E iarnă. Afară zăpada s-a aşezat într-un strat gros şi neted. Fulgii se preling uşor din cer asemenea unor albine albe într-un dans lin. Geamurile sunt îngheţate bocnă, nu se vede nimic prin ele, dar e clar că se apropie Crăciunul şi spiritul sărbătorilor este acum în inimile tuturor.
Copacii sunt obosiţi, mai ales salcia din curtea noastră care duce pe ea multă zăpadă, care la rândul ei îi dezmorţeşte ramurile goale şi singure.
În casă focul arde curajos, e singurul lucru care ne încălzeşte în afară de gândul la naşterea Domnului. Lemnele scânteiesc în tot şemineul, încât zici că ar avea o discuţie aprinsă între ele. Bucătăria devenise regatul aromelor îmbătătoare.
Mama era regina lor gătind bucate ce ne fermecau pe toţi. Muzica de Crăciun se auzea încet în toată casa, creând o atmosferă liniştitoare. Bradul era ca o operă de artă, împodobit frumos cu globuri aurii şi luminiţe sclipitoare. Steaua avea locul ei special în vârful bradului şi al inimilor noastre. Mirosul ramurilor proaspete ne-a vrăjit încă din prima zi în care l-am adus. Noi, copiii, îl aşteptam pe Moş Crăciun, care venea cu daruri și magie. De Crăciun toate drumurile duc acasă, aşa că nimeni nu era pierdut. Stăteam împreună cu familia şi ne bucuram de sărbători. În Ajun, făceam biscuiţi dedicaţi Crăciunului şi îi savuram cu un ceai cald.
Odată ce casa era pregătită eu şi surorile mele am mers să colindăm în cartierul nostru. Ne-am vizitat verişorii, prietenii şi cunoştinţele, iar cu toţii au fost bucuroşi să ne vadă, ne mai rămăseseră doar blocurile multietajate.
Ajungând la etajul unu, am sunat la singura ușă care avea decoraţiuni de Crăciun pe ea şi ne-a răspuns o bătrânică: „Nu vă dau nici bani, nici bomboane. Plecaţi!” Eram surprinse de refuzul oferit, dar nu am insistat. Am urcat la etajul doi unde am am bătut la trei uşi, dintre care ne-a răspuns doar un băiat mai mare decât mine: „Uite ce e, nu am timp de voi, mi-aţi întrerupt jocul video”. Am plecat din etaj în etaj unde am avut parte de refuzuri şi mai rele.
Aveam impresia că oamenii au renunţat să mai sărbătorească Crăciunul. Eram la etajul şase şi obosisem, dar am văzut o uşă întredeschisă. Am bătut încet şi imediat apăru o femeie tânără cu doi copii: „Oh, ce drăguţ, vreţi să ne colindaţi?” După ce am colindat, tânăra doamnă ne-a îmbrăţişat şi ne-a mulțumit pentru că păstrăm vie datina colindului şi în oraşe.
Am mers acasă fericite şi ne-am bucurat de fiecare clipă alături de familie şi mai ales de sărbători. Crăciunul este o pătură magică ce ne acoperă pe toţi şi ne încălzeşte sufletele.
Ilinca Munteanu , 11 ani, Chișinău,
Liceul Prometeu Protalent
Pictură de Teodora Stoian
Lucrări participante la concursul „Nașterea Domnului” – SOPS 8, decembrie 2020
