Cartea aceasta a fost mult timp pe lista mea „De cumpărat!”, până a ajuns la mine, dăruită de un băiețel. M-am bucurat mult de cadou și m-am bucurat și mai mult de lectura ei. O carte splendid scrisă, de o mână înzestrată din plin cu har scriitoricesc, care zugrăvește lumea unei copilării a cărei nostalgie o simțim tot mai des noi, cei care am trăit-o.
„Inocenții” este cartea copilăriei scriitoarei, o copilărie cu adevărat de poveste, trăită într-un Brașov plin de istorie, între români, sași și unguri; într-o casă creionată în linii precise, trasate cu dragoste, înțelegere și duioșie, casă care devine ea însăși personaj-martor al relațiilor dintre membrii ei, al fericirii și al nefericirii lor, al trecerii timpului și al trecerii prin timp a celor care o locuiesc: 4 copii și 8 adulți – doi frați și doi părinți, doi verișori și părinții lor, bunicii materni și sora bunicii cu soțul ei.
Acestea sunt personajele care vor însufleți fiecare scenă și care-și vor împărți, pe rând, întâietatea, în funcție de evenimentele care le marchează viața.
Mi-a plăcut cartea din multe puncte de vedere: datorită scriiturii pline de superbe figuri de stil; datorită lumii înfățișate și relațiilor de familie (mai ales dintre copii și adulți); datorită manierei de a prezenta evenimente dramatice fără a cădea în patetic, ci cu o înțelegere și o acceptare a vieții cu tot ce aduce ea, și bun, și rău, acceptare pe care numai copiii o pot avea, căci ea, cartea, este scrisă din perspectiva unui copil, Ana, cea mai mică dintre cei patru copii, cu o imaginație debordantă, adesea neînțeleasă și ironizată de cei de-o vârstă cu ea, dar iubită de cei mari și ocrotită de dragostea lor.
Cred că mai mult decât toate mi-a plăcut felul în care au fost educați cei patru copii ai celor două familii, practic, ai celor patru familii. Fiecare adult din casă și-a pus amprenta asupra formării lor, dăruindu-le din experiența de viață și din cunoștințele acumulate; dăruindu-le valori și credințe, dragostea și grija lor, iar copiii au primit totul cu încredere, cu bucurie și cu respect.
Este memorabilă acea SIL a mamei-mari, Societatea de Îmbunătățire a Lumii, un proiect ce îi ajuta pe copii să facă fapte și lucruri bune pentru a îmbunătăți lumea.
Vă las câteva citate din carte, cu greu alese dintre zecile – și chiar sutele – de propoziții și fraze pline de miez și tâlc.
„Grijile vieții nu fac bine poveștilor.”
„Niciodată nu știi la ce-i bun un rău.”
„N-am văzut pe nimeni din casă citind cu atâta poftă, ca tata. Cum avea un ban, cum își lua sau ne lua o carte, pe care o deschidea de parcă ar fi vrut să se mute cu totul acolo, înăuntru.”
„Uneori regreți lucrurile pe care cei din jur nu au apucat să le facă chiar mai tare decât le regreți pe cele pe care n-ai putut să le faci tu.”
„Trecutul e scris cu cerneală simpatică. Ai nevoie de căldură ca să-i vezi literele reconturate, după ce multă vreme au stat ascunse ca și cum n-ar fi fost.”
Text de Mădălina Andreescu
_________________________
Ioana Pârvulescu, „Inocenții”, București, Editura Humanitas 2016, 378 p.
