Evanghelia din Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci vorbește despre trei modalități prin care Îl poți urma pe Hristos: renunțarea la egoism (sau „lepădarea de sine”); acceptarea crucii personale (a unor posibile greutăți, dar și a rolului tău, din viața de zi cu zi); împlinirea învățăturii lui Dumnezeu, indiferent de consecințe.
Toate acestea par foarte dificile, mai ales pentru un copil. În copilărie, „lepădarea de sine” înseamnă să îi asculți pe cei cu mai multă experiență decât a ta (părinți, bunici, frați mai mari, învățători, profesori).
Înseamnă să le urmezi sfaturile bune, chiar dacă uneori, ascultându-i, renunți la ceva ce îți place foarte mult. Mai înseamnă să fii generos cu cei din jur, înțelegător și altruist.
Luarea crucii – la o vârstă mică – e îndeplinirea sarcinilor de acasă, de la școală, de la biserică. Pentru unii copii, crucea înseamnă a crește departe de părinții plecați la muncă, în străinătate; a trăi în sărăcie; a fi orfani sau a avea unele boli.
În sfârșit, urmarea lui Dumnezeu înseamnă a face binele ori de câte ori se poate. Faptele bune sunt semnul că aplici în viața ta ceea ce Hristos ne învață, în Evanghelie.
Urmarea Mântuitorului, încă din copilărie, e un antrenament pentru un drum pe care îl avem de străbătut întreaga viață, DACĂ alegem să facem asta.
În Evanghelie nu se spune că ar fi obligatoriu să pornim pe-o astfel de cale, ci că a-L urma pe Dumnezeu e o opțiune LIBERĂ. O asemenea alegere implică mult efort și efortul (fie vorba-ntre noi!) sporește, odată cu vârsta. Dar răsplata – adică (re)întâlnirea cu Dumnezeu – este pe măsură!
Se poate ajunge la Dumnezeu altfel decât pe-o cale grea? Putem scăpa de cruce? Putem renunța să muncim mereu cu noi înșine, pentru a deveni din ce în ce mai iubitori, mai responsabili, mai buni?
***
„Chiar așa” – cugeta și măgărușul-cărăuș cu care turiștii urcau la mănăstire – „cât o să mai muncesc astfel? Cât o să-i mai duc în spate pe oameni, cu toate bagajele lor? Cât o să le mai ascult cârcotelile care mă împovărează mai tare decât orice?”
De mic, fusese învățat că e prietenul lui Dumnezeu: nu degeaba era însemnat cu o cruce. Un străstrăstrămoș al lui Îl dusese în spate pe Iisus, când intrase în Ierusalim, de Florii. De atunci, orice măgar avea pe spinare o cruce. Era un semn de noblețe și – vorba cuiva – „noblesse oblige”: trebuia să se comporte ca un urmaș demn al celui ce-l slujise pe Fiul lui Dumnezeu!
Crucea îl ardea pe măgărușul-cărăuș ca și cum nu s-ar fi născut cu ea, ci-atunci i-ar fi fost tatuată, pe viu! Se săturase de crucea lui! Se săturase să fie blând, să care poveri, să nu crâcnească, să stea mereu cu capul în pământ, să îi asculte pe ceilalți cum se plâng! Și doar pentru că ASTA era menirea lui. Așa fusese învățat: că trebuie să suporte orice apăsare, oricât de greu i-ar fi, mai ales când îi duce pe oameni la mănăstire: cine știe dacă, fără el, respectivii s-ar mai apropia de Dumnezeu?!
Visa să primească de la ei măcar o mângâiere între urechi; măcar o atingere prietenoasă pe bot… Căpăta, în schimb, câte-o palmă pe spinare: când de la străini, când de la stăpân. Li se părea că se mișcă prea încet…
O să dea o fugă mai sus de mănăstire, până la Dumnezeu – că tot e prietenul lui! Și o să-i ceară să-i schimbe pielea cu una fără cruce. Auzise cândva o vorbă despre lupul care-și schimbă părul, dar năravul – ba! Ei bine, el era hotărât să-și schimbe și părul, și năravul!
Măgărușul-cărăuș a pornit singur la drum. A mers și-a tot mers, până ce a ajuns la poarta Raiului. Tare s-a mai bucurat Cel de Sus, când l-a văzut! Însă măgărușul nici nu L-a lăsat să-i spună bun-venit sau să-l ia în brațe, ci L-a rugat să îl scape de cruce! Nu conta că tot Dumnezeu i-o dăruise! Gata! Îi era de ajuns. Până-aici!
