În data de 10 aprilie 1912, în Sulița, județul Botoșani, venea pe lume Constantin. Era al cincilea copil din cei zece născuți în familia lui Alexandru și Ana Ilie.
În primele două luni de viață, Constantin era tot timpul bolnav. De la o vreme nu mai mânca aproape nimic și plângea zi și noapte. Mama lui credea că va muri. Neștiind ce să mai facă, aceasta l-a dus la un duhovnic vestit pentru faptul că vindeca mulți bolnavi cu ajutorul rugăciunii.
După ce a ascultat-o, duhovnicul a îndemnat-o să îl dăruiască pe copil Maicii Domnului.
„– Cum să-l dăruiesc Maicii Domnului?” a întrebat femeia
– Iată cum, a zis el. Ia o lumânare și un prosop și vino cu pruncul în biserică și-l așază înaintea icoanei Maicii Domnului.
Apoi, după ce mama l-a pus în fața icoanei, părintele i-a zis:
– Acum spune după mine: „Maica Domnului, îți dăruiesc ție copilul acesta care este bolnav! Fă ce știi tu cu el!”.
Mama băiatului a făcut întocmai și, de atunci, pruncul Constantin s-a făcut sănătos. Nu a mai fost bolnav de moarte niciodată și a trăit cel mai mult dintre toți frații săi.
***
În 1929, Constantin intră în obștea schitului Sihăstria. Iar în 1937 este tuns la monahism, primind numele de Cleopa. Pruncul dăruit cândva Maicii Domnului va deveni unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici ai României: arhimandritul Cleopa Ilie.
Între 1942 și 1947 urcă treptele monahale, ajungând – până la urmă – egumen la Sihăstria.
O ascultare care i-a fost dată încă de la începutul vieții monahale și pe care a împlinit-o timp de 10 ani a fost aceea de a îngriji oile.
Monahul-cioban se afla la stână când părinții din obștea Sihăstriei vin la el să îi ceară să conducă schitul, întrucât starețul era bolnav. Părintele Cleopa cere sfatul duhovnicului, care îi spune să facă ascultare: „Dar nu te bucura când te-or pune stareț – adaugă acesta – și nu te întrista când te-or scoate din stăreție. Roagă-te mai mult și lasă-te în voia Domnului.”
Deși este privit cu rezerve la început, Părintele Cleopa se dovedește a fi omul providențial pentru obștile pe care le-a păstorit – întâi la Sihăstria și, mai apoi, la Mănăstirea Slatina din județul Suceava.
Părintele Cleopa Ilie a avut de înfruntat prigoana comunistă. A fost urmărit și supravegheat de Securitate. Arestat și anchetat.
În atenția autorităților ajunge în 1948, din cauza unei predici rostite la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Cu acest prilej îi dă pe aceștia drept modele de conducători. Cineva îl denunță, iar Părintele este arestat și anchetat timp de cinci zile. După eliberare, se ascunde șase luni în munții din preajma Sihăstriei.
Apoi, în 1952, este arestat și anchetat a doua oară – pentru „propagandă religioasă”. Despre această experiență, Părintele Cleopa își amintește: „Odată am fost arestat de securitate la Mănăstirea Slatina și apoi dus la Fălticeni. Aici am fost bătut și băgat într-un beci în care ardeau câteva sute de becuri. Toți care intrau acolo, ieșeau aproape nebuni. M-au băgat și pe mine, ca să-mi pierd mințile. Nu mai vedeam cu ochii și nu mai puteam de căldură. Atunci mi-am coborât mintea în inimă cu rugăciunea lui Iisus. După o oră m-au scos și s-au mirat toți că încă mai vorbeam și mergeam fără să mă țină nimeni”.
Părintele Cleopa va lua din nou calea pustniciei, trăind ascuns în păduri vreme de doi ani.
În sfârșit, după promulgarea Decretului 410 din 1959 prin care erau excluși din mănăstiri călugării și maicile, Părintele Cleopa refuză să renunțe la rasa monahală și se refugiază pentru a treia oară în munți, de unde se va întoarce după mai bine de cinci ani.
Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna lui 1964 și va sluji aici 34 de ani, până la sfârșitul vieții.
În tot acest timp, mulți credincioși din România și din străinătate l-au căutat, l-au ascultat și i-au urmat sfaturile. Mulți mărturisesc că întâlnirea cu Părintele Cleopa le-a schimbat viața. Și mulți îl considerau un sfânt – încă de când trăia.
A rămas celebră vorba sa spusă cu multă dragoste „Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce”. Și îndemnul: „Răbdare, răbdare, răbdare… Și când ți se va părea că ai sfârșit-o, o iei de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare… Răbdare până la ușa mormântului. Răbdare până la sfârșit, nu până la prășit!
În ciuda tuturor greutăților, Părintele Cleopa a avut curajul să își închine întreaga viață lui Dumnezeu și oamenilor. Iar viața lui a rămas înscrisă în inimile celor care l-au cunoscut.
Ascultați varianta audio a acestei #povestidecuraj AICI sau pe You Tube
*
În această perioadă în care #FacemBineleAcasa, vă invit să vă alăturați proiectului #povestidecuraj, desfășurat în colaborare cu Asociația România pentru Viață.
Dacă știți o poveste de curaj trăită sau citită, dăruiți-o și altora!
O așteptăm la adresa contact@faptepentruviata.ro.
O vom publica pe site-ul faptepentruviata.ro.
Unele povești vor fi înregistrate audio.
Avem nevoie de povești de curaj, pentru a face astăzi fapte de curaj.
Ioana Revnic și România pentru Viață
Adaptare după Patericul românesc de Arhim. Ioanichie Bălan
