Concursul lunii octombrie: Recunoștință profesorului meu!

Dragi iubitori de povești pentru suflet, Vă invit să facem împreună următorul exercițiu. Gândiți-vă la un mentor, dintr-un anumit moment al vieții voastre.  Dacă v-aș întreba pe fiecare la cine v-ați gândit întâi și-ntâi, poate că ați pronunța – mulți – numele învățătoarei, al învățătorului sau al unui profesor… Ziua Profesorului este la începutul acestei…

Articol de

Ioana Revnic

Publicat la

Blogul cu bunătățiConcursuri

Dragi iubitori de povești pentru suflet,

Vă invit să facem împreună următorul exercițiu.

Gândiți-vă la un mentor, dintr-un anumit moment al vieții voastre. 

Dacă v-aș întreba pe fiecare la cine v-ați gândit întâi și-ntâi, poate că ați pronunța – mulți – numele învățătoarei, al învățătorului sau al unui profesor…

Ziua Profesorului este la începutul acestei luni, în 5 octombrie, când se sărbătorește și Ziua Mondială a Educației. La Spune-mi o poveste pentru suflet sărbătorim evenimentul prin cea de-a 15-a ediție a concursurilor SOPS.

Tema ediției este Recunoștință profesorului meu!.

E un prilej să facem exerciții de admirație față de oamenii școlii (educatori, învățători, profesori, antrenori etc.) și să le mulțumim. 

În competiție se pot înscrie copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani, liceeni și adulți (la unele secțiuni). Concursul lunii octombrie are patru secțiuni: LITERATURĂ, CREAȚIE VIDEO, ARTE PLASTICE, ABILITĂȚI.

*

SECȚIUNEA LITERARĂ se desfășoară pe cinci categorii de vârstă: 7-9 ani, 10-12 ani, 13-14 ani, liceeni și adulți. Concurenții vor scrie un text în proză sau în versuri despre un educator care le-a fost un model, le-a marcat sau le-a schimbat viața.

Vom aprecia: respectarea temei, coerența și logica textelor, corectitudinea și expresivitatea exprimării, originalitatea. Așteptăm textele în format Word, cu diacritice sau scrise de mână, apoi fotografiate sau scanate.

Cei care vor să participe la secțiunea de CREAȚIE VIDEO vor realiza un clip video de maximum 3 minute, prin care își vor exprima recunoștința față de un profesor. Clipurile vor fi expediate obligatoriu în format MP4. Se pot folosi programe și softuri cum ar fi: Premiere, PowToon, Open Shot, Movie Maker, Vimeo s.a. Vor fi evaluate mesajul transmis, originalitatea transpunerii acestuia într-o creație video, calitatea editării video, încadrarea în numărul de minute indicat.
Categorii de vârstă: 7-9 ani, 10-12 ani, 13-14 ani, liceeni și adulți.

La secțiunea de ARTE PLASTICE, vor participa doar copiii și vor realiza portretul unui profesor drag. Lucrările vor fi realizate pe hârtie format A4, A3 sau A2, pe carton sau pe pânză, printr-o tehnică la alegerea artiștilor. Acestea vor fi jurizate în cadrul următoarelor categorii de vârstă: 5-7 ani; 8-10 ani; 11-12 ani, 13-14 ani.

La secțiunea de ABILITĂȚI PRACTICE, copiii sunt invitați să realizeze o felicitare pentru un profesor, într-o tehnică la alegere (quilling, pictură, colaj, decupaj, pop-up etc.). În plus, vor scrie un mesaj de mulțumire, pe care ni-l vor împărtăși. Participanții vor trimite o fotografie din timpul realizării felicitării, o fotografie cu mesajul scris și poza finală a felicitării.

Lucrările vor fi jurizate în cadrul următoarelor categorii de vârstă: 5-7 ani; 8-10 ani; 11-12 ani, 13-14 ani.

În evaluarea acestora se va ține cont de aspectul estetic al felicitărilor și de mesajul scris de copii. Acesta trebuie să fie redactat caligrafic și corect din punct de vedere gramatical și să fie expresiv.

*

Așteptăm contribuțiile tuturor până în 23 octombrie, la adresa concursuri.sops@gmail.com, plus formularul de înscriere, completat: FORMULAR DE ÎNSCRIERE (pentru copii și pentru liceenii care nu au împlinit 18 ani); FORMULAR DE ÎNSCRIERE (pentru adulți și pentru ceilalți liceeni).

Participanții la concurs sunt rugați să sprijine dezvoltarea demersului de educație caracterială „Spune-mi o poveste pentru suflet”, acordându-ne dreptul de a folosi lucrările trimise, conform detaliilor din formularul de înscriere.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 31 octombrie pe site-ul www.bunatate.ro , pe pagina de Facebook „Spune-mi o poveste pentru suflet” și în grupul de Facebook  cu același nume.

Concurs realizat în colaborare cu Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, din București.

Alte detalii despre liceu – AICI

Ioana Revnic și Echipa „Spune-mi o poveste pentru suflet”

Foto Unsplash

2 comentarii

Adaugă comentariul tău

Citește și alte articole