Mărțișorul fermecat și pățaniile lui Nică
Era o zi de 1 Martie, dar primăvara tot mai ședea să se hodinească oleacă. Pe streșini mai picura câte-un ciucure de gheață, iar pe uliță era noroi cât pentru un car cu boi!
Nică a lui Ștefan a Petrei, cum era el mai răzvrătit ca un țap săritor, tot într-un colț de laiță se ghiorlăia, numa’ să nu-l vadă nimeni, că-l cam mânca în palmă de somn.
Da’ numa’ ce dă de-o năpastă:
Mă-sa, zdravănă și hotărâtă ca un popă la strană, intră în casă cu un mărțișor cât toate zilele!
– Hăi, măi Nică, hai, scoală, că astăzi e zi de primăvară și trebuie să-ți prind la piept norocul!
– Mămucă dragă, da’ ce-i asta? – zise el, scărpinându-se după ureche, mai ceva ca o mâță leneșă.
– Mărțișor, măi! Să fii voinic și sănătos ca bradul!
– Și de ce să-l port eu? Nu-i pentru fete?
– Ia taci, măi! Așa-s feciorii din ziua de azi? Nu știu de rușine? Și flăcăii-l poartă, să fie vrednici, nu să umble hai hui prin sat, de să-și râdă și găinile de dânsul!
Nică simți că-l apucă un oftat mai mare ca el. De la mă-sa scăpare nu era nici cât să treci un fir de ață printr-un capăt de ac!
Și uite-așa, se pomeni împodobit ca un miel de Paște.
Pozna lui Nică și moș Chiorpec cel surd
Ieși el din casă, da’ n-apucă să facă trei pași, că numai ce-l văzu Toader a lu’ Iftimie și se luă de el:
– Ia, măi, dar ce dichisit te-ai găsit azi! O fi Smărăndița gata să te ia de bărbat!
– Apoi, ia ziceți de azi înainte „Mărțișor cel Voinic”!
Nică simți că-i vine să crape de rușine. Se uită în dreapta, se uită în stânga și numa’ ce vede gardul lui moș Chiorpec cel surd!
„Ei, numa’ bine!” își zise el și, cât ai zice „pește”, aruncă mărțișorul taman în cuibar, unde cloșca se umfla ca o babă la poveste!
– Na, moșule, poate-ți ies puii mai frumoși anul ista! șopti el, crezând că scăpă de belea.
Da’ vai de capul lui! Moș Chiorpec, care de obicei nu auzea nici tunetul de sub streașină, taman atunci se uită de după gard!
– Hăi, Nică, măi, ce facem noi acilea?! Ți-o fi venit mintea la cap ori tot cu șotiile umbli?!
Și, hop! Lua ciomagul și se puse pe fugă după băiat!
Nică, mai sprinten ca un cârlan de primăvară, o tuleși de se ridica țărâna după el!
Mătușa Mărioara și cireșele nemuritoare
Fuge el, fuge, și unde se duce? Drept în grădina mătușii Mărioara!
– Ia, măi Nică, da’ ce vânt te-aduce pe la mine? Ori ai venit să vezi dacă s-or copt cireșele de astă-vară?
– Mătușă dragă, Doamne ferește, doar treceam și eu p-aici, că m-o gonit moș Chiorpec!
– Da’ treceai cam pe la mine prin grădină, nu pe uliță, după cum văd!
– Apoi, mătușă, dacă tot trec pe-aici, nu vrei un mărțișor?
– D-apoi unde-i mărțișorul, măi băiete? întrebă mătușa, uitându-se la el cu o sprânceană ridicată.
Nică înghiți noduri. Acum ce să mai zică?
– Ei, știi cum e, mătușă… tocmai l-am lăsat la cloșcă, să aibă și dânsa noroc de pui frumoși!
Mătușa își dădu mâinile în șold și-i trânti un ghiont zdravăn:
– Măi, Nică, de noroc n-oi zice nu, da’ de minciună mi-s sătulă! Să te ții bine, că la vară, când s-or coace cireșele, îți dau o treabă la cules, de n-ai să mai ai vreme de șotii!
Bunicul – taina și liniștea lui Nică
Lăsând-o în plata Domnului, merse el la bunicul său, că doar acolo găsea mereu tihnă și o vorbă blajină.
Bătrânul îl măsură de sus până jos și zise:
– Măi, băiete, ce-ai mai meșterit azi?
– Bunicule, ia zi, tu porți mărțișor?
– Cum să nu port? Da’ eu nu mă ascund prin paie de cloști ca tine!
Nică, oftând, se trânti lângă bunicul și începu a-i povesti toate cele, de la moș Chiorpec și până la mătușa Mărioara.
Bătrânul zâmbi pe sub mustață:
– Și ce-ai învățat, măi Nică?
