Dragi prieteni,
Până la Crăciun, eu și echipa Spune-mi o poveste pentru suflet vom avea grijă de campania de strângere de fonduri „Spune-mi o poveste de Crăciun!”. Este o campanie dedicată cărții pe care am scris-o eu, Călătorește cu trei sfinți români, și pe care a ilustrat-o Astrid Mușat. Asociația Spune-mi o poveste pentru suflet va achiziționa 1000 de exemplare la preț de tipar (17lei/ exemplar). Îmi doresc ca o parte dintre acestea să ajungă, în primul rând, la copiii din 30 de comunități din țară și din diaspora, comunități care vor organiza câte un atelier „Spune-mi o poveste pentru suflet” cu câte o povestire din cartea Călătorește cu trei sfinți români.
Poate vă întrebați UNDE AJUNG cărțile din campania „Spune-mi o poveste de Crăciun”. De exemplu, în biblioteci care au CU ADEVĂRAT nevoie de ele.
Săptămâna trecută, mi-a scris doamna Liudmila, bibliotecar principal la Biblioteca Publică Teritorială din comuna Larga Nouă, raionul Cahul, Republica Moldova. Mă întreba cum ar putea să beneficieze de cărțuliile din campanie.
„Vom fi bucuroși de a le prezenta comunității noastre de copii”, îmi scria dumneaei. „Noi nu prea dispunem de literatură pentru copii, dar sincer chiar nu avem literatură ortodoxă pentru copii, deși comuna este ortodoxă. La noi, din motive de insuficiență financiară nu se fac lecții de religie în gimnaziu. Mai mult încerc singură, la bibliotecă, să suplinesc această lipsă. Dar fără literatura religioasă pentru copii, este cam dificil. Dispun doar de ceva broșuri de confesiune baptistă. La bibliotecă, am amenajat un colțișor unde am adus de acasă iconițe, o candelă și, când sunt sărbători, le comunic copiilor…”
Ca această comunitate, sunt multe altele Pe unele le-am găsit deja; altele – ne găsesc singure.
Fiți alături de noi, echipa SOPS, în campania „Spune-mi o poveste de Crăciun”, pentru a le ajuta.
Hai să facem împreună binele care ne e la îndemână.
Dăruiți o carte. Sprijiniți campania noastră!
Campania se desfășoară AICI.
Cum vă puteți implica?
Susțineți activitățile Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”
- distribuind articolele despre activitățile din proiectul SOPS;
- devenind voluntari SOPS;
- donând în contul Asociației Spune-mi o poveste pentru suflet:
Cont: RO65BTRLRONCRT0624723301
Banca Transilvania – Bucureștii Noi
C.I.F 44531306