Și, iată-ne din nou aici, în loc sfânt, ales cu o săgeată trimisă dintr-un loc anume, Dealul Crucii, de un om anume, Ștefan Vodă cel Bun, cum l-au numit cronicarii vremii, Voievodul Ștefan cel Mare, așa cum l-am învățat la școală.
„Putna 1871 – Serbarea tuturor românilor’’- grea încercare. De ce? Să o luăm cu începutul.
Am 13 ani. Suntem în anul 2021. Încercăm și cu un strop de matematică. Operație simplă de scădere… Ce de ani!!! Trebuie să încerc, să mă străduiesc, să înțeleg… să mă întorc în trecut. Dar nu mă pot teleporta, deci cum să fac?
În primul rând mă relaxez. Caut soluții. Bagajul meu de cunoștințe istorice, ce-i drept, nu este atât de voluminos. Am doar 13 ani. Știu, nu este o scuză. Și ce fac?!
Mă apuc de citit. Mai adaug câteva cunoștințe. Știți cum este când facem bagajele?! Parcă niciodată nu punem suficiente lucruri în ele (cel puțin așa mi se întâmplă mie).
Și uite așa, pornesc pe drumuri istorice. Tot mergând, sosesc la Putna, în anul 1466, unde numeroși oameni pun cărămidă cu cărămidă, se înalță ziduri. Îi urmăresc zile la rând și, iată, am ajuns în anul 1469. Ce să vezi? Ce să auzi?
A luat naștere prima ctitorie a Voievodului Ștefan cel Mare, Mănăstirea Putna. Multe vor avea de îndurat aceste ziduri, de-a lungul vremii. Ridicată cu credință, păstrată cu laudă adusă lui Dumnezeu, din 1504 mănăstirea îl adăpostește pe Ștefan Voievod, care a domnit în Țara Moldovei 47 de ani și trei luni.
Plec. Și merg, merg, merg prin timp. Este lung drumul. Mai fac un popas. Tot la Putna.
De data aceasta sunt în 1871. Zarvă mare. Nici nu știu unde să mă așez. Nu de alta, dar nu vreau să încurc. Eu, un simplu pelerin prin istorie, văd cum în fața mea stau de vorbă minți luminate: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Nicolae Teclu, Ciprian Porumbescu, Mihail Kogălniceanu, A.D. Xenopol, Arcadie Ciupercovici.
M-am tot întrebat ce se întâmplă? Și am aflat. M-am oprit lângă un grup de jurnaliști. Toată această agitație se petrecea cu prilejul unei serbări. Se comemorau 400 de ani de la sfințirea Mănăstirii Putna, al cărei ctitor, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, era considerat un părinte al neamului, care poate aduce unitatea dorită. În apelurile pentru organizarea serbării, el este numit „simbolul cel mai înalt al simțămintelor patriotice și naționale” al tuturor românilor.
Privesc uimită. Mă marchează profund un mare dar: o urnă de argint.
Urna conține pământ adus din toate provinciile românești de către participanți. Aceasta a fost depusă pe mormântul Sfântului Ștefan, ca o rugă către Voievod: „Așa cum s-a unit acest pământ aici, mijlocește la Dumnezeu să se unească și locurile de unde el s-a luat!”
Plec. Păstrez în minte urna de argint. Câtă bogăție conține. Și în trecerea prin istorie am onoarea să pășesc peste această bogăție sfântă, după Primul Război Mondial, când cea mai mare parte din acest pământ a fost presărată pe câmpurile de luptă care au făcut posibilă Marea Unire. Pământ sfânt, dedicat unui anume om: „Eroului, învingătorului, apărătorului existenței române, scutului creștinătății, lui Ștefan cel Mare.’’
O iau din loc. Și merg, merg, merg. Mă mai opresc un pic. Fac un popas în 1992. Pentru că „evlavia românilor, înrădăcinată de veacuri, față de marele ctitor de locașuri sfinte” a făcut ca actul canonizării Sfântului Ștefan cel Mare, în iunie 1992, să fie doar o recunoaștere oficială a cultului popular păstrat cu sfințenie atâtea veacuri.
„Om ales de Dumnezeu”, „apărător al dreptei credințe”, „ocrotitorul celor năpăstuiți”, „stâlp neclintit al răbdării”, „neînfricat ostaș al lui Hristos”, marele Voievod a fost și rămâne în conștiința poporului ca „părinte al neamului românesc”.
Și iată-mă azi, în 2021, după 150 de ani de la Serbare de la Putna. Atunci, oamenii au dat mare însemnătate acestei serbări. A însemnat atât recunoștință față de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, cât și mândria că sunt români.
Pe mine, un simplu pelerin prin istorie, m-a impresionat foarte mult momentul sfințirii darurilor aduse de participanți, depuse pe mormântul Sfântului Ștefan, un gest plin de recunoștință față de Marele Voievod.
Deci, dragi români, să nu vă pierdeți nicicând identitatea!
Fiți mândri că sunteți români, fiți recunoscători eroilor țării noastre! Iubiți-vă țara!
Poposesc acum în timpul meu. Mă uit la bagaj. Niciodată nu va fi plin. Am și avem atâtea de învățat și de făcut!
An de an, generație de generație să fim o bibliotecă vie a timpului trecut, prezent, pentru viitor.
…pentru România mea, a ta, a lor !
…pentru o țară al cărei popor înalță rugă către Dumnezeu!
Text de Andreea Alexandra Bragă, 13 ani,
Desen de Alexandru Cotoman, 11 ani, Republica Moldova
Lucrări premiate la concursul
Putna 1871. Serbarea tuturor românilor
***
Aflați mai multe despre manifestările organizate la Mănăstirea Putna, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni: Putna 150. Continuitatea unui ideal.
Accesați site-ul www.serbareputna150.ro
Și paginile serbării:
