Dragă copil nenăscut,
De când mă gândesc să-ți scriu, trec prin diferite etape. Părți din mine ți-ar spune lucruri diferite. Rațiunea îmi spune că un copil nedorit va fi un adult nefericit sau bolnav. Rațiunea știe că lipsa de iubire și prezența stresului sunt otravă pentru tine. Așadar, rațiunea, de care nu sunt mândră în clipa în care scriu, îmi spune că ai scapăt de o viață grea. Apoi vine sufletul care întreabă ce viață nu este grea. E mai bine direct mort? Sufletul îmi vorbește mult și creierul tace, îi dă dreptate.
Sărman copil nenăscut, tu nu ți-ai cunoscut bunicii. Poate nu i-ai cunoscut pentru că mama ta credea că ei nu te vor accepta sau poate chiar ei ți-au programat moartea. Bunici implicați în moartea nepotului – straniu gând că există și asemenea bunici, altfel decât blânzi și tandri. Au spinii atât de mari încât nu le încap coroanele de oameni buni. Aceia nu-s bunici. Poate la un moment dat le vor încăpea pe cap, iar frații tăi se vor naște.
Dragă copil nenăscut, eu m-am mutat din casa părintească și astăzi bunicii au venit în vizită la noul apartament. Acum, după vizita lor, nu numai că știu ce să îți scriu, dar chiar o fac cu lacrimi în ochi.
I-am luat de acasă. Credeam că îi voi suna ca să îi anunț când să iasă din casă, dar ei deja așteptau afară, unde picura. I-am întrebat dacă au înghețat. Au spus că nu, și nu s-a simțit că un „nu” mincinos, ci ca un „nu” sincer. Bunicii mei nu au simțit frigul cât timp m-au așteptat în ploaie.
Când au intrat în apartament, l-au luminat. Îmi plăcea și înainte, dar acum trăiesc altfel în el. Doar din priviri, l-au umplut de viață și mângâieri. Parcă ne-au binecuvântat casa.
Și-au permis să se bucure de ea, să stea așezați unde li s-a părut mai confortabil, și să admire fiecare colț la care știau că am lucrat singuri: „Uitați, pereții aceștia i-am vopsit noi, iar masa a făcut-o Claudiu”.
M-am dus în bucătărie, am pregătit cafelele și mi-am făcut o cruce mare: „Doamne, îți mulțumesc pentru că suntem bine și sănătoși împreună”. „Bine” având multe nuanțe minunate, dar niciuna nefiind egală cu banalul „OK”.
După ce am stat la povești și ne-am bucurat împreună, au plecat și m-au lăsat simțindu-mă ca-n primii trei ani de existență, când se minunau de mine ca de miracolul vieții.
Mi-a dat Dumnezeu bunici buni și așa mi-au fost și în restul anilor, dar parcă astăzi m-am reîntâlnit cu puterea bucuriei lor. Binecuvântările bunicilor au întărit atât casa sufletului meu, cât și casa în care viețuiesc.
Suflet nenăscut, îmi pare rău că atunci când te-ai zămislit, bunicii fie nu te-au vrut, fie n-au știut de tine, fie nu au știut să își pregătească fiica pentru venirea ta, fie erau întristați, bolnavi cu mintea sau cu trupul, fie nu erau pregătiți să își pună coroana vieții.
Ți-aș mângâia obrajii ca o bunică și ți-aș strânge mâna ca un bunic în putere, ți-aș da tot ce n-ai avut din partea lor. Știu că alții îți vor vorbi despre părinți, dar uite că tu, copil nenăscut, nici de bunici n-ai avut parte.
Împart cu tine binecuvântarea mea de astăzi,
punând o rugăciune la temelia casei sufletului tău.
Ajută-ne să ne pregătim din timp să fim bunici buni,
făcând loc pentru lumină în inimile noastre și ale copiilor noștri!
***
Text de Alessandra Gemeș, participantă la concursul „Amintiri din burtica mamei”, martie 2024, secțiunea Literară.
Desen de Valentina Cerlat, participantă la concursul „Amintiri din burtica mamei”, martie 2024, secțiunea Arte plastice.
