O prietenie. O poveste despre perseverență. O speranță

Când eram în clasa a VI-a, m-am împrietenit cu Aura. Suntem de-o vârstă, însă ea a mers la școală la 7 ani, iar eu – la 6, deci nu ne-am nimerit în aceeași clasă. Totuși, petreceam foarte mult timp împreună pe-afară și ne plimbam ore întregi printre blocuri – eu pe jos, ea pe o tricicletă – căci nu putea să umble, iar scaunul cu rotile nu era la îndemâna oricui acum 35 de ani.

Aura mă fascina cu inteligența sa extraordinară: știa, de exemplu, istorie ca un elev de liceu, iar la engleză și la franceză ne întrecea pe toți. Mai târziu, a făcut o facultate de limbi străine, a fost profesoară o vreme, a absolvit studii postuniversitare, a făcut traduceri pentru instituții cu notorietate și – acum – lucrează în IT.

Prietena mea duce o viață normală, iar asta se întâmplă pentru că a avut o voință extraordinară și niște persoane providențiale în viața sa: bunica și mama, care au îndemnat-o mereu să muncească, să învețe, să fie independentă în ciuda dificultăților sale. Din păcate, niciuna nu îi mai e acum, alături.

Mă gândesc des la toate trei, când merg cu poveștile la Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie „Nicolae Robănescu”. Pe prietena mea o „văd” în fetițele în scaun cu rotile. Pe mama și pe bunica ei – în mamele și în bunicile care stau lângă acestea, care le încurajează, le mângâie…

În 24 martie, în ajun de Buna Vestire, noi, echipa de voluntari Spune-mi o poveste pentru suflet, vom fi din nou în spital:
-cu povești, cu jocuri și cu surprize pentru copii;
-cu flori pentru mămici, pentru bunici, pentru toate angajatele spitalului.

Vrem să dăruim 200 de flori.

Pentru asta, am demarat campania „O poveste și o floare, multe mame zâmbitoare”. Citiți mai multe – AICI – despre inițiativa noastră.

Dacă vreți să dăruiți momente de bucurie – susțineți campania, veniți alături de noi, spuneți-le și altora ce facem.

Vă mulțumesc!

Ioana Revnic,

fondatoarea Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”