Recent, am făcut călătoria vieții mele.
La finalul verii, am ajuns în insula Kasos, cea mai sudică insulă din Grecia, la mormântul Sfintei Casiana Imnografa, de care m-am îndrăgostit în urmă cu câțiva ani.
Sfânta Casiana s-a născut în Constantinopol, între anii 805 și 810, într-o familie de aristocrați. Scria versuri, era cuceritoare și foc de inteligentă. Când a ajuns la vârsta căsătoriei, a participat la o „înfățișare a mireselor”, alături de cele mai frumoase fecioare ale vremii. Dintre ele, împăratul Teofil urma să își aleagă viitoarea soție.
Fascinat de prezența Casianei, acesta a vrut să o pună la încercare. S-a apropiat de ea și i-a zis: „Prin femeie au intrat în lume cele josnice”. Se referea, desigur, la păcatul Evei. Tânăra ar fi putut să nu spună nimic, dar a ales să îi spună un adevăr. Că „prin femeie au venit și cele mai alese”, gândindu-se la binele adus lumii de Maica Domnului.
Deranjat de îndrăzneala ei, Teofil a decis să își aleagă altă împărăteasă. Casiana a văzut în această întâmplare un semn că Dumnezeu vrea ca ea să fie monahie. Așa că, a ridicat o mănăstire, a devenit stareța ei și a continuat să scrie. Își compunea singură și poemele, și muzica pentru acestea.
Cea mai cunoscută scriere a sa este „Doamne, femeia ce căzuse” – cunoscută drept „Cântarea Casianei” și are, la rându-i, o poveste.
Într-o după-amiază, călugărița Casiana se afla în grădină compunând versurile imnului. Atunci, a auzit că împăratul avea să vină pe acolo. Atunci, ea s-a ascuns, lăsând la vedere poemul neterminat. Teofil și-a făcut apariția, a citit versurile și a continuat o frază începută. Apoi, bărbatul a plecat. Stareța Casiana s-a întors, a citit însemnările lui, a lăsat cuvintele la locul lor și a scris mai departe.
Textul care a rămas până azi îl puteți asculta și citi AICI.
Cât a trăit, Sfânta Casiana a compus cântări liturgice și a scris texte religioase și versuri laice. Este cea mai cunoscută femeie imnograf a bisericii și singura ale cărei lucrări se găsesc în cărțile de cult. E pomenită în 7 septembrie și e și e ocrotitoarea imnografilor și a poeților. Din 2024, e trecută și în calendarul bisericii noastre.
Nu se știe sigur când a murit. Se spune că a plecat din Constantinopol în insula Kasos, unde a trăit mulți ani într-o peșteră și a trecut la cele veșnice.
***
În Kasos am fost și eu, însoțită de prietena mea Mariana Bărgan, președinta Asociației Culturale Româno-Elene „Artă și Cultură” din Atena. Ea este cea care, pe vremea când colaboram într-un proiect pentru copii, mi-a dat ideea de a veni acasă la Sfânta Casiana.
Atunci, acest lucru mi s-a părut utopic. Apoi, încet-încet am început să cred că este posibil, mai ales că în jurul meu au apărut oameni care m-au încurajat să pornesc pe urmele Sfintei.
Am zburat de la București la Heraklion într-o după-amiază de vineri, plănuind ca a doua zi, în zori, să mergem cu feribotul spre Kasos. La fața locului am aflat că feribotul va pleca abia seara, așa că am ajuns în Kasos în toiul nopții și aproape că nu am dormit deloc. Pentru întâlnirea cu Sfânta Casiana ne-au rămas mai puțin de 6 ore, deoarece urma să ne întoarcem în Heraklion în aceeași zi.
De aceea, am pornit devreme să o căutăm pe Sfântă, străbătând povârnișuri uscate de soare și ulițe pe care am întâlnit mai multe pisici decât oameni.
Am bătut la uși închise, ne-am învârtit în cerc de câteva ori și, până la urmă, am ajuns la biserica unde presupuneam că e mormântul.
Nu era nimeni acolo și biserica era închisă, dar am încercat fiecare ușă pe rând, în speranța că totuși pe undeva vom intra. Am cercetat fiecare colțișor din curtea aproape părăsită și, în afară de niște PETuri aruncate prin colțuri și zeci de scaune albe, din plastic, puse unele peste altele la umbră nu ne-a atras nimic atenția.
Am cercetat și cimitirul din spatele bisericii, deși știam din fotografii că nu acolo era mormântul Sfintei. Apoi ne-am întors în curte, urmând să facem o filmare despre experiența noastră.
Ne-am oprit să ne tragem sufletul, lângă scaunele stivuite. Și, tocmai atunci, pe poarta bisericii au intrat doi bărbați care veniseră la cimitir. Mariana i-a salutat și i-a întrebat de mormântul Sfintei Casiana, iar unul dintre ei a arătat simplu spre mormanul de scaune. Sarcofagul era chiar acolo, ascuns în spatele lor.
Nu exista nicio plăcuță, nicio floare care să arate că acela e locul de odihnă al Sfintei. În perete, era doar o candelă cu un bec stins.
Mi-e greu să descriu ceea ce am simțit când am realizat că o găsisem pe Sfânta Casiana. Un amestec de liniște, de împăcare și de… întreg.
Uimire că am ajuns, în sfârșit, acolo unde plecase – în urmă cu niște ani – o parte din inima mea.
Recunoștință pentru tot ajutorul pe care l-am primit de la oameni, ca să ajung acolo.
Recunoștință că Sfânta Casiana m-a chemat și m-a adus la ea.
Și, lângă un sarcofag cu o candelă stinsă, am realizat pentru prima oară în viața mea ce putere are dragostea.
Dragostea Sfintei Casiana pentru cei care cred în ea nu rămâne niciodată fără răspuns.
Rugați-vă acestei Sfinte, citiți-i povestea, spuneți-o și altora.
Ascultați chemarea pe care v-o strecoară în inimă și urmați-o.
S-ar putea să începeți, astfel, călătoria vieții voastre.
Una la care nici nu îndrăzniți – încă – să visați.
Ioana Revnic
Icoană realizată la Mănăstirea Sucevița
