Învățătura e lumină ce-ți face viața mai senină. Cu învățătură, omul nu moare de foame. În plus, omul din greșeli învață. Învățătura e o comoară de care niciun hoț nu se poate atinge. Cel mai bine învățăm învățând pe alții. Ți-a dat viață cel care te-a învățat ceva. Să nu te rușinezi a învăța ceva și de la cel mai mic. A învăța niciodată nu e târziu, căci omul cât trăiește învață. Dar lesne e a învăța, greu a face.

 

Înțelepciunea lumii, esențializată în proverbe, ne arată că învățătura este importantă. Chiar dacă – azi – aceasta nu se bucură de prețuirea pe care o merită.

 

 

Putem învăța de la tot ce ne înconjoară, așa cum ne sugerează și POEZIA care ne-a inspirat în alegerea temei celei de-a cincea ediții a concursurilor SOPS.

Și așa cum ne-au arătat-o lucrările voastre.

 

 

Concursul „Învață de la toate” – SOPS 5/ septembrie 2020 l-a avut drept Președinte de onoare pe domnul profesor Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române.

 

 

Domnia Sa ne-a transmis ACEST cuvânt de salut, din care reluăm câteva gânduri: „Proiectul „Spune-mi o poveste pentru suflet” (…) aduce poveștile în viața noastră cotidiană, iar tema competiției din această lună, „Învață de la toate”, ca și campania „1000 DE PRIETENI, PENTRU 1000 DE COPII” fac din poveste o realitate.

Cei mai mari scriitori români – de la Eminescu („Călin, file de poveste”) și până la Ion Creangă („Harap Alb”) și Petre Ispirescu („Pasărea măiastră”) – ne-au lăsat povești nemuritoare, pe care, cu viața agitată pe care o trăim, le-am cam uitat. Or, pentru copii nu există alta mai de folos zăbavă decât ascultatul și cititul poveștilor.

 

Felicitări tuturor celor care, prin stimularea creativității în domeniile artelor plastice, fotografiei, literaturii, abilităților, readuc povestea în viața copiilor, revigorând universul copilăriei prin visurile și eresurile noastre, prin cântec și descântec, prin reînvierea credinței în minuni și în farmecul limbii noastre românești!”   

***

Iar acum, să-i cunoaștem pe câștigători.

La secțiunea ARTE PLASTICE, juriul alcătuit din Veronica Iani, scriitoare și ilustratoare, și din arhitectul Andrei Tache acordă următoarele premii.

Categoria 5-7 ani: David Emanuel Toader

Categoria 8-10 ani: Rebeca Maria Popa

Categoria 11-12 ani: locul I Larisa Gabriela Popescu; locul al II-lea Ștefan Ursache

Categoria 13-14 ani: Ana Maria Popescu

Liceeni: Alexandra Petrea

La celelalte secțiuni, au câștigat:

 

La LITERATURĂ:

Categoria 7-9 ani: Nectaria Andreescu

Categoria 10-12 ani: locul I Sophie Midrigan, locul al II-lea Ana Stanciu, locul al III-lea Radu Andrei.  

Categoria 13-14 ani: locul I Alexandra Andreea Bragă, locul al II-lea Teodora Stoian, locul al III-lea Paula Dabija.

La categoria LICEENI nu s-au acordat premii.

 

Câștigătorii au fost desemnați de doamna prof. dr. Cristina Cergan, de la Școala Gimnazială „Ion Minulescu” din Pitești și de doamna prof. dr. Roxana Ștefania Ciobanu – consilier superior, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

În sfârșit, la secțiunea ABILITĂȚI au câștigat Larisa Gabriela Popescu și Andrei Popovici (10-12 ani). Din juriu au făcut parte prof. dr. Diana Gratie și Veronica Iani.

 

 

La această ediție nu se acordă Marele Premiu. (Dar lucrările câștigătorilor sunt atât de impresionante, încât toate ar merita un Mare Premiu.)

Învingătorii vor primi în dar câte o agendă deosebită, instrumente de scris deosebite și alte surprize.

Felicitări tuturor participanților!

Următoarea ediție a concursurilor „Spune-mi o poveste pentru suflet” va fi anunțată mâine, 1 octombrie 2020. 

Ioana Revnic,

Coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”

 

 

Pictură de Larisa Gabriela Popescu