– Când mai veniți pe-aici? m-a întrebat Bubu, unul dintre copiii care au fost duminică, la Poienarii Burchii, la  #BucurieDupăLiturghie.
– De ce să mai vin? i-am replicat cu o indiferență jucată.
– Păi, să ne jucăm! a zis el.
– Și să ne bucurăm! a intervenit sora lui care se juca lângă noi.

 

*

 

Cel mai mult mă impresionează la copiii din Poienarii Burchii felul în care primesc TOT ce li se oferă la #BucurieDupăLiturghie și felul în care se bucură.

 

Duminică am fost din nou la ei cu Veronica Iani (scriitoare și ilustratoare de cărți pentru copii) și cu Ana Spînu (12 ani). Veronica Iani le-a spus copiilor „Eșarfa”, o istorioară scrisă de ea special pentru întâlnirea noastră. Alături de mine copiii au făcut o scurtă călătorie în viața Sfântului Ioan Iacob Hozevitul. Iar un moment inedit al întâlnirii a fost debutul Anei, în rolul de povestitoare. Ea le-a povestit celor mici viața Sfintei Teodora de la Sihla, sărbătorită în 7 august.

 

Momentele de joacă au fost propuse și coordonate tot de Ana, iar impactul asupra celor prezenți a fost spectaculos, după cum se vede în fotografii.

 

*

 

#BucurieDupăLiturghie este un proiect al comunității parohiale din Poienarii Burchii, unde slujește pr. Marius Curelea, organizat în colaborare cu Asociația Spune-mi o poveste pentru suflet, pe care o conduc. Citiți AICI și AICI mai multe informații despre proiect.

 

#BucurieDupăLiturghie înseamnă ateliere interactive de povești și experiențe de învățare. Întâlnirea din 7 august este a patra din cele cinci prevăzute în proiectul-pilot, desfășurat în această vară.

 

Vă mulțumesc, dragi prieteni din comunitatea de la Poienarii Burchii, pentru că ne ajutați să le oferim copiilor câte o porție de #BucurieDupăLiturghie!

 

Ioana Revnic, 

coordonatoarea proiectului

„Spune-mi o poveste pentru suflet”

 

 

Proiectul Spune-mi o poveste pentru suflet are ca scop formarea caracterului prin intermediul poveștilor. Din 2018 până în prezent, au fost susținute mai mult de 350 de ateliere de povești pentru copii, inclusiv online.

 

Din mai 2020, s-au organizat concursurile SOPS. Acesta a avut două secțiuni: arte plastice și literatură. În luna aprilie, concursurile au ajuns la cea de-a 20-a ediție. Până în prezent, la această competiție au participat peste 2250 de copii, de adolescenți și de adulți din România, din Republica Moldova, din Ucraina, din Italia, Spania, Danemarca, Olanda, Elveția și Franța.

 

Susțineți proiectul nostru, donând în contul Asociației Spune-mi o poveste pentru suflet

Cont: RO65BTRLRONCRT0624723301

Banca Transilvania – Bucureștii Noi

C.I.F 44531306

Paypal @spuneopoveste

Orice sprijin este foarte important pentru noi!

 

Foto – Iulia Spînu