Constantinopolul era amenințat,
Din toate părțile, era înconjurat
De soldați străini, veniți din Răsărit.
Ei se pregăteau pentr-un război cumplit,
De teamă, poporul din cetate a fugit
În Biserica Vlaherne s-a adăpostit.
Ceasuri bune credincioșii-au privegheat,
Și Maica Domnului li s-a arătat!
Ca o lumină sfântă a coborât pe pământ.
Pe toți i-a cuprins cu-al său Acoperământ.
Îngeri, sfinți și mucenici o-nconjurau
Împreună pe Dumnezeu Îl rugau
Să-i apere pe toți de chinuri, de război,
Iar pe dușmani să îi trimită înapoi.
Pe loc, amenințările s-au oprit!
Maica noastră Sfântă de rău i-a ferit.
Poezie de Ilinca Tcaci, elevă