Dragi prieteni,
Sunt Ioana Revnic și coordonez proiectul „Spune-mi o poveste pentru suflet”.
La „Spune-mi o poveste pentru suflet” eu și colaboratorii mei organizăm ateliere de povești și concursuri de creație pentru copii, pentru adolescenți și chiar pentru adulți.
Poveștile au legătură și cu meseria mea. Am fost educatoare și învățătoare, sunt profesoară, iar povestitoare am devenit de când lucrez la Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, din București. Aici, Ana-Maria, o fetiță din clasa pregătitoare, mi-a dat într-o zi diploma de Profesoară de povești – un document la care țin mai mult decât la diplomele mele de doctorat și de post doctorat.
Cred că toți avem nevoie de povești. Mai ales de acelea care ne amintesc că alegerea binelui este cea mai bună alegere și că poate să fie mereu făcută.
În 2018, când am început proiectul „Spune-mi o poveste pentru suflet” (SOPS), nici prin cap nu-mi trecea că, în cadrul acestuia, vor exista și concursuri.
Dar a venit anul 2020, primul an al pandemiei. Copiii pe care îi vedeam la atelierele de povești de pe Zoom îmi păreau speriați. Deci ne-am gândit ca, pe lângă povești, să facem și altceva care să îi bucure și să îi preocupe.
Atunci, în luna mai, scriitoarea și ilustratoarea de cărți pentru copii Veronica Iani, prietena mea și colaboratoarea permanentă a proiectului SOPS, a venit cu ideea să facem un… concurs, iar câștigătorii să fie anunțați fix de Ziua Copilului. Tema acestuia era „Copilăria este bucuria” și avea două secțiuni: arte plastice și literatură.
Pe copiii cărora le plăcea să deseneze i-am provocat să ilustreze într-o lucrare paragraful meu preferat din cartea Veronicăi – Copilăria. O poveste despre bucurie: „Copilăria nu a dispărut și nici nu are cum să dispară. Ea este un izvor nesecat cu apă vie prin care cunoaștem BUCURIA și DRAGOSTEA. Copilăria ne-a dăruit-o Dumnezeu pentru a putea înțelege că El ne iubește și ne ocrotește. Dar și pentru a învăța, la rândul nostru, să iubim și să ocrotim.” Pe cei talentați la compuneri, i-am invitat să scrie o scrisoare adresată unui prieten real sau imaginar, în care să răspundă la întrebarea Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea copilăria?
Am primit peste 200 de desene și de compuneri. Jurizarea a fost foarte dificilă; în plus, am muncit zi și noapte pentru a realiza o broșură cu toate lucrările participanților. După ce totul s-a încheiat, le-am declarat celor din echipa SOPS că – în cadrul proiectului – nu vor mai fi NICIODATĂ alte asemenea competiții.
Dar o persoană foarte importantă pentru mine m-a convins să mai fac o încercare – doar una! Am ascultat fără entuziasm și așa a apărut a doua ediție a concursurilor noastre („Născuți din inimă”), care era dedicată adopției. De această dată, nu am avut nici măcar 50 de concurenți, DAR printre participanți era și un copil din Italia și acest lucru mi s-a părut o mare izbândă.
Al treilea concurs, „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”, a avut loc pentru că am vrut NEAPĂRAT să existe. Îl iubesc mult pe Sfântul Ștefan cel Mare și, de aceea, îmi doream ca toată lumea să afle povestea vieții lui.
Apoi, mi-am amintit din ce în ce mai rar că vreau să renunț la concursuri.
Și, între timp, acestea au împlinit 20 ediții, la care au participat peste 2250 de copii din România, din Republica Moldova, din Ucraina, din alte țări: Italia, Franța, Elveția, Olanda, Belgia.
Le mulțumesc copiilor, părinților, preoților și profesorilor care i-au îndrumat pe copii și care i-au încurajat să se înscrie la concursurile „Spune-mi o poveste pentru suflet”.
De ce au făcut-o?
Vă voi povesti într-altă scrisoare…
Cu drag,
Ioana Revnic și echipa SOPS
Text publicat în revista pentru copii „Chemarea Credinței”.
Susțineți proiectul nostru, donând în contul Asociației Spune-mi o poveste pentru suflet
Cont: RO65BTRLRONCRT0624723301
Banca Transilvania – Bucureștii Noi
C.I.F 44531306
Paypal @spuneopoveste
Orice sprijin este foarte important pentru noi!
Mai multe detalii despre proiectul „Spune-mi o poveste pentru suflet” se găsesc pe pagina și în grupul de Facebook cu același nume și pe www.bunatate.ro.
Cărțile Veronicăi Iani se găsesc pe www.veronicastories.com
Fotografia mea a fost făcută de Teodora Diana Paul.
Desenul cu Ștefan cel Mare îi aparține lui Theodor Ungureanu
Draga doamna profesoara Ioana, la intrebarea din titlul: Cine are nevoie de „Spune-mi o poveste pentru suflet”?, raspundem: noi, toti care va suntem alaturi si cei care vor mai veni alaturi. Va suntem recunoscatori ca nu ati ramas pasiva chemarii launtrice si ati raspuns asa frumos. Sigur ispitele din spatele acestei lucrari sunt pe masura darurilor pe care le aduce(doar inima dumneavoastra care le duce le stie amarul si of-ul!). Dar, cum se spune in viata Sfantului Moise Etiopianul: cei care sunt cu noi, cei care vrem si lucram pentru bine, sunt mai multi decat cei impotriva noastra, asa ca indrazniti: continuati! Il parafrazez pe Parintele Mitropolit Bartolomeu Anania care spunea unor credinciosi care s-au nevoit la un hram sa stea mult la lungile slujbe: nu va felicit, va fericesc. Este liturghia (lucrarea de interes public) pe care v-a incredintat-o iubirea din inima dumneavoastra mare! Mergeti mai departe cu ea. Adanciti-o. Manati mai la adanc asa cum spune Cel Caruia slujiti! Si mai mari lucrari si mai pline de rod veti aduce. Si cand ramurile vor fi pline…taierea le va duce la altar si…Altar! Maxima fericire, dupa Sfantul Sfintit Mucenic Ignatie Purtatorul de Dumnezeu! Ca n-avem aici cetate…si nici alt ideal decat sfartecarea pentru a ne face ferestre Luminii! Fie! Fie doamnei Ioana celei care in urma urmelor Stapanului alearga. Alearga mai mult zburand pe aripile rugaciunilor de copilasi pe care cereste-i bucura!
Bucurie: lacrimi arse…/trimit nor de puritate in ochii ingerilor mirati!/ inima dirijorului de ingerasi/ sparge cu bagheta atmosfera/ si aduce la urechea copilariei/ lumina celesta in cantec de pasare maiastra!