Mulți ani am urmărit de la distanță, cu rezerve, de fapt cu NEcredință ceea ce se întâmpla la București în Luna pentru viață. Iar la Marșul pentru viață nu îmi propusesem să particip vreodată.

În același timp, credeam în valorile pro-viață, fără să fi avut curajul să spun răspicat acest lucru, în mod public sau măcar în cercul meu de apropiați. Atitudinea mea (să-i zicem) căldicică se baza pe o serie de prejudecăți față de cei care se declarau pro-viață. Îi consideram retrograzi. Dar conștiința îmi spunea că aceștia nu erau cum îmi închipuiam eu. Nici cum comentau alții – cu dispreț – în mediul on-line, mai ales.

Între timp am aflat de Centrul Alexandra și de munca oamenilor care, aici, sprijină femeile aflate în criză de sarcină. Am citit mărturii ale unor mame care nu au renunțat la copiii lor nenăscuți, deși se aflau în situații extrem de dificile. Și mi-am amintit de persoane apropiate care au trecut fără niciun sprijin printr-o criză de sarcină, sacrificând o viață.

Dorința de a-mi mărturisi convingerile pro-viață și nevoia mea de contribuție au apărut treptat, colaborând cu cei implicați în mișcarea pro-viață, cunoscându-i din ce în ce mai bine, participând la Marșul pentru viață de anul trecut care m-a impresionat prin decență. Și, mai ales, văzând copii salvați de la moarte.

Mamele se gândesc la viața lor de dinainte de a avea copii ca la o altă viață. Așa simt și eu în legătură cu acea perioadă din viața mea în care nu îndrăzneam să afirm că e firesc să fiu pro-viață, din moment ce am primit darul vieții.  

Ioana REVNIC

Duminică, 17 mai, de la ora 18:00, are loc Marșul pentru Viață „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii” și se desfășoară online. Citiți AICI mai multe detalii. 

Fotografie de Cătălin Apostol. La Gala Susținătorilor Vieții, cu Alexandra Nadane, fondatoarea Centrului de consiliere pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa”.

Foto cover Raluca Ene