Poveștile românilor au și ele, cum se știe, câte șapte vieți, precum mulți dintre eroii lor.
Una din viețile poveștilor românești locuiește și bate în Bucovina, locul magic despre care buneii voștri vă vor fi spus că acolo (împreună cu Maramureșul și cu Botoșanii) se agață harta României în cui. Astăzi, cuiul în care se agață harta României nu mai încape el însuși pe hartă, Bucovina istorică este ruptă în două, iar nordul ei stă sub blestemul de a fi țintuită de cuiul care ține dreaptă harta țării noastre.
Fără Bucovina, pe harta țării noastre nu ar locui Nordul, nu am avea aristocrația, noblețea, dar și frigul care vine din Nord. „În țările fără povești e mai frig”, spunea poetul cândva.
Poveștile noastre frumoase, poveștile românilor, vin din Nordul pădurilor de fag din Bucovina și se opresc în Sudul toropit de căldură de la Marea cea Mare, care se odihnește la sânul poetului oropsit Ovidius. Între Bucovina și Dobrogea se țes, se construiesc, se ascultă și se cunună în chip dumnezeiesc poveștile noastre, poveștile țării, poveștile românilor, fără de care lumea ar fi ca un palat fără regi, ca un câmp fără plugari, ca o istorie fără eroi. Fagii din Nord și poemele lui Ovidius de la Tomis ocrotesc aceste povești. Ele sunt Straja fără de care aceste povești ar pieri.
Dacă veți voi, dragi copii, să scrieți despre Bucovina, va trebui să treceți, ca în vechile noastre povești, de trei probe inițiatice.
Cine nu le trece va scrie despre Bucovina fără a atinge inima ei, va scrijeli (doar) pe hârtie; va minți; va scrie doar cu stiloul, în timp ce noi așteptăm să scrie cu sufletul.
Prima probă este să citiți despre Bucovina; să priviți harta României și hărțile ei; să vă întrebați bunicii despre istoria ei, să găsiți în bibliotecă istoriile și poveștile ei; să vă întrebați părinții despre suferințele și crucile ei; să citiți despre pădurile ei de fag, despre doinele și baladele lui Porumbescu, despre poemele lui Eminescu, despre Sfânta Mănăstire Putna, despre bisericuțele fără egal în lume din Bucovina; să lăsați poveștile Bucovinei să vă atingă magic, precum legendele lui Moș Crăciun.
A doua probă care vă așteaptă este să citiți despre eroii ei fabuloși – despre Ștefan cel Mare și Sfânt care își odihnește somnul cel fără de moarte la Putna, despre Mihai Eminescu și poemele și Doina și articolele lui despre Bucovina, despre Ciprian Porumbescu, despre eroii romantici ai culturii ei (Eminescu, Porumbescu, membrii Societății Arboroasa), despre eroii istoriei ei (Iancu Flondor, Sextil Pușcariu, Hurmuzachi etc.), despre voievozii din mormintele ei, despre episcopii fără morminte din Cernăuți, despre soldații și plugarii români ale căror oase locuiesc în pământul Bucovinei, despre soldații bucovineni morți în războaie, despre sătenii ei morți în Siberii, despre crucile de la Fântâna Albă (despre care prea puțini părinți din România încă mai știu) și, mai ales, despre eroii anonimi de astăzi ai nordului Bucovinei, rămas peste graniță, copii ca și voi, români ca și voi, care nu mai au voie să vorbească limba lor și a voastră și a lui Eminescu, care nu mai au voie să citească abecedare și cărți de povești în limba română; deși sunt acasă la ei, deși niciodată nu au plecat de acolo în ultimele mii și mii de ani din istoria noastră, din istoria lor…
Fără a treia probă, mai simplă deja, nici vorbă să puteți trece mai departe: trebuie să citiți și să ascultați câteva din poeziile, poveștile, poemele și cântecele ei; iar aici eu, din bunăvoință, din bunătate, Vă recomand cu titlu obligatoriu doar trei dintre acestea, însă fără lectura/audierea cărora nici nu concep să am dreptul de a citi textele voastre viitoare despre Bucovina.
Primul text pe care vi-l recomand este Imnul Bucovinei, „Cântă cucu-n Bucovina”, ale cărui versuri sunt scrise de Constantin Mandicevschi, director de bibliotecă, născut la 24 mai 1859, în satul Bahrineşti, fostul județul Siret (în prezent raionul Hliboca), în familia preotului Vasile Mandicevschi şi a soției sale Veronica.
