I s-a spus „Creangă al Bucovinei”. A colaborat la diferite publicații din Iași, Cernăuți, Brașov, București. A scris povești și povestiri. Dar a fost și autor de versuri, și culegător de folclor. Vasile Alecsandri  l-a îndemnat să culeagă folclor din satele bucovinene, zicându-i: „Scrie, să împărtășești și neamului d-tale și al nostru ceea ce ai și ceea ce știi d-ta. Așa se cade, așa e bine, așa să facem cu toții după puterile noastre.”

 

Iar preotul Iraclie (Golembiowschi) Porumbescu, părintele lui Ciprian Porumbescu, l-a ascultat.

 

Iraclie Porumbescu s-a născut la 9 martie 1823. Primele studii le face la Mănăstirea Putna, apoi învață la Gimnaziul din Cernăuţi, merge la  Liceul din Lemberg, unde urmează doi ani de filosofie (1841-1843), după care se întoarce la Cernăuţi, pentru a-și încheia studiile filosofice (1845-1847). Tot aici urmează Seminarul Teologic Ortodox (1847-1850).

 

 

Devine preot în 1850, an în care se căsătorește cu poloneza Emilia Klodnitzki. Vor avea împreună nouă copii, al doilea dintre ei fiind compozitorul Ciprian Porumbescu, născut în 1853. Slujește ca paroh în mai multe sate bucovinene (Șipotele Sucevei, Boian, Stupca, Frătăuții Noi), împărtășindu-le enoriașilor și învățătura ortodoxă, și dragostea de țară. Trece la cele veșnice în data de 13 februarie 1896, în vârstă de 73 de ani și este înmormântat în Frătăuții Noi.

În timpul vieții, trăiește durerea cruntă de a-și înmormânta soția și patru copii: Emilian, Alexandru, Alexăndrel și Ciprian.

 

Ciprian (Golembiovski) Porumbescu vine pe lume în 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei. Începe studiul muzicii la Suceava şi la Cernăuţi.

 

În anul 1871, participă la Putna la serbările organizate de Societatea Academică România Jună, la inițiativa lui Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici. Aici, Ciprian Porumbescu cântă în fața sutelor români de pretutindeni. Reîntorcându-se acasă, adolescentul se aruncă la pieptul lui Iraclie strigând: „Tată, am cântat Daciei întregi!”

 

Până în anul 1873 este elev la gimnaziul superior de la Suceava, iar în perioada 1873 – 1877 studiază teologia ortodoxă la Cernăuţi. Student fiind, intră în societatea studenţească „Arboroasa”. Compune imnul acesteia și conduce corul ei. Ba chiar devine, la un moment dat, preşedintele „Arboroasei”.

 

Însă acțiunile patriotice pro-românești desfășurate în cadrul asociației atrag atenția autorităților austriece. Astfel că, în anul 1878, Ciprian Porumbescu este arestat, alături de alţi confrați.

Se afla la Stupca, satul în care locuia cu familia, atunci când a fost ridicat de autorități. Ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze. Drumul până la închisoare îl face cu căruța, pe o ploaie care îi pătrunde prin haine, până la piele. În temnița rece își petrece Crăciunul. În cele trei luni cât stă închis, în corpul lui oricum fragil se cuibărește tuberculoza, boală care îi va fi fatală. 

 

Între 1879 și 1881, e bursier la „Konservatorium fur Musik” din Viena, sub îndrumarea unor profesori renumiți. În capitala Imperiului, dirijează corul Societății Studențești „România Jună” și scoate, în 1880, o „Colecțiune de cântece sociale pentru studenții români”, printre care se numără „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag” și altele.

 

Între anii 1881 şi 1883, este profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Braşov şi dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Şchei.

În acest răstimp, în 11 martie 1882, are loc premiera operetei „Crai nou”, prima lucrare românească, de acest gen. Spectacolul are loc în Sala Festivă a Gimnaziului Românesc brașovean. Piesa în două acte scrisă de Ciprian Porumbescu pe textul poeziei lui Vasile Alecsandri are un succes imens.

 

Ciprian Porumbescu a mai scris „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostașilor români”, „Balada pentru vioară și orchestră” și altele.

 

Boala îi slăbește puterile – tot mai mult. Pentru a se întrema, pleacă în Italia, în 1882.

Anul următor, se întoarce acasă, la Stupca, unde moare, în 6 iunie.

 

La căpătâiul lui se aflau tatăl Iraclie, sora Mărioara, fratele Ștefan și Safta – o veche bătrână servitoare.

Iată ce povestește sora Mărioara, despre ultimele clipe din viața lui Ciprian Porumbescu:

„Îl văd: cu ochii cei mari, frumoşi… Cum se uită la mine trist, dureros, zicându-mi:

– Măriorică, tu trebuie să fii pregătită… Să fii sprijinul tătuţii… Să nu plângi, să nu te prăpădeşti. Zilele mele sunt numărate. Eu… mor…

Luni seara am stat cu toţii pe lângă Dânsul. A mâncat destul de bine, a făcut glume cu Ştefan, a cerut un păhar de vin şi-a adormit… La ora 12 se trezeşte şi zice:

– Măriorică, mi-i foarte rău. Să vie toţi lângă mine! Ştefan l-a luat de mână… Tata şi eu în faţa lui, tremurând şi cu cea mare şi îngrozitoare înverşunare căutam să ne stăpânim durerea.

– Să ştiţi că la ora 2 sunt mort! Să vie şi Safta (…).

Şi-a luat rămas-bun de la toţi cu vocea limpede, privirea clară, frumoasă şi senină. Picioarele i se răcise[ră] şi dânsul era în conştiinţă… Încetul, încetul a adormit ca un sfânt…

«Nu lăsaţi să moară munca mea!… » au fost ultimele lui cuvinte”.

Mormântul lui Ciprian Porumbescu se află în Stupca.

În amintirea lui, satul îi poartă, acum, numele.

În casa care i-a fost cămin, acordurile Baladei sale răsună și azi.

Ioana Revnic,

pentru Concursul SOPS 7 – Cealaltă Bucovină

  

 

1.120