Miruna Oleinic (12 ani): Clipe

Clipe vin și clipe trec. Tot ce rămâne e amintirea, iar amintirile preferate ale fiecărui om sunt cele din copilărie. 

Mă gândesc la mine, fiind copilă și alergând pe afară desculță, cu picioarele murdare, dar plină de veselie și fără griji, după alți copii, la fel de murdari și veseli ca mine. Jucându-ne de-a prinselea, nu ne gândeam la covorul curat pe care trebuia să călcăm acasă. Clipe de neuitat, clipe memorabile.

Acum, crescând,  îmi dau seama că nu am prețuit destul copilăria mea care pleacă. Sunt multe clipe pe lângă care noi trecem prea superficial. Abia acum încep să înțeleg câtă libertate mi-au dat părinții și m-au lăsat să-mi fac amintiri multicolore din copilăria mea.

Îmi aduc aminte cum ne ascundeam noaptea pe după  mașinile din curte sau cum fugeam după bloc, când mama mă  chema de la geamul nostru cu mușcate. Mama cobora în curte, căci nu mă găsea și era îngrijorată, dar eu stăteam  ascunsă și fericită, râzând alături de prietenii mei. Clipe năstrușnice, clipe frumoase.

Copilăria mea are miros plăcut de plăcinte sau de tartă cu fructe, care este preferata mea. Cum să uit diminețile când mama mă trezea cu un gâdilat sau cu o îmbrățișare sau când tata dansa alături de mine și îmi împletea părul, apoi mă ducea la grădiniță și noi cântam împreună „Bunica bate doba”! Nimic mai frumos și mai scump decât clipele alături de frații mei mai mari!

Îmi amintesc ziua când sora mea m-a pregătit de școală, stând o oră să-mi facă părul, pentru că voia ca eu să mă simt specială. Știa cât de tristă am fost că n-am mers la școală odată cu toți copiii, pentru că fusesem bolnavă de Covid. Dar ea mi-a dăruit grijă și iubire mai târziu și m-a făcut să am și eu „o primă zi la școală” memorabilă. Și ce ocrotită m-am simțit când am urcat, alături de fratele meu, treptele noii școli! Clipe dulci, clipe vii.

Zâmbesc la amintirea că mă jucam cu prietenul meu imaginar, unicornul  Onceao. Călăream pe el prin garaj, îi făceam loc în mașină și așteptam să aducă pe lume alți unicorni. Apoi priveam desene animate, inspirate din povești, până adormeam și visam zâne. Mă simțeam și eu o prințesă, când fratele meu mă scotea la plimbare sau îmi lua apărarea în fața băieților care mă necăjeau și îmi stricau joaca. Clipe haioase și stranii, clipe dragi.

De doi ani, fac pictură și învăț să obțin nuanțe, să armonizez linii. Dacă aș pune într-un tablou lumea copilăriei mele, acesta ar fi un tablou irepetabil al clipelor desenate cu vopsea acrilică. În prim-plan aș fi eu, fetița care se leagănă pe un curcubeu, arătându-i soarelui filmul clipelor mele dulci, frumoase, trecătoare. Ele sunt, pentru mine, lumea copilăriei.

Oleinic Miruna,12 ani

IPL „DaVinci”,

Chișinău, Republica Moldova,

participantă la concursul „Cu inimă de copil”

Desen de Ana Prichici,

participantă la concursul „Cu inimă de copil”