MICUL ORFAN

 

E ziua Învierii, azi clopotele trag

Bătrânii stau pe prispe, iar unii stau în prag,

Cei tineri şi copii, ieşind gătiţi la drum

Se duc ca să ciocnească la cimitir acum.

 

 

Mireasma cea de Taină a Sfintei sărbători

Se simte din tămâie, din iarbă şi din flori,

Livezile se-mbracă într-un frumos veşmânt.

Şi toate par acuma mai nouă pe pământ.

 

 

Aproape de altarul Bisericii de lemn

Un copilaş aduce făclii şi untdelemn,

Sărută Sfânta Cruce la proaspătul mormânt

Apoi îngenunchează şi plânge suspinând.

 

 

Când clopotele sună cu dangătul voios,

Orfanul lângă Cruce suspină dureros!

Fiind el în durere cu totul adâncit,

Din sunetul de clopot un glas a auzit.

 

 

Nu plânge azi copile şi nu fii supărat,

Căci iată sunt cu tine, Hristos a înviat!

Era vorbirea dulce a maicii din mormânt,

Gonindu-i întristarea din pieptul lui înfrânt.

 

 

S-a ridicat îndată, cu sufletul uimit

Şi căuta să vadă pe care i-a grăit.

Atuncia din Altarul cu zidul afumat

Văzu zâmbind pe Domnul, cu Trupul Înviat.

S-a luminat la suflet de chipul Lui cel blând

Şi lepădând durerea a zis aşa în gând:

Atuncia dacă Domnul aici a înviat

Înseamnă că şi mama cu Dânsul s-a sculat!

 

 

Zicând aşa cu gândul, s-a închinat smerit

Şi sărutând mormântul, spre casă s-a grăbit.

La vatra părintească sta singur, singurel

Căci tatăl lui, sărmanul, murise în răzbel

 

 

Dormea la cei de-aproape, iar ziua alerga

La casa cea pustie, şi deseori plângea.

Acum de Înviere, venind acasă iar

A început orfanul iar să plângă cu amar,

 

 

Dar clopotul se-aude la cimitir sunând

Şi iarăşi glasul maicii s-aude iar zicând:

Nu plânge azi, copile, şi nu fii supărat,

Eu sunt ş-aici cu tine, Hristos a înviat!

 

 

De-atunci orfanul nostru a încetat cu plânsul

Şi orice clopot sună îl mângâie pe dânsul.