Gândul de a aplica pentru un stagiu de practică Erasmus+ m-a însoțit mai multă vreme, dar vremurile nu au fost prielnice. La acestea s-au adăugat însă și o multitudine de temeri. Dar iată că, la finele anului III din studiile de licență, mi-am găsit curajul de a începe demersurile pentru ceea ce avea să reprezinte cea mai rodnică experiență a verii anului 2022 – desfășurarea unui stagiu de practică Erasmus+ în cadrul Asociației Socio-Culturale Redescoperă România din Atena, Grecia.

 

Mare mi-a fost bucuria când am aflat că activitățile de vară planificate în cadrul asociației își propuneau să ajute la dezvoltarea vocabularului copiilor români din Atena, pornind de la povești și alte scrieri din literatura română.

 

Doamna Gabriela Apostol, coordonatoarea Asociației „Redescoperă România”, dar și a Școlii românești „Ștefan Bârsănescu” din Atena, ne-a împărtășit că tinerii români din Diaspora nu au un vocabular foarte bogat în limba română, limbajul poveștilor fiind unul greoi pentru ei.

 

 

Dorința educatorilor de acolo este aceea de a le face cunoscute copiilor lecturile reprezentative din literatura română. Citind aceste rânduri primite de la asociația-gazdă, în mintea mea a înflorit o idee plină de entuziasm: Iată ce context minunat de a duce mai departe poveștile ziditoare pentru suflet! I-am scris îndată Georgianei Nistor, prietena și coechipiera mea în cadrul proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”.

 

Firește că vestea a ajuns și mai departe: la Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului SOPS, dar și la celelalte colaboratoare. Astfel, susținerea și încurajarea au început să apară din belșug!

 

Veronica Iani ne-a trimis cărți pe care să le ducem în dar copiilor din Atena. Ioana ne-a găzduit înainte de a pleca spre frumoasa Eladă… Trebuie să vă spunem că, atunci când am început a  ne face bagajele, am renunțat la obiectele personale în detrimentul cărților de povești. Valizele noastre nu mai erau ale unor studente călătoare, erau mai mult niște cufere ale povestitoarelor SOPS. Când am ajuns în Grecia, ne-am convins pe deplin că am făcut o alegere prețioasă.

Am valorificat atât de frumos ceea ce am adus cu noi!

Este greu să exprimi în cuvinte unele lucruri care au o însemnătate aparte. Voi încerca, totuși, să transpun în scris valoarea experiențelor din timpul stagiului de practică. Multe au fost momentele prețioase de care am avut parte în cele două luni petrecute în Atena.

 

Cu sinceritate, mărturisesc faptul că am simțit că eu și Georgiana suntem privilegiate. De ce?  Mereu ne-am dorit să facem ceva concret pentru copiii români din Diaspora. Proiectul Erasmus+ a creat un astfel de prilej și, mai mult decât atât, ne-a ajutat să creștem. Oamenii pe care i-am întâlnit în Grecia ne-au inspirat! Ei ne-au ajutat să conștientizăm mai bine faptul că, prin darurile pe care le avem, fiecare dintre noi poate ajuta la înmulțirea Binelui și a Frumosului în lume.

 

Timp de două luni am reușit să facem o mulțime de activități folositoare pentru copiii de acolo. Asta nu fără ajutor. La SOPS alcătuim o super-echipă, mai ales când vine vorba de susținerea atelierelor de povești. Pe parcursul șederii noastre în Atena am ținut legătura. Ne-am sfătuit în privința poveștilor pe care să le facem cunoscute copiilor de acolo, am împărtășit ceea ce am trăit. E mare lucru să ai un grup de oameni cu care să conlucrezi atât de bine!

 

Reactualizând cele înfăptuite în Atena, satisfacția cea mai mare este dată de faptul că, împreună cu Georgiana, le-am spus copiilor din Atena povești: prima dată le-am spus copiilor din Asociația Socio-Culturală Redescoperă România povestea „Îngerul din debara” de Ivona Boitan. Tot acolo, am citit împreună cu copiii poveștile scrise de Veronica Iani: „Iertarea”, „Curajul”, „Vacanță cu zmeu”.

 

Ne-am împrietenit și cu doamna Mariana Bargan, coordonatoarea Asociației Culturală Româno-Elenă „Artă și Cultură” din Atena. Povestea scrisă de Ivona Boitan și poveștile Veronicăi Iani au ajuns și la copiii de acolo. Astfel, am reușit să vorbim cu mai bine de 50 de copii români despre curaj, perseverență, iertare, familie, despre importanța rugăciunii în viața noastră. Am învățat împreună rugăciunea către îngerul păzitor.

 

Am confecționat câte un îngeraș de hârtie care să ne ajute pe fiecare să dialogăm mai des cu cel care ne păzește mereu. Întâlnirile noastre nu s-a rezumat doar la atât! Ne-am jucat, am recitat poezii, am decorat ghivece pentru flori și am realizat coliere și brățări. De asemenea, le-am spus copiilor români din Atena povestea „Carolina vrea un frățior” de Jan Ormerod. După ce au făcut cunoștință cu Carolina Crocodiluța și familia acesteia, copiii au scris câte o scrisoare în limba română adresată mamei lor. Prezente, de fiecare dată, au fost joaca și buna dispoziție creată de cântecelele pe care le-am cântat împreună!

 

E drept că splendida Eladă, cu deschiderea spre marea întinsă și cu nisipurile de aur, cu locurile pline de încărcătură culturală, istorică și spirituală te invită să visezi. Mai presus decât atât, acum, după experiența stagiului de practică, după ce am creat legături cu oamenii care trăiesc acolo, putem spune că șederea într-un astfel de loc te determină să îți schițezi planuri mărețe de viitor.

 

Am rămas în legătură cu oamenii pe care i-am cunoscut acolo! Acum ne împărtășim bucuriile și avem în vedere crearea unor parteneriate prin care să facem, în continuare, bine prin povești.

Mulțumim tuturor celor care au făcut de neuitat această experiență!

 

Iuliana PÎRVU,
Masterandă la Politici și Management în Educație,
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din Iași,

povestitoare la „Spune-mi o poveste pentru suflet”