Dragi participanți la concursul „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”,

 

Țin minte, de când eram mică, multe legende și povestiri despre viața Sfântului Ștefan cel Mare: povestea cu stejarul din Borzești, în care un joc copilăresc de-a moldovenii și de-a tătarii s-a sfârșit cu uciderea – de către tătari – a lui Gheorghe, prietenul viitorului voievod. Sau întâmplarea cu Sfântul Daniil Sihastrul pe care Ștefan cel Mare l-a găsit în rugăciune în chilia sa, când s-a dus să îi ceară un sfat. Atunci, călugărul i-ar fi spus domnitorului să aștepte afară, până ce sfârșește rugăciunea. Nu am uitat nici istorioara cu Mama lui Ștefan cel Mare, care, văzându-și fiul întorcându-se de la oaste rănit și descurajat, l-a trimis înapoi în bătălie să le dea oamenilor săi un exemplu de bărbăție și de curaj, ca un adevărat lider.

 

Multă lume îl cunoaște pe Ștefan cel Mare doar din cărțile de literatură. Întâmplările imaginate de scriitori înlocuiesc realitatea însăși.

 

De aceea, cred că este important ca, încă de mici, să aflați despre Sfântul Ștefan cel Mare mărturii consemnate în documentele epocii sale, sau chiar în scrisorile voievodului, ori în scrierile cronicarilor români și străini despre el.

 

Cartea despre Sfântul Voievod Ștefan cel Mare publicată la Editura Mitropolit Iacov Putneanul a Mănăstirii Putna prezintă – pe înțelesul vostru – astfel de fapte. Aceasta face parte din colecția Viețile sfinților povestite copiilor și se găsește pe site-ul www.putna.ro, secțiunea Publicații. 

 

Ați descoperit volumul în cadrul concursului „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”.

 

Lucrările pe care ni le-ați trimis arată faptul că – majoritatea – ați făcut efortul de a citi cartea cu atenție, pentru a răspunde corect întrebărilor noastre, pentru a fi creativi, pentru a exprima puncte de vedere argumentate și curajoase, pentru a realiza desene expresive și originale.

 

Felicitări pentru seriozitate, pentru efort, pentru implicare!

 

Un lucru îmbucurător a fost și că, la această ediție, au participat copii din Republica Moldova. Iată câteva însemnări din lucrarea DARIANNEI RUSSU (13 ani) din Chișinău:

 

„Fără nicio îndoială, Sfântul Ștefan este un model pentru conducătorii de azi. Pentru că a fost un credincios adevărat și a lăudat mereu pe Dumnezeu; pentru că a fost un mare iubitor al poporului său și nu al puterii: nu a domnit pentru interesele sale personale, precum au făcut-o rudele sale, trădători ai propriei țări, dar și Petre Aron, ucigaș al propriului frate. Ci a slujit lui Dumnezeu și poporului său. Pentru că și-a riscat viața în fiecare luptă purtată pentru binele țării sale, pentru că a fost curajos ca nimeni altul, pentru că a știut să-i răsplătească pe oameni, a dăruit oamenilor vrednici, a ajutat săracii, (…) pentru că a domnit 47 de ani doar pentru poporul său.

 

L-aș chema și eu pe Ștefan cel Mare și Sfânt precum l-a chemat Mihai Eminescu în versurile sale din poezia ”Doina”: Ștefane, Măria ta, / Tu la Putna nu mai sta, /Las’arhimandritului /Toată grija schitului, /Lasă grija sfinților/ În sama părinților, / Clopotele să le tragă /Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă, / Doar s-a-ndura Dumnezeu, / ca să-ți mântui neamul tău!

*

I-am citit această carte mamei mele. Mi-a plăcut că i-am transmis informații noi, pe care nu le cunoștea, mi-a plăcut să o văd uimită când i-am citit despre lupta de la Codrii Cosminului, în care Sfîntul Ștefan a condus oastea întins pe sanie de lemn, din cauza rănii de la picior, în același timp, mi-a plăcut să o aud spunându-mi de fiecare dată cât de important este să crezi în bunul Dumnezeu și că El ne ajută mereu.

 

Vreau să recunosc că în timp ce citeam cartea, suportam o durere mare de dinte și îi spuneam de fiecare dată acest lucru, la care mama mi-a răspuns că asta este voia Domnului și că trebuie să o împlinesc cu iubire, adică a preluat exact textul din carte, din capitolul „Rana de la picior”,ceea ce mi-a provocat zâmbet și mi-a alinat puțin durerea.

 

La fel, i-am povestit bunicului despre acest concurs, relatându-i frânturi din cele citite de mine și am simțit o mare curiozitate din partea lui de a cunoaște mai multe lucruri despre Sfîntul Ștefan.

 

Am observat o mare jale în sufletul lui că nu a avut posibilitatea să învețe la școală istoria românilor, explicându-mi că a învățat istoria Uniunii Sovietice și că despre Ștefan cel Mare și Sfânt a aflat doar de la televizor sau din cărți citite recent.

 

Auzind acestea, i-am promis că voi imprima această carte, ca să o citească și el.”

 

***


Președintele de onoare al juriului, Părintele Stareț al Mănăstirii Putna, Arhim. Melchisedec Velnic, i-a acordat Dariannei RUSSU Marele Premiu al concursului.

 

Darianna a participat și la secțiunea de arte plastice. Ea și-a imaginat scrisoarea trimisă de Sfântul Ștefan boierilor fugiți din Moldova în 1457, când voievodul și-a recuperat tronul în urma luptei de la Doljești. Aceștia fuseseră implicați în uciderea tatălui său. Dar Sfântul Ștefan i-a iertat și i-a chemat în țară.

La secțiunea de literatură, juriul format din Prof. dr. Roxana Ștefania Ciobanu – consilier superior, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație – și din Protos. Dosoftei Dijmărescu, de la Mănăstirea Putna, a acordat următoarele premii:

 

Categoria 7-9 ani, MARIA NASTASĂ, premiul de participare


La categoria 10-12 ani:

Premiul I: ANA STANCIU
Premiul al II-lea: MIRUNA DUȘA
Premiul al III-lea: MILENA HREPLENCO

 

La categoria 13-14 ani:
Premiul I: VLAD PĂTRAȘCU
Premiul al II-lea: CORINA BANU
Premiul al III-lea: ANDREI ȘERBAN

***

Marele Premiu a fost acordat și la secțiunea de arte plastice. Acesta a fost câștigat de ȘTEFAN URSACHE (12 ani).

La categoria 5-7 ani, câștigătoare este ALEXANDRA MARIA NEGREA.
Nu s-a acordat un premiu pentru categoria 8-10 ani.
La categoria 11-12 ani a câștigat MARIA SIMON. Iar la categoria 13-14 ani învingătorii sunt CORINA BANU și THEODOR UNGUREANU.

Am făcut parte din juriul acestei secțiuni, alături de scriitoarea și ilustratoarea Veronica Iani.

 

În mod excepțional, la această ediție TOȚI participanții vor primi câte un dar din partea Mănăstirii Putna, care oferă și TOATE premiile. Mulțumiri. Și recunoștință!

 

În sfârșit – le mulțumesc părinților și profesorilor care i-au încurajat pe copii să participe la concurs.
Pentru aceștia, darul nostru va fi cartea (în format electronic) dedicată concursului „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”, care va apărea în 15 august.

Felicitări tuturor participanților!

Vă așteptăm la ediția a patra, august 2020, a concursurilor „Spune-mi o poveste pentru suflet”, a cărei temă o vom anunța mâine, 1 august!

 

Ioana Revnic, 

Coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”