– Că-i mai bine să port mărțișorul, decât să-l caut prin paiele găinilor!
Bunicul râse:
– Ei, de-ai înțelege tu așa repede și cartea, ai fi ditamai boierul!
Și-i dădu un ghiont cu toiagul, de să-i stea minte locului!
Smărăndița popii – ultima lovitură pentru Nică
După ce se scutură de praful ogrăzii, Nică își zise că mai bine o ia pe scurtătură prin sat, să nu se mai pomenească iar cu vreo pacoste pe cap!
Da’ numa’ ce-l oprește o voce pișichera de după un gard:
– Ia, măi Nică, da’ tare te mai aleargă lumea azi! Ori ți-a prins moș Chiorpec degetele-n cuibar?
Nică tresări. Smărăndița popii! Ei, asta-i trebuia lui acum!
– Ei, Smărăndiță, nu te mai bucura așa! M-am învârtit și eu pe uliță, să mai văd satul!
– D-apoi să te fi văzut cum fugeai, aș fi zis că te gonește însăși Baba Dochia! chicoti Smărăndița, uitându-se șugubăț la el.
Nică înghiți noduri și dădu să schimbe vorba:
– Dar tu ce faci colea? Aștepți vreo minune?
– Minune, nu, dar un mărțișor cinstit aș fi așteptat! îi răspunse Smărăndița, punând mâinile în șold.
Nică se înroși tot ca sfecla din grădina mătușii Mărioara. Iaca beleaua!
– Apoi… am avut eu unul, da’ l-am dat… să aducă rod! bâigui el.
– Rod la cloști, știu! A aflat tot satul! rânji fata, bătând din palme.
Nică se simți mai mic ca un purice, da’ numa’ ce-i veni o idee:
– Ei, Smărăndiță, mărțișor n-am, da’ îți dau altceva!
– Ia să aud! făcu fata, curioasă.
– Îți dau o învățătură: să nu te legi niciodată de un fecior necăjit, că-i vai și amar de el!
Smărăndița izbucni în râs:
– Ba mai bine ia tu aminte, Nică: să nu-ți mai lași norocul la cloști, că altfel ai să ajungi să dai daruri numai din gură!
Și, înainte să mai zică Nică ceva, fata o tuli râzând, lăsându-l să se scarpine în cap mai încurcat ca niciodată!
Dragoste de mamă
După ce scăpă de Smărăndița popii, Nică se pomeni din nou în ograda casei, mai obosit decât un cățel gonit din livadă. Noroi avea pe opinci, ghionturi își luase de la toți, iar în suflet… ei, mai bine să nu mai zică!
Numai că mămuca lui îl aștepta la prag, cu mâinile-n șold și cu ochii mai ageri ca baba de la sfeștanie!
– Ia, măi băiete, dar unde-ai umblat toată ziua? Ori te-ai dus să te hărăzești pe undeva?
Nică înghiți noduri și se apropie cu sfială:
– Ei, mamă dragă, m-am dus… să văd satul.
– Satul? zise ea, ridicând o sprânceană. Ori ai făcut vreo poznă și-ți e rușine să zici?
Băiatul își plecă privirea, că doar mămuca lui știa tot ce se petrece, mai ceva ca o babă descântătoare!
– Apoi, să vezi… am avut eu mărțișorul, da’ l-am lăsat… la cloșcă, să aibă și dânsa noroc de pui frumoși.
Femeia se uită lung la dânsul, apoi dădu din cap și oftă:
– Măi, băiete, tu de șotii nu te lași, dar vezi că norocul omului nu se zvârle așa!
Și, fără să-i mai spună nimic, îl trase lângă ea și-i mângâie părul, de i se topi toată rușinea din suflet.
– Să știi, mamă, că altădată am să-l port cum se cuvine! zise Nică, ridicând ochii spre ea.
– Apoi bine, măi băiete! Dar să nu-mi spui că-l vei purta numai de frică, că iar mă lași fără suflare!
Nică rânji și se cuibări lângă ea, că doar nicăieri în lume nu era mai bine decât la sânul mămucăi!
Morala?
🔴 Dacă fugi de mărțișor, te ajunge moș Chiorpec!
⚪ Dacă-l dai găinilor, mătușa Mărioara îți bate obrazul!
🔴 Dacă râde Smărăndița de tine, vai de rușinea ta!
⚪ Dar dacă mămuca îți iartă toate năzdrăvăniile, atunci lumea e iar frumoasă!
Anca-Amalia Bârleanu (Portugalia),
povestitoare, profesoară și participantă la formările
„Fii povestitor”, ediția 2024-2025
🎉 În cinstea lui Ion Creangă, să purtăm azi nu doar mărțișorul, ci și hazul snoavelor, că râsul și dragostea de mamă sunt cele mai mari comori ale moldoveanului!
