În 26 octombrie, a început proiectul #AteliereCuBunătate, pentru copiii de la Centrul Robănescu, din capitală. Copiii internați aici au avut parte de o oră cu povești, jocuri și surprize. Unii ar fi trebuit să se externeze dimineață, dar au plecat acasă abia după atelier. Alții, la finalul întâlnirii noastre, ne-au cerut materiale și au mers prin saloane, la copiii care nu s-au putut deplasa, ca să reia cu ei activitățile realizate alături de noi.
Experiența mea de povestitoare în spitale însumează 3 ani, iar ascultătorii mei au fost, în trecut, copiii cu afecțiuni oncologice. Nu am lucrat niciodată cu copiii cu afecțiuni neuropsihomotorii, deci m-am așteptat ca la întâlnirea de sâmbătă să apară multe situații neprevăzute.
Am avut emoții, DAR nu mi-a fost frică pentru că am avut alături o echipă care s-a pregătit cu seriozitate. Mulțumesc, Ortansa Ecaterina, pentru că ai coordonat această activitate, supervizată de doamna Geta din spital, căreia îi datorăm tare multe.
Le mulțumesc și celorlalte colege de la Liceul Pedagogic Ortodox “Anastasia Popescu”, care au ales să facă voluntariat alături de echipa Spune-mi o poveste pentru suflet: mulțumesc, Carolina Constantin, Ana Maria Lazăr și Viviana. Mulțumesc, Veronica Popa Caziuc – pentru organizare; mulțumesc Simona și Irina. Mulțumesc, Alina și Maria. Le mulțumesc mămicilor și asistentelor de la spital.
*
Mulțumiri și sponsorilor noștri: Gherman Raluca și Gabika Bartosova, precum și acelor prieteni care ne-au ajutat, cu promptitudine și cu discreție.
*
Sunt foarte recunoscătoare pentru ce am trăit și cred că a spune povești copiilor din spitale face parte din rostul și din viitorul proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet.
Fondator
Asociația Spune-mi o poveste pentru suflet și Bunatate.ro