Datorită Sfântului Dionisie Exiguul, numărăm acum anii de la nașterea Mântuitorului.

În plus, este considerat părintele Dreptului bisericesc.
Dar posteritatea sa este foarte discretă. Nu se știe unde este înmormântat. Și despre existența sa există o singură mărturie, a guvernatorului Casiodor, prim-ministru și profesor, la vremea lui: „A fost în zilele noastre si călugărul Dionisie, scit de neam, dar după caracter cu totul roman, foarte învățat in amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl învățase din cărțile Domnului. A cercetat Scripturile cu o râvnă atât de mare și le-a înțeles astfel, încât oriunde ar fi fost întrebat, avea răspunsul pregătit, dându-l fără nicio ezitare. (…) Era de o castitate rară, deși vedea zilnic soțiile altora; blând, deși era mânat de firea pătimașă a celor mânioși; vărsa lacrămi mișcat de durere, când auzea cuvinte necuviincioase în timpul veseliei; postea fără să reproșeze celor ce mănâncă. Mai mult, lua parte la mese, dorind ca între bucatele trupești să împărtășească totodată bogății sufletești…”
*
La noi în țară, a rămas în urma Sfântului un izvor.
E în curtea unei mănăstiri dobrogene așezată într-un loc de o frumusețe aproape nepământeană.
Ascultați povestea Sf. Dionisie Exiguul, spusă de pr. Ghenadie care slujește aici! 
Părintele Protos. Ghenadie Mogoi este preot slujitor şi duhovnic la Mânăstirea Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul și Sfântul Efrem cel Nou, din Dobrogea.

Ioana Revnic

Ghid în proiectul „Călătorie în copilăria sfinților”

 

Călătorie în copilăria sfinților. File de poveste” este proiectul anului 2021, desfășurat de Parohia Sfântul Pantelimon – Foișorul de foc, din București. Mai multe detalii găsiți pe PAGINA DE FACEBOOK.