ALEGEREA

Cunoști vreun copil care să fi rămas fără un părinte? Sau fără ambii părinți? Sau fără bunici? Care să crească într-o familie numeroasă, cu greutăți?

 

Ilie Iacob este un asemenea copil.

 

La 10 ani, ajunge în grija unchiului său, Alecu, pentru că și bunica lui pleacă din această lume. Alecu Iacob mai avea acasă şase copii. Dar îl crește pe Ilie ca pe unul dintre ai lui. După ce termină ca premiant primele patru clase, acesta îl dă mai departe la școală.

 

Cât e școlar, se descurcă tare greu. La liceu, fiind orfan, nu plătește taxele şcolare, însă nu are nici bani de buzunar. Nici pentru haine, nici pentru excursii, nici pentru cheltuielile de zi cu zi.

 

Nu are nici măcar cu ce să își cumpere manuale. Totuși, reușește să fie un elev excepțional. Cum?! În fiecare zi, după ore, cere cărțile de la profesori. Le citește noaptea şi le înapoiază în ziua următoare. Cât e la liceu, așa învață la toate materiile.

 

Când vine vremea să meargă la facultate, rudele îl îndeamnă să devină preot. (Îți aminteșit cine își mai dorise ca Ilie să aibă această meserie?) 

„Ce să fac, ce să fac?” se frământă el.

Ar fi vrut să nu-și supere unchiul și să facă întocmai cum îl sfătuise el. Și cum voise bunica. Dar el își dorea altceva: să meargă la mănăstire, să fie călugăr.

 

Un călugăr își dăruiește întreaga viață lui Dumnezeu. Casa lui devine mănăstirea; iar familie îi sunt ceilalți călugări. Un călugăr se roagă mult, pentru oameni. Și pentru întreaga lume. Nu adună bogății. Face voia altora, nu ce vrea el. E foarte ascultător. Caută să semene – încă din timpul vieții – cu îngerii.

 

Voi ce faceți, când nu știți ce să faceți? Când vă e greu?

 

Neștiind ce să aleagă, tânărul Ilie se roagă. Se roagă mult, cu lacrimi. Îi cere lui Dumnezeu să-i arate ce cale să urmeze: preoția sau călugăria?

Și, deodată, aude un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!”

La 20 de ani, Ilie Iacob merge la Mănăstirea Neamț. De acasă, ia cu el cartea de rugăciuni. Și icoana cu Maica Domnului.

La mănăstire, este primit cu drag. I se dau niște „ascultări”: este pus să lucreze ca ajutor de farmacist, să îngrijească bolnavii și biblioteca. Se dovedește a fi foarte harnic.

Între timp, pleacă în armată – unde este și infirmier. După un an, se întoarce la Neamț.

Când venise prima oară la mănăstire, starețul îl trimisese să se roage la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, din biserică.

De atunci, în fața Fecioarei, Iliuță s-a rugat de mii de ori. Și în biserică. Și la icoana pe care o avea din copilărie și pe care o adusese cu el de acasă.   

Maica Domnului îl asculta. Îl acoperea cu dragostea ei de mamă. Îi zâmbea din icoană. Și îl binecuvânta.

Ea știa că, în curând, lui Ilie avea să i se îndeplinească cea mai mare dorință. 

 

*

 

8 aprilie 1936. Săptămâna Patimilor. La Mănăstirea Neamț, toți se pregătesc să întâmpine cum se cuvine Învierea Domnului.

Unul dintre viețuitori e foarte emoționat. Urmează să fie făcut călugăr. Pentru ASTA s-a pregătit ani buni. Pentru ASTA a făcut ascultare și fapte bune. Pentru ASTA s-a rugat neîncetat.

E Miercurea Mare.

În această zi, Ilie Iacob devine monah. El primește un nou nume, pe care îl va purta în noua sa viață.

Numele Sfântului Ioan Botezătorul.

 

***

PLECAREA

Știi unde a trăit Sfântul Ioan Botezătorul? Dar Sfântul Ilie?

În toamna anului 1936, călugărul Ioan Iacob pleacă pe urmele acestor oameni sfinți. Ajunge în Țara Sfântă. În locuri prin care, cândva, a pășit Iisus Hristos și a făcut minunile pe care le citim în Evanghelii. 

Aici, e călugăr la mai multe mănăstiri.

La una dintre ele, Mănăstirea Sfântul Sava, aflată aproape de Betleem, e tot infirmier și bibliotecar, dar mai are și alte responsabilități. Curățenia în biserică, aprinderea candelelor, sunatul clopotelor – pe toate să le face el și le face cu drag.

În plus, traduce, pentru români, cărți folositoare pentru suflet scrise în greacă, limbă pe care o învățase singur. Mai și scrie foarte mult…

Tot aici – după un timp – este făcut preot. Așa cum visase – cândva – bunica lui.

Apoi, devine starețul Schitului românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de pe Valea Iordanului, aproape de locul în care S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.

Rămâne la schit cinci ani, timp în care locul ajunge primitor și frumos: chiliile sunt înnoite; la fel şi biserica. Aici vin mulți pelerini din România și starețul Ioan Iacob îi primește cu inima deschisă. Îi spovedește și îi sfătuiește. 

Zi de zi face slujbe în limba română. Scrie sfaturi pentru călugării români și versuri în limba română – pentru românii care vizitează acele locuri.

Când vorbește și scrie în limba lui, își alină dorul de țară, de Mănăstirea Neamț, de locurile copilăriei…

În România, nu se va mai întoarce niciodată.

Iar el știe acest lucru!

(va urma)

Acum, micule cititor, răspunde de zor.

Text de Ioana Revnic

Desene de Elena Dărăban, 

Călătorie în copilăria sfinților –   

Sfântul Ioan Iacob de la Neamț (III)

Te-ar putea interesa și:

Călătorie în copilăria sfinților (I) – Al cui este acest copil?

Călătorie în copilăria sfinților (II) – Adevărul

Călătorie în copilăria sfinților (IV) – Tovarășii din pustiu

 

„Călătorie în copilăria sfinților. File de poveste” este proiectul anului 2021, desfășurat de Parohia Sfântul Pantelimon – Foișorul de foc, din București. Mai multe detalii găsiți pe PAGINA DE FACEBOOK dedicată acestuia.

 

186