilor pe care mi le-au stârnit lucrările copiilor.
Am, la rândul meu, doi copii pe care încerc să-i mai fac atenți la ceea ce cred eu că e important în jurul nostru. Așa, cu ei de mână, am ajuns și la Putna, în 2018, unde am putut să le povestesc de Ștefan cel Mare și Sfânt și de Eminescu. Faptul că s-a stârnit, pe tema aceasta, un concurs este, în sine, un motiv de bucurie și de speranță. Extracurriculară, dar tot „bucurie” se numește.
Așadar, copiii aceștia, de vârste diferite, m-au făcut să „aleg” atât de greu prin felul lor în care au abordat tema acestei adunări a românilor din toate teritoriile locuite de ei. Fie că erau din Principatele Române, abia Unite, fie că erau veniți de sub imperiile de atunci, acolo, la Putna, s-au strâns toți sub același Gând al Bunului Dumnezeu – Unirea tuturor românilor, cum spunea – AICI – Protos. Dosoftei Dijmărescu, de la Putna.
Asta vezi și în lucrări. Biserica în jurul căreia a fost posibilă o asemenea Mărturisire. Crucea, în a cărei lumini s-au strâns românii laolaltă. Mormântul Marelui Ștefan deasupra căruia au închinat pământul strâns din toate provinciile românești și l-au slujit acolo ca pe Sfânta Masă pentru ca, mai apoi, să se împărtășească cu el gropile în care s-a „hirotonit” Marea Unire.
Eminescu are un rol special la această serbare. De aceea mulți copii l-au și desenat. Copiii aceștia simt bine că talent literar au mai avut și alții, dar așa cum le-a pus el împreună… parcă puțini au făcut-o.
***
„O munți și vâlcele
Și mulțimi de oameni,
Tânguiți-vă și plângeți cu mine toți
Și jeliți cu Maica Domnului Ceresc”
Așa sună o strofă din Prohodul Domnului, iar imaginea aceasta o vezi reluată și în compozițiile copiilor.
M-am tot gândit că omul e lăsat să fie împreună cu aproapele său… cum altfel să-l „iubească ca pe sine însuși”? Așa că ceea ce au pictat copiii, nu e doar un decor, o poziționare geo-grafică. Este chiar Țara aceea care nu era „de față”. Dar în care oamenii erau în Duh unii cu alții. Iar asta – sub privirile și sub rugăciunea Maicii Domnului.
Eu nu știu dacă cei prezenți la serbarea din 1871 au întins hore, dar sunt sigur că s-au bucurat, că au stat unii cu alții și au săltat de bucuria întâlnirii… Ori asta nu e o „horă”?
M-au înduioșat costumele naționale în care era înghesuit, cu tandrețe… tricolorul. Știu copiii aceștia mici că în vremurile acelea, sub imperiile de atunci, românii nu aveau voie să-și înalțe steagul național? Nu era „corect politic”, așa că l-au cusut în altițe sau l-au împărțit în trei…, doar ca să se poarte laolaltă când intrau în cetate.
Vreau să vă spun că am privit lucrările, de la început, împreună cu fiica mea de 12 ani. Ceea ce aveam să văd era, cu siguranță, o lecție și o bucurie pe care vreau să o împărtășesc mai departe.
Asta vă îndemn să faceți și voi.
Asta numesc eu #amintiri_pentru_Dumnezeu.
În fine, eu nu m-aș mai desprinde de Lucrarea acestor copii, așa cum poate că am văzut într-un desen, un „gard” mare, cât toată pagina, în care au intrat toți: Ștefan, Preoții, Biserica, Sfânta Masă, Cerul și pământul, „munți și vâlcele”, Bucuria, Nădejdea, Drapelul Național…, chiar dacă bătut de un vânt din toate părțile…
Românii n-au fost doar „sub vremi”, ci au fost, tot timpul, și sub Gândul lui Dumnezeu…
Ori ASTA se vede în sufletul acestor copii. Iar așa ceva nu se „jurizează”.
horia
Horia Țigănuș este artist plastic și a făcut parte din Juriul de Onoare care acordă Premiile Speciale la concursul SOPS 12 – Putna 1871: Serbarea tuturor românilor.
Pe Horia Țigănuș îl găsiți aici: www.horia.ro