Atunci, Dumnezeu l-a dezbrăcat de vechea piele. Și, pentru că l-a văzut atât de necăjit, l-a rugat să stea câteva zile în preajma Lui, să se odihnească. Muncise, oricum, prea mult, până atunci. Măgărușul a acceptat și-a rămas în Rai o bună bucată de vreme. Nu făcea nimic altceva acolo, decât să se bucure. Noul păr îi creștea, încetul cu încetul: niciodată nu fusese atât de strălucitor!
Oare ce-o să zică stăpânul său, când îl va revedea? Precis n-o să se mai poarte cu el, ca și cu un simplu măgăruș-cărăuș. În plus, turiștii nici nu vor îndrăzni să-l mai încalece, la cât de special era acum.
Devenise altcineva! Era altul!
Repeta acest gând și nu înțelegea de ce se simte din ce în ce mai neliniștit!
Cine-o să-i mai ducă pe oameni la mănăstire, dacă el e altul acum și n-o să-i mai ajute? Unii bătrâni și unii copii nu puteau face nici doi-trei pași singuri. Alții nu erau în stare să ridice nici măcar un rucsac, darămite să care în spate, tot drumul, kilograme de bagaje… Cine o să-i mai asculte pe cei ce se plângeau că nu vorbesc zile-ntregi cu nimeni? Sau cine-o să-i mai încurajeze cu un fornăit, pe cei lipsiți de speranță care-și căutau la mănăstire măcar un pic de pace? Mulți găseau aici răspunsuri la toate frământările lor și reveneau la biserică, ori de câte ori puteau. Cine-o să-i mai însoțească?
Întrebările i se învălmășeau în minte și aproape că uitase cât era de bucuros că nu mai era ca înainte. Nici măcar nu și-a dat seama când s-a apropiat de râul din mijlocul Raiului. De pe mal, asinul și-a contemplat noua înfățișare oglindită în apă. S-a așezat cumva într-o parte, ca să se admire în toată splendoarea. Îl încânta felul în care arată. Doar umbra aceea de pe spatele gri îl intriga. De unde-o fi apărut? Măgărușul s-a privit și din stânga, și din dreapta. Și de aproape și de departe. Vedea bine sau i se părea? Respirația i se întețea, ca după fiecare urcuș la mănăstire, împreună cu „oamenii lui”. Nu-i venea să creadă, însă, orice-ar fi făcut și oricum s-ar fi așezat, observa același lucru.
Odată cu părul său cel nou-nouț, pe spinarea sa făcută să care poverile lumii, creștea și-o nouă cruce!
Întrebări și activități pentru copii
- Citește următorul fragment din Evanghelie, apoi rezolvă cerința: „(de) cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele (…) și Fiul Omului Se va rușina (…), când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri.”
Alege răspunsul pe care îl consideri corect:
- „A te rușina” de Mântuitorul și de cuvintele Lui înseamnă:
a) a-ți fi rușine să îți mărturisești credința.
b) a-ți fi rușine că ai greșit în fața lui Dumnezeu.
- Fragmentul citat arată:
a) că oamenii sunt timizi.
b) ce consecințe are faptul că nu îți mărturisești credința.
- Povestește o întâmplare (reală sau imaginară) care ar putea fi un răspuns la întrebarea „Îi folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?”. Poți căuta întâmplări din viața unor persoane care au marcat istoria omenirii!
- În text se vorbește despre câteva experiențe dureroase, care ar putea fi „crucea” unor copii. Acestea i-ar putea determina pe cei mici să nu fie buni unii cu ceilalți, i-ar putea face să se revolte sau le-ar putea împietri inimile. Inventează un antidot pentru astfel de stări.
- Misiunea măgărușului din poveste era un privilegiu, o responsabilitate sau o umilință? Discută cu prietenii sau cu colegii, aducând de fiecare dată argumente pro și contra opiniilor voastre.
- Imaginează-ți dialogul măgărușului cu Dumnezeu.
- Ce crezi că a simțit măgărușul când a observat că a dobândit o nouă cruce? Argumentează-ți răspunsul.
✍ de Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet (SOPS)
🎨 de Loredana Bacriv, 10 ani, participantă la concursurile SOPS
Text pentru #ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica
