Dragi copii și distinși părinți,

 

 

Vă mulțumim pentru timpul acordat și pentru participarea la concursul cu tema „Mama și darul vieții”.

 

Creațiile voastre, dragi copii, arată educația aleasă pe care ați primit-o. În plus, reflectă iubirea pe care dvs., distinși părinți, ați cultivat-o în copii. Este, într-adevăr, un lucru mare și o mare taină.

 

Creșterea si educația adecvată a copiilor, într-o lume secularizată, devine din ce în ce mai complexă.

 

De aceea, este foarte important, dragi părinți, să aduceți în continuare în atenția copiilor faptul că ei înșiși sunt parte din dragostea dumnezeiască și rodul iubirii nemărginite pe care El o are pentru creația Sa și pentru fiecare dintre noi. Iar aceasta iubire a Lui Dumnezeu este reflectată în dragostea pe care copiii au manifestat-o cu adevărat prin textele și prin picturile pentru mămici.

 

Va felicit, copii, pentru munca voastră și – mai ales – vă încurajez să continuați să vă iubiți și să vă respectați părinții, indiferent de situațiile existențiale care se vor abate asupra voastră mai târziu.

 

Va veni o vreme în viața voastră când veți fi independenți din toate punctele de vedere. Să nu uitați, când ajungeți la acea vârstă, de iubitele voastre mame pe care astăzi (cu gândirea și cu simțirea de copil) le descrieți ca pe niște femei sfinte.

 

Ele vor rămâne la fel de sfinte de-a lungul timpului, indiferent de vârsta voastră și de preocupările mari pe care fiecare dintre voi le va avea în societate.

 

Iar când veți avea familiile voastre și copiii voștri, să va amintiți că părinții voștri pe care azi îi vedeți atotputernici își vor mai pierde din puteri. Iar ei vor avea nevoie – la acea vârstă – de aceeași afecțiune și de aceeași înțelegere pe care voi o primiți de la ei acum.

 

Să vă rugați ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască înțelepciune, răbdare și, mai ales, iubire necondiționată în acele clipe. Dacă veți ajunge la ele, va fi cu adevărat un dar de la Bunul Dumnezeu.

 

M-am simțit cu adevărat privilegiată să vă citesc textele și să vă admir desenele. 

 

Va doresc mult succes pe mai departe în împlinirea idealurilor pentru viață, iar părinților – multă sănătate și pace desăvârșită în familiile deosebite pe care le clădesc.

 

Sfintele Paști să vă găsească pe toți în lumina Învierii și a iubirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos!

Cu aleasă considerație,

Mariana Cuceu, MD, MPH
President
Saint Paraskeva Orthodox Charity
www.spcharity.org

Președinte de onoare la concursul „Mama și darul vieții”, SOPS 11 – martie 2021