RĂZBOIUL

Bunica nu se despărțea de Iliuță nicio clipă. Când mergea la câmp, îl punea în traistă și îl ducea cu ea. Cu căpșorul afară din trăistuță, copilul privea lumea și se tot minuna de ce vedea.

A trecut timpul. Era anul 1916. În lume, de doi ani pornise un război. Pe atunci, România nu era așa cum o știm noi azi. Era regat. În fruntea ei se aflau un rege și o regină. Regele se numea Ferdinand, iar soția lui – Maria. Țara noastră era mult mai mică. Doar Moldova și Țara Românească făceau parte din ea.

Și nici acestea nu erau întregi. Din Moldova lui Ștefan cel Mare se pierduseră Basarabia și Bucovina.

Iar din Țara Românească lipsea Dobrogea.

Alte teritorii locuite de români aparțineau unor țări străine.

Îți place să te joci puzzle? Imaginează-ți că, în urmă cu peste 100 de ani, România arăta ca un puzzle din care lipseau niște piese. Românii au intrat în război, pentru a recupera toate aceste „bucăți” de Românie.

Au reușit acest lucru și, în 1918, s-a făcut Marea Unire. Pentru câțiva ani, până în 1939 când a început un alt război, românii au avut o Românie Mare.

Maxim, tatăl lui Ilie, se duce și el pe front, să lupte pentru țară. Acolo, își pierde viața. Acum, Iliuță e orfan de amândoi părinții. O are însă pe bunica Maria…

Dar lângă el mai e și Maica Domnului din icoană.

Din când în când, Iliuță visează cum aceasta coboară la el. 

Îl ia în brațe. Îl mângâie. În binecuvântează. Iar Iliuță simte că Fecioara Maria îl iubește ca Mama Maria. Femeia care l-a crescut.

Bunicii, Iliuță așa îi spune:

MAMĂ!

ADEVĂRUL

Ilie Iacob creștea ca un Făt-Frumos. Bunica Maria îl îngrijea ca pe ochii din cap. Nu-i spusese niciodată că nu-i e mamă. Ce rost ar fi avut? Oricum îl iubea cu o dragoste nemăsurată.

Când merge la școală – la el în sat, în Crăiniceni – învață foarte bine.

Bunica este atentă ca el să își facă întotdeauna temele…

Seara, îl pune să citească din cărțile sfinte. Chiar dacă Ilie le citise de nenumărate ori! Aproape că le învățase pe de rost. De fiecare dată când acesta ajunge la paginile cu patimile Domnului, bătrâna plânge. Odată, copilul o întrebă: „Mamă, de ce plângi aşa mult când citesc patimile Domnului?”

Multă vreme, bătrâna nu îi zice nimic. Dar într-o bună zi, îi mărturisește: „Dragul meu, tu nu ştii durerea din casa noastră! Nu sunt eu mama ta! Mama ta a murit când tu aveai numai şase luni, iar tatăl tău a murit în război, când erai de trei ani. Eu sunt bunica ta, iar bunicul tău s-a dus la Domnul de multă vreme. Fiind văduvă, i-am promis lui Dumnezeu să mă duc la mănăstire. Dar, văzând că ai rămas orfan de părinţi, am renunţat, ca să te cresc pe tine. De aceea plâng, că sunt bătrână şi după moartea mea vei rămâne singur şi orfan pe lume. Dar să ai credinţă în Dumnezeu, să te rogi mereu, să iubeşti Biserica, să fugi de păcat şi să-ţi aduci aminte de noi care te-am crescut. De vei face aşa, te va acoperi Maica Domnului şi vei scăpa de multe primejdii. Eu nu-ţi doresc altceva mai bun în viaţă, decât să ajungi preot şi să slujeşti lui Hristos”.

(va urma)

Acum, micule cititor, răspunde de zor!

 

Text de Ioana Revnic

Desene de Elena Dărăban, 

Călătorie în copilăria sfinților –   

Sfântul Ioan Iacob de la Neamț

Te-ar putea interesa și

Călătorie în copilăria sfinților (I) – Al cui este acest copil?

Călătorie în copilăria sfinților (III) – Alegerea

Călătorie în copilăria sfinților (IV) – Tovarășii din pustiu

 

„Călătorie în copilăria sfinților. File de poveste” este proiectul anului 2021, desfășurat de Parohia Sfântul Pantelimon – Foișorul de foc, din București. Mai multe detalii găsiți pe PAGINA DE FACEBOOK dedicată acestuia.

 

238