Sub un soare galben si curios se afla Tărâmul Copiilor.
În mijloc, era o casă mare construită din dulciuri îmbietoare. În ea dormeau copiii. Copiii mâncau din căsuță, dar ce să vezi? Se făcea mereu la loc.
Peste tot erau copii care se jucau cu jucării sau cu ceilalți copii. Lumea copiilor era împrejmuită de niște ziduri din fructe.
Dar, în apropierea tărâmului, locuia un uriaș. El era invidios pe copii că se joacă și că sunt copii. Uriașul și-a făcut un plan.
Într-o noapte, când era sigur că toți copiii au adormit, a ieșit din locuința sa și din doi pași de uriaș a și ajuns la zidul din fructe.
Deși uriașul era enorm, zidul era la fel de înalt. Mâncă fructe până când zidul îi ajunse la genunchi. Cu mare grijă, Petrică (așa se numea el) a sărit peste zid. A dat la o parte căsuța din dulciuri și a luat copiii din pătuțurile lor. I-a pus în tolbă și s-a întors în locuința sa, închizându-i într-o cușcă mare și rece din fier. S-a culcat liniștit în patul său, plin de perne moi, dar murdare.
Însă un băiețel văzuse unde ascunsese cheia uriașul. Îi trezi pe ceilalți copii:
-Prieteni, am văzut unde este ascunsă cheia!
-Ce se întâmplă? Întrebară copiii speriați și buimăciți de somn.
-Uriașul care locuiește în apropierea tărâmului nostru ne-a răpit!
Nu termină bine de vorbit, că apăru Zâna Măseluță. O fetiță blondă îi spuse:
-Știm unde este ascunsă cheița cu care am fost închiși aici! Ne poți ajuta?
-Sunt aici pentru că am văzut tărâmul părăsit și gri! Soarele nu mai lumina de tristețe. Știam că tărâmul va dispărea pentru totdeauna fără voi, așa că am venit să vă salvez. Unde este cheia?
-Sub salteaua patului lui Petrică! răspunse băiețelul.
-Mă întorc repede!
-Mulțumim de ajutor! spuse fetița cu bucle blonde.
După scurt timp, Zâna reapăru cărând cu greu o cheie prea grea pentru brațele ei micuțe. I-o înmână unei fetițe cu ochi verzi. Fetița descuie lacătul și împinse ușa de metal. Ieșiră din cușcă și se strecurară spre ușa camerei. Dar nu putură să iasă pentru că uriașul se întinsese cât era de lung în dreptul ușii și plângea. Un băiețel scund, mai curajos, îl întrebă de ce plânge. Printre lacrimi și sughițuri, uriașul îngăimă:
-Am fost un prost! Am fost un prost să cred că dacă le distrug altora fericirea voi fi fericit!
-Vino cu noi în Lumea Copiilor! Te iertăm!
-Chiar? Mulțumesc! spuse uriașul acum bucuros nevoie-mare.
Copiii s-au urcat pe umerii uriașului și, din doi pași, au și ajuns în tărâmul copiilor. Imediat ce copiii și uriașul au intrat în el, gardul din fructe s-a reparat, dar cel mai imporant era că Lumea Copiilor a devenit din nou veselă, colorată și plină de copii (si un uriaș…).
Maria Costache (9 ani),
Premiul al II-lea la Concursul „Cu inimă de copil”
Secțiunea LITERATURĂ, Categoria 8-9 ani
Desen de Ana Prichici, 7 ani
***
„Cu inimă de copil” este al 25-lea concurs de creație al Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet” și a fost organizat cu sprijinul Pepco România, prin programul Pepcolandia 2025, gestionat la nivel național de Asociatia pastel .