Acest cântec, „Cântă cucu-n Bucovina” (pe care îl veți găsi și cu alte titluri și în mai multe variante de text, „Cântă cucul bată-l vina”, „Cântec pentru Bucovina”, „Bucovina plai cu flori”), este drama Bucovinei pierdute, prea sfâșietorul ei Imn, care produce nesfârșită iubire și nesfârșită suferință, nesfârșite speranțe și nesfârșite dezamăgiri.
Acum, după ce ați privit harta Bucovinei ruptă în două și harta României, veți înțelege fără multă vorbă în plus versurile Imnului Bucovinei: „Munților cu creasta rară,/ Nu lăsați Straja să piară!/ Dacă piere Straja voastră/ A pierit și țara noastră!”; „Și-napoi când or veni / Tot pe tine te-or iubi!”. Ascultați orice variantă a Imnului – Grigore Leșe, Maria Iliuț, priviți harta Bucovinei și veți simți cum inima va bate în pieptul vostru mai tare. Cine nu va simți că inima îi bate gata să sară din piept când va asculta Imnul Bucovinei/„Cântă cucu-n Bucovina” nu trebuie să se ostenească să mai scrie despre Bucovina; va fi zadarnic.
Un al doilea text, simplu și ei, este cântecul „Când a fost să moară Ștefan”. Cu acesta lucrurile sunt mai simple. Ștefan cel Mare și Sfânt este mai prezent în memoria culturală și spirituală a românilor decât Bucovina însăși.
Românii l-au votat pe Ștefan drept „cel mai mare român” din istoria noastră; mai mult, chiar doamna Ioana Revnic i-a dedicat, aici, un concurs tematic în cadrul minunatului proiect Spune-mi o poveste pentru suflet (ediția a treia). Vă recomand interpretarea Corului Sfintei Mănăstiri Putna și în general corurile bărbătești, deși sunt convins că orice variantă îi face dreptate. Vă deconspir finalul tulburător al acestui cântec, care trebuie ascultat cu inima de câteva ori: „Jos in vale, sus pe creste,/ Tuturora dați de veste:/ Ștefan Vodă al Moldovei/ Ștefan Vodă mai trăiește!…”
Cine nu va simți că inima îi bate gata să sară din piept când va asculta „Când a fost să moară Ștefan” nu trebuie să se ostenească să mai scrie despre Bucovina; va fi zadarnic.
O a treia și ultimă mică osteneală din cea de-a treia probă este să ascultați o baladă sau o doină dintre cele prea puține și nemuritoare ale lui Ciprian Porumbescu; despre Doină, Porumbescu însuși scria, în faţa mării, în iarna lui 1882, cu doar câteva luni înainte de a muri, la Cernăuți, în închisoare, din dragoste pentru Bucovina și pentru Țară: „Jos, la albia mării, scot violina din scrinul ei, direg coardele, mirare! (…) Mă reazem de un pisc de stâncă ce străbătea din mare şi gândesc ce oare să cânt. Ah’, îmi răspunsei în gând: Voi cânta Doina, să o audă şi Mediterana şi Mediterana să o ducă oceanului şi să ştie şi antipozii noştri dincolo că numai un cântec e coborât din cer şi acela e Doina….”
A scrie despre Bucovina înseamnă a recompune în inima ta harta cu românii pierduți și risipiți din nordul ei în ultimele veacuri și acum, a scrie despre Bucovina înseamnă a îmblânzi în inima ta drama ei și a acestora, nenorocul lor de a fi rămas dincolo de munții cu creasta rară…
Dragi copii,
Spuneți-mi o poveste pentru suflet despre Bucovina! Atingeți cu săgeata inimii voastre vii inimile noastre obosite care nu mai cred în povești…
Lăsați deoparte vorbele meșteșugite ale altora despre Bucovina, după ce le veți fi citit și auzit pe îndelete.
Scrieți-mi/spuneți-mi poveștile voastre despre Bucovina! Cu ele vom reface în inima noastră hărțile, și crucile, și tot ceea ce vom fi stricat.
În Țara fără poveștile voastre e mai frig.
Dorin Popescu
Dorin Popescu, fost diplomat al Statului Român la Cernăuți (2007-2011), este președintele de onoare al juriului la concursul „Cealaltă Bucovină” – SOPS 7 / noiembrie 2020.
