Povestea cu bunica Maria, soldatul rus, găina și pistolul a devenit primul episod din proiectul #povestidecuraj!

Povestea a fost difuzată la Radio Trinitas, vineri, 27 martie 2020, la rubrica Pentru viață a Alexandrei Nadane, din cadrul emisiunii Viața de familie (realizată de Diana Parizianu).

Ascultați AICI varianta adaptată și înregistrată a ei. Și AICI.

Sau citiți povestea, în varianta în care a fost publicată inițial pe Bunatate.ro:

Bunica mea Maria, mama tatălui meu, rămăsese la sfârșitul războiului cu patru din cinci copii, cu un soț și cu o cloșcă. Unul dintre copii îi murise de holeră. Iar animalele din gospodărie – fie fuseseră luate de autorități, fie muriseră de nu știu ce boală. Toate lucrurile cu care urma să înceapă o nouă viață erau adunate în casa ei cu o singură încăpere.

 

De câteva zile, bunica pusese cloșca pe niște ouă primite de la cineva. Iar din acel moment, orătania devenise cea mai importantă din familie. O țineau tot în casă. Sub cuptor. În timpul zilei, o dată la câteva ore copiii verificau, pe rând, dacă are mâncare și apă. Noaptea, de cloșcă aveau grijă părinții.

 

Într-o zi, în satul bunicii mele au ajuns rușii eliberatori. Intrau în casele oamenilor și-i ușurau de tot ce prindeau. Bunica era singură acasă când în prag au apărut un căpitan și un soldat. Îmbrăcați și – mai ales – înarmați după toate rigorile militare. Primul a intrat soldatul rus, care a început să verifice fiecare loc, să vadă ce e de luat. Când a văzut cloșca, s-a dus țintă la ea și s-a aplecat să o ridice.

 

Un singur pas a făcut bunica de lângă copiii care se strânseseră în jurul ei. S-a înfipt în fața bărbatului. L-a înșfăcat de tunică. L-a tras înspre ea. S-a ridicat mult pe vârfuri, ca să îl privească drept în ochi. Și i-a șuierat, în limba ei: Și pă ASTA vreți să ni-o luați?!

 

Căpitanul rus, care urmărise scena din pragul casei fără să fi scos vreun cuvânt, i-a zis ceva în rusește subalternului său și i-a făcut semn să lase cloșca. Abia atunci, bunica l-a slăbit din strânsoare. Soldatul rus și-a netezit haina. Și-a aranjat centura. Căpitanul i-a ordonat ceva. Ordonanța a făcut stânga-mprejur și s-a îndreptat spre ușă. Bunica nu s-a mișcat niciun milimetru de lângă cloșca ei. Când a ajuns în prag, soldatul rus s-a oprit. S-a întors spre bunica. A făcut un pas către ea. Cu mâna dreaptă sprijinită de pistol.

***

Această întâmplare a avut loc în 1944. Dar pe toată durata războiului, bunica Maria a fost stâlpul casei, bunicul fiind pe front. Înainte de această întâmplare, bunica a fost luată de autoritățile maghiare care ocupaseră Ardealul de nord. A reușit să scape și a mers acasă, mai bine de 100 de kilometri, prin păduri, pe jos.

Bunica Maria a avut 13 copii, dintre care au supraviețuit opt. Penultimul a fost tatăl meu, Gheorghe. S-a născut prematur, cam 900 de grame a avut la naștere. A avut și un frate geamăn, mai vânjos decât el, care a murit la câteva ore după ce a venit pe lume. Tatăl meu era cât o lingură de mic. Deci toți s-au așteptat să moară și el. L-au pus între niște sticle calde, deoarece nu existau incubatoare pe atunci și, oricum, bunica născuse acasă. Au chemat și preotul să îl boteze. Preotul zis că Gheorghe va învinge. Și așa a fost.

Bunica Maria a trăit în satul Șimișna, județul Sălaj. A fost o femeie simplă, dar cu multă credință, cu multă dragoste de familie și cu mult curaj. Cred că ea este și o pildă și pentru toate femeile însărcinate de azi. Nu vă temeți, un copil are îngerul lui păzitor! Iar cei din jur să urmeze pilda preotului, care i-a ajutat cu fapta și prin cuvânt pe bunica și pe fiul ei născut prematur.

***

Sunt Ioana Revnic, inițiatoarea proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet.

În această perioadă în care #FacemBineleAcasa, vă invit să vă alăturați altui proiect pentru suflet, Povești de curaj, desfășurat în colaborare cu Asociația România pentru Viață. 

Am inițiat acum #Povestidecuraj pentru că experiențele oamenilor care au depășit dificultăți în trecut ne dau puterea să mergem mai departe azi. 

În fiecare familie există cel puțin o poveste de curaj, există sau au existat fapte de eroism, înțelepciune și credință.

Avem nevoie de povești de curaj, pentru a face astăzi fapte de curaj.

Dacă știți o poveste de curaj din familia dumneavoastră, dăruiți-o și altora!

O așteptăm la adresa contact@faptepentruviata.ro. O vom publica pe site-ul faptepentruviata.ro.

Unele povești vor fi și înregistrate audio.

#povestidecuraj

bunatate.ro, faptepentruviata.ro

Ioana REVNIC