De la naştere, am avut o problemă. Eram diferită de ceilalţi. Nu puteam merge, acesta era defectul meu.

 

Nu aveam tată, iar singura persoană care îmi era alături era femeia care mi-a dat viaţă. Credeam că pentru asta există mamele, ca să-şi susţină şi să-şi ajute copiii.

Până la vârsta de şase ani, am trăit cu impresia că o să rămân aşa pentru totdeauna.

 

Mama mă încuraja mereu şi îmi zicea că voi fi bine. Chiar ea, într-o dimineaţa de vară, mi-a dat vestea că trebuie să fac o operaţie, în urma căreia puteam să merg sau puteam să rămân imobilizată pentru totdeauna. Am acceptat, deoarece îmi doream foarte mult să fiu un copil normal şi să nu-i mai chinui pe cei din jurul meu, cu toate că nu ştiam dacă operaţia va fi reuşită.

Peste câteva zile am ajuns la spital. Acolo, eram supravegheată în permanenţă de mama mea şi de un medic foarte bun. Luni, la ora 14, am intrat în operaţie. Mama a trebuit să rămână afară.

 

Când m-am întins pe acel pat am simţit exact ce simţea şi ea: neputinţă, frică, îngrijorare şi iubire.

 

După ce am adormit, am început să visez: un om îmi spunea că voi fi bine. Dar, în acelaşi timp, o vedeam şi pe mama la uşă cum plângea şi cum stătea neputincioasă.

 

După ce acel bărbat a plecat, am rămas singură pe o câmpie. În jurul meu, auzeam numai glasuri de copii, însă nu era nimeni. Mai auzeam şi o femeie care se tot ruga întruna la Dumnezeu pentru fiica ei. Imediat am recunoscut vocea, era chiar mama. Plângea în hohote şi spunea rugăciuni care parcă încălzeau aerul și inima mea. Mi-am dat seama că toate erau pentru mine.

 

După câteva minute, a reapărut acel om şi mi-a spus că a venit vremea să mă întorc pe Pământ. Dintr-odată am deschis ochii, iar doctorul îmi zâmbea. Mi-a spus că operaţia a fost reuşită şi că voi putea să merg. Imediat am fost dusă într-un salon, unde mă aştepta mama. Când m-a văzut, m-a luat în braţe şi mi-a spus că mă iubeşte foarte mult.

 

După câteva zile, am ieşit pe picioarele mele din acel spital. Mi-am dat seama cât de frumoasă este viaţa şi cât de important este să ai pe cineva lângă tine!

Am înțeles că dragostea unei mame și rugăciunile ei pot face minuni, că niciodată nu suntem singuri, în călătoria acestei vieți!

 

Daria Petruța Morma, 11 ani,

participantă (la fel ca Amelia Josan)

la concursul SOPS 11 – „Mama și darul vieții”, martie 2021

 

542