MAMA

Când spun acest cuvânt, mă gândesc la multe amintiri valoroase care vor rămâne veșnic în sufletul meu și la comoara cea divină: nu bani, nu diamante și pietre prețioase, nu lucruri scumpe, ci la mama mea. 

Ea este ființa cu suflet ca al unui înger, care mi-a dat viață și care a stat lângă mine, care m-a susținut și o va face în continuare, datorită iubirii ei nemărginite, pentru ca eu să ajung un om cu o personalitate sinceră, onestă, perseverentă, săritoare și credincioasă în Dumnezeu. 

Despre mama mea am multe de spus.

Fizic, este ca orice femeie din ziua de azi, dar în sufletul ei se găsește ceva ce nu au toți oamenii. 

Are un chip nevinovat și blând, niște ochi căprui strălucitori, aceștia parcă exprimând calitățile ei interioare. În rest, nu am nimic de adăugat, deoarece pentru mine nu contează cum arăți, ci contează ce fel de om ești.

 

În personalitatea mamei mele se găsesc multe calități extraordinare, aproape divine. Optimismul și perseverența sunt doar