Viitorul Mitropolit Silvestru s-a născut în 14/26 noiembrie 1818, în Mitocul Dragomirnei, fiu al preotului George Andrievici Morariu și al Zamfirei.
A fost botezat cu numele de Samuel. A făcut școala primară la Suceava, liceul și Institutul Teologic la Cernăuți. În 29 iunie/11 iulie 1843, a fost hirotonit preot pentru comuna Ceahor de lângă Cernăuți.
A fost un mare iubitor de semeni, fiind sfetnicul cel mai fidel al oamenilor din sat, în toate problemele.
A fost înzestrat de Dumnezeu cu talantul de a-i educa pe alții. L-a înmulțit scriind numeroase cărți pentru elevi și pentru studenți.
Apoi, când, în 1849, se înființează la Liceul de stat din Cernăuți catedra de limba română, pe care o va ocupa Aron Pumnul, a fost și el propus, dovadă a aprecierii de care se bucura deja în ceea ce privește capacitatea de educator.
În 1853, soția sa trece la cele veșnice la vârsta de 25 de ani, iar el rămâne văduv la vârsta de 35 de ani.
Pentru că, din diferite motive, preoții nu țineau predică, în 1860 publică Cuvântări bisericești pentru toate duminicile și sărbătorile de peste an. În ce condiții a alcătuit cartea? Explică el însuși, în prefață: „în strigătul cel asurzitor al pruncilor; iar noaptea: nu la două făclii de mili, ci prea adese numai la un căpițel de lumânărică.”
Totodată, pentru că în acea vreme era lipsă de manuale, scrie mai multe manuale pentru școala primară.
Deoarece nu exista un manual de religie ortodoxă pentru școala secundară și elevii învățau după cele catolice, va scrie manuale de religie pentru clasele inferioare și superioare ale gimnaziului, precum Liturgica, Dogmatica generală, Dogmatica specială și Morala.
A publicat diferite tratate pentru luminarea poporului.
A fost și protopop de Cernăuți, mergând adesea în parohiile mici.
În 1866 devine deputat în Parlamentul de la Viena. În 1869 cere în dieta Bucovinei ca dezbaterile să aibă loc și în limba română, folosind cu pricepere o lege din 1861.
La 1 aprilie 1877 este numit vicar general al Mitropoliei Bucovinei, iar la 12 martie 1880 devine Arhiepiscop al Cernăuțiului și Mitropolit al Bucovinei și Dalmației.
A reușit să înceapă publicarea revistei teologice Candela, primul număr apărând la 1 iulie 1882. În vremea lui, religia ortodoxă era marginalizată în Imperiul Austriac din care făcea parte, atunci, Bucovina. Deci toate aceste contribuții ale sale au fost decisive pentru păstrarea identității românești a bucovinenilor.
Râvna pentru ca poporul să aibă parte de rugăciune făcută după tradiția Bisericii l-a făcut să publice în 1883 Tipicul Bisericii Ortodoxe. În plus, înființează societatea „Academia ortodoxă”, cu profesorii și studenții Facultății de Teologie, ce va împodobi prin cântări multe sărbători religioase și naționale.
Face o colectă publică și înființează o tipografie a Mitropoliei, în 1883. Pentru a înțelege cât de mare a fost efortul său și cât de mare a fost meritul său, menționăm că, după ce a murit, guvernul austriac a închis tipografia – doar el a reușit să o deschidă și să o mențină deschisă!
Mitropolitul Silvestru a participat la restaurarea catedralei din Cernăuți, a bisericii Mirăuți din Suceava și a sfințit peste 50 de biserici, ridicate în timpul păstoririi sale, altele fiind inițiate și terminate mai târziu. A reușit să evite crearea unei episcopii catolice la Cernăuți, al cărei scop era de a atrage la catolicism pe românii ortodocși.
Dar toate aceste eforturi nu s-au făcut ușor.
Mitropolitul a avut parte de multe prigoane. A fost nevoit să se apere scriind și publicând apologii ale faptelor sale. La un moment dat, însuși guvernatorul ducatului i-a cerut scuze pentru că a admis insultele adresate lui.
A avut discernământ să vorbească cu fiecare dintre membrii Bisericii Ortodoxe pe limba lui, chiar și la propriu: în parohiile preponderent rutene vorbe în ucraineană și a numit pe cât posibil preoți de origine ucraineană în aceste parohii.
În ceea ce privește grija pentru cei săraci și necăjiți, „inima sa îngrijorătoare era pururi accesibilă pentru cei nevoiași” .
În 1890, la 10 ani de arhierie, recunoștința păstoriților a luat forme cu totul impresionante: mii de persoane cu torțe în mână au participat la o procesiune, în seara din ajunul sărbătoririi, ca să îl felicite.
O pneumonie gravă va fi cea care va duce la trecerea sa la cele veșnice, aproape de împlinirea a 77 de ani. Simțind că se apropie momentul morții, unica lui grijă era să nu moară înainte de Sfintele Paști, pentru ca să nu strice bucuria credincioșilor. Inima cea grijulie bătea și acum pentru popor! Dumnezeu nu i-a trecut cu vederea dorința și rugăciunea. Luni, în a doua zi de Paști a anului 1895, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.
Tot atunci s-au mai împlinit o dorință și o rugăciune, făcute la hirotonirea ca ierarh. În acea zi, fiind întâmpinat la reședința arhiepiscopală de către mii de oameni cu fețele pline de bucurie, a spus: „Deie Domnul ca activitatea mea ca Arhiepiscop și Mitropolit să fie astfel, ca precum la intrarea mea sărbătorească în acest palat mă însoțesc mii și mii de credincioși cu fețe vesele și pline de bucurie, așa la ieșirea mea pentru veci din acest palat, aceste mii de credincioși să mă petreacă în ultimul meu drum ce-l voi face, cu lacrimi și pătrunși de durere” .
Așa a și fost: „Știrea despre moartea lui a pus în mișcare toată țara. Toți se grăbiră a depune, drept mulțumită eternă, cel puțin încă o lacrimă și încă o lacrimă – pe sicriul și mormântul lui. Un popor întreg jelește adânc după păstorul său, și bocetul său nu va înceta, până ce el nu va da din nou de un al doilea Silvestru”.
A fost înmormântat în Capela Mitropoliților, din Cimitirul din Cernăuți.
Text pentru Concursul SOPS 7 – Cealaltă Bucovină
