Sunt Ioana Revnic și am creat proiectul „Spune-mi o poveste pentru suflet”, un proiect de formare a caracterului prin intermediul poveștilor. În cadrul acestuia, organizăm activități pentru copii și adulți: ateliere de povești, sesiuni de formare, concursuri de creație.

 

La mijlocul lunii trecute, eu și echipa SOPS am inițiat campania de strângere de fonduri „Spune-mi o poveste de Crăciun. 3 povestiri pentru 30 de comunități”. Este o campanie dedicată cărții pe care am scris-o – „Călătorește cu trei sfinți români”. Asociația Spune-mi o poveste pentru suflet, pe care o coordonez, va achiziționa 1000 de exemplare la preț de tipar (17lei/ exemplar). Îmi doresc ca o parte dintre acestea să ajungă, în primul rând, la copiii din 30 de comunități din țară și din diaspora. Altele vor fi dăruite copiilor implicați în proiectul „Spune-mi o poveste pentru suflet” (ateliere de povești, concursuri etc.).

Campania se desfășoară AICI. Beneficiarii acesteia sunt și copiii ajutați de Asociația „Sfântul Dionisie Exiguul și Sfânta Muceniță Filofteia”.

Povestea asociației a început în anul 2019. Pentru campania noastră, ne este împărtășită în premieră de președintele acesteia, Arhidiacon George-Mihai Hrițuleac, slujitor misionar în Parohia Topraisar. Este o mărturie despre cum sfinții lucrează alături de oameni, DACĂ li se cere ajutorul.

***

„La început a fost dorința unor oameni de săvârși cu toată dragostea, faptele milei trupești, milostenia. Același gând și aceeași dorință a celor trei membri fondatori: Pr. Vasile Bobaru, paroh al bisericii cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfânta Muceniță Filofteia” din Topraisar, județul Constanța; Diacon Andrei-Daniel Vasile, slujitor al Parohiei Topraisar și subsemnatul.

Având ca sprijin o mână de oameni, în august 2019 am decis să înființăm o asociație cu scop caritabil. Întâi, am înaintat către Ministerul Justiției primul act, menit să fie piatra de temelie a asociației: cererea pentru rezervarea denumirii.

Dorind să o avem ocrotitoare pe Sfânta Muceniță Filofteia (aceasta fiind și ocrotitoarea bisericii unde slujeau membrii fondatori), am ales trei variante de nume: „Asociația Sfânta Muceniță Filofteia”, „Asociația Sfânta Filofteia” și „Asociația Sfânta Filofteia Mucenița”. La câteva zile după depunerea cererii, am primit un răspuns negativ, deci am luat-o de la capăt. De data aceasta, am folosit prescurtări precum „Sf. Mc. Filofteia”, „Sf. Filofteia” și „Sf. Filofteia Mucenița”. Răspunsul a venit sec: REFUZAT!

 

A treia încercare era ultima șansă pentru alegerea numelui. Dacă am fi eșuat, cererea noastră ar fi fost anulată și ar fi trebuit să reluăm totul de la zero. Atunci, ne-am rugat cu toții Sfintei Filofteia, să ne descopere o soluție. Chiar în aceeași zi, căutând un sfânt ocrotitor printre sfinții dobrogeni, l-am descoperit pe Sfântul Dionisie Exiguul.

Am realizat că în 1 septembrie 2019, în ziua de prăznuire a Sfântului Dionisie Exiguul, actele necesare înființării asociației au fost puse la punct și că imediat după aceea fusese depusă prima cerere.

 

Ne-am gândit că Sfânta Muceniță Filofteia nu a vrut să fie singură în această lucrare. Am înaintat ultima solicitare către Ministerul Justiției, alegând de data aceasta o singură variantă de denumire: „Asociația Sfântul Dionisie Exiguul și Sfânta Muceniță Filofteia”. După doar câteva ore, a venit prin mail răspunsul favorabil. După aproximativ 100 de zile de demersuri birocratice – toate rezolvate ușor datorită mijlocirii sfinților aleși ca ocrotitori – asociația noastră era înființată.

 

A urmat o foarte frumoasă poveste, încununată de multe fapte de milostenie, în care ne-au fost alături voluntarii și donatorii. Am primit donații de alimente, de haine, de obiecte de uz casnic, de mobilier, de electrocasnice, dar și donații financiare, folosite în campaniile desfășurate de asociație sau în parteneriat cu alte persoane fizice sau juridice, ori de câte ori este nevoie și oriunde este nevoie.”

Citiți mai multe despre asociație AICI.

„Sfinte Părinte Dionisie și Sfântă Muceniță Filofteia, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!”

 

Arhidiacon George-Mihai Hrițuleac