Era pe data de 20 Decembrie și îl așteptam pe Moș Crăciun cu nerăbdare. Părinții mei îmi promiseseră că anul acela vom lua un pom adevărat.
Am uitat ceva. Am uitat să mă prezint. Mă cheamă Maria și am 9 ani. Cânt la pian și îmi place să citesc. Bun… Acum hai să ne continuăm povestea. Așadar, pe când repetam la pian, tati a venit și mi-a spus:
– Maria, haide, vino! Mergem să cumpărăm decorațiuni de Crăciun!
– Dar, tati, nu avem deja niște decorațiuni?
– Ba da, dar dacă o să avem un brad mai mare, atunci avem nevoie de mai multe decorațiuni!
M-am îmbrăcat și am plecat. Mami era la serviciu, așa că am mers doar noi doi.
Prima oară am trecut pe la primul supermarket din aproiere, dar rafturile cu globuri erau goale. Apoi am mers la alt magazin de acest fel. Dar nici acolo nu aveau și, într-un final, am ajuns la un mare magazin cu jucării Nu mai fusesem niciodată acolo. Am luat vreo două cutii cu globuri, doi pitici de lemn și două șosetuțe mari, roșii, așa cum văzusem eu în desenele animate.
Când am ieșit din magazin am văzut o fetiță care stătea în frig pe o plapumă. M-am apropiat ușor de ea cu o cutie de globuri în brațe. M-a privit într-un fel în care… și atunci i-am dat globurile. Dar ea a zis:
– Ce să fac cu ele? Mai bine, dacă ai, dă-mi ceva de mâncare.
N-aveam nimic la mine decât un baton de Mars. I l-am dat.
– Ia-ți globurile înapoi!, a zis din nou fetița. N-am ce să fac cu ele.
– Păstrează-le!, am răspuns eu. Să simți și tu Crăciunul.
– Dar…
– Maria! Vino, trebuie să mergem! Era tati.
M-am dus.
– Ai văzut tu cumva o cutie cu globuri? Nu am luat două? a întrebat tata.
– Nu, tati. Nu am văzut.
Știam că mint. Nu era bine să mint. Dar parcă acum trebuia, să nu… mă rog, așa era mai bine.
– Mă duc s-o caut, poate am pierdut-o pe drumul până la mașină, spuse tati.
– Bine, taaati!, am strigat eu în urma lui.
Eu eram în mașină. Mă uitam pe geam la fetița care își mânca Marsul meu. De fapt, acum era al ei.
Am ajuns acasă. Mami venise deja de la serviciu. Se miră de atâtea globuri. M-am dus în camera mea și m-am gândit la fetița aceea. Atunci când i-am dat batonul, am simțit ceva ce nu mai simțisem niciodată. Era bucurie? Sau poate teamă? Eram oare și curioasă? Cred că erau toate combinate la un loc.
Se făcuse după-amiază. Luasem masa, iar acum îmi făceam temele. Deodată ceva a început să lumineze la fereastră. Ziceam în mintea mea: „Sunt copiii de-afară”, dar nu era așa. Acel lucru strălucitor semăna cu o stea. Noi nu aveam încă o stea de Crăciun (de pus în brad). M-am dus la geam. Dar acum nu mai era nimic strălucitor. „Ah, e doar o viziune a ta”, mi-am spus eu. M-am întors pe scaun, dar ceva strălucea din nou. Am verificat pe sub pat, prin dulap, printre jucării, însă – nimic. Am plecat și în bucătărie să văd dacă e acolo ceva. Nimic.
Dintr-odată, am avut o revelație. Era un înger. Dar îngerii nu au forma de stele. Nu știam ce să mai cred, eram total încurcată. M-am dus înapoi la masă. Pe masă era o carte. Destul de mică, dar cu multe pagini Pe ea scria „Bucuria Crăciunului. Nașterea lui Hristos”. Am început s-o răsfoiesc. Acolo scria că atunci când S-a născut Hristos, un bătrân a adus tot ceea ce a avut el Mântuitorului și I S-a închinat Lui. Atunci mi-am dat seama că de Crăciun nu trebuie numai să primești, ci și să dăruiești!
În timp ce citeam, l-am auzit pe tati strigându-mă:
– Maria, am uitat să luăm brad! Trebuie să mă întorc, vii și tu?
– Da, tati, sigur. Dar putem să luăm și ceva de mâncare la noi?
– Cum vrei, a zis tati.
Ne-am suit în mașină și am ajuns tot la magazinul de jucării. Acolo, când am ajuns, i-am spus:
– Taaati, te rog, pot să stau la intrarea în magazin?
– Nu, nu vreau să te fure cineva!, a venit categoric răspunsul.
Am luat mâncarea cu mine și am coborât din mașină. La intrarea în magazin, fetița pe care o văzusem dimineață era tot acolo. M-am uitat la ea și i-am zâmbit.
Tati a găsit un brad și, când am ieșit, cineva l-a ajutat să care bradul.
Eu am mers la fetiță și i-am dat sendvișul adus cu mine de acasă.
– Mulțumesc!, a zis fetița, cu voce stinsă, în urma mea.
Atunci am simțit o bucurie cum rar s-a mai întâmplat să simt, recunosc. Cred că fusesem până atunci prea răsfățată și egoistă. Nu vă mirați, l-am întrebat pe tati ce înseamnă egoist.
Deci asta era! Acum înțeleg: cel mai important lucru de Nașterea lui Hristos este să dăruim!
Dăruiește și tu, micule creștin!
Maria Iacșa, 9 ani, București
Pictură de Alexandra Frunză
Lucrări participante la concursul „Nașterea Domnului” – SOPS 8, decembrie 2020
