Dragi prieteni,
De Ziua Națională a Lecturii, vă dăruiesc o poveste care – pentru mine – are o mare încărcătură afectivă. Am ascultat-o mai demult, spusă de un preot la înmormântarea tatălui meu și, atunci, istorioara m-a făcut să uit pentru câteva clipe că trebuie să fiu puternică și să nu plâng în fața lumii.
Astăzi dau mai departe această poveste plină de speranță, pe care am adaptat-o puțin, ca să se potrivească oricărui povestitor și-n orice context.
O legendă spune…
În vremurile de demult, rândunelele nu puteau pleca în țările calde, iar când ningea și se lăsa gerul sufereau cumplit. Se ascundeau pe unde puteau: pe sub streșinile caselor, în cuiburi uitate; în scorburi; în vizuini. Dar înghețul le găsea oriunde și le răpea pentru totdeauna. Iar dintre cele care nu mureau de frig, multe piereau, pentru că nu mai găseau hrană. Alte câteva ajungeau să fie chiar ele hrană pentru fiarele înfometate din păduri.
Într-un an, unui om i s-a făcut milă de ele și a încercat tot ce i-a stat în puteri, să le învețe să zboare spre locurile în care ar fi fost în siguranță. O vreme, le-a povestit zi de zi despre ținuturile însorite unde-aveau să trăiască, fără grija hranei sau a înghețului. Le-a desenat pe pământ hărți cu drumul lor prin văzduh. Degeaba! Rândunelele îl priveau, îl ascultau, dar nu-l înțelegeau.
După ce a văzut că nu le poate clinti din loc, omul a început să le sperie, povestindu-le că frigul ce va veni la sfârșitul toamnei le va ucide – rând pe rând. Niciuna nu va scăpa: nici puii lor dragi; nici răndunelele-bunici! Nu vor reuși să se salveze nici măcar părinții-pasăre, care erau în putere!
Dar rândunicile nu se dădeau duse nicăieri.
Atunci, omul l-a rugat pe Dumnezeu să-l prefacă în rândunică și El i-a îndeplinit pe loc dorința. Acum, semăna leit cu suratele sale, dar simțea și gândea ca un om.
Din acel moment, omul-pasăre s-a înțeles ușor cu rândunelele și, în fiecare toamnă, le-a dus peste mări și țări, într-un fel de rai cald și primitor, până ce au învățat toate drumul către sud.
La fel Și-a trimis și Dumnezeu Fiul între oameni: ca pe toți cei înghețați de amărăciunea din lume să îi ducă spre țările calde ale împărăției Sale.
Unii spun că omul-pasăre nu le-a părăsit niciodată pe rândunele. Și că, în fiecare toamnă, una dintre rândunele e chiar el: prima care pornește în zbor, ghidându-le pe celelalte.
Dacă vreodată vezi o rândunică privindu-te insistent, să știi că poate e chiar omul-pasăre și-ți mulțumește că-i duci povestea mai departe!
***
Povești pentru suflet
Îmi place această legendă pentru că mă face să mă gândesc:
- la responsabilitatea de a spune povești;
- la cum să îi ghidezi pe ceilalți pe o cale bună, iar un povestitor poate fi un astfel de ghid;
- la fărâma de seninătate ce se poate ascunde în cele mai apăsătoare clipe.
E, realmente, o poveste pentru suflet.
- Aveți și voi o asemenea poveste?
- Mi-o împărtășiți?
- Cum se numește și de ce e importantă pentru voi?
Aștept cu nerăbdare mesajele și impresiile voastre!
Ajutați-ne să ducem poveștile mai departe!
Până atunci, vă rog să ne ajutați să ducem poveștile pentru suflet mai departe și să facem bine prin povești. Completați, de exemplu, formularul 230.
Fiecare formular completat ne ajută să ne continuăm proiectele, în beneficiul educatorilor, al părinților, al voluntarilor, al copiilor la care ajung poveștile noastre.
În sfârșit, nu uitați că ne revedem în 10 martie la o nouă formare din cadrul proiectului „Fii povestitor”, ediția 2024-2025. Înscrie-te AICI, dacă nu ai făcut-o până acum!
Cu gând bun și cu multă recunoștință,
Ioana Revnic, fondatoarea Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”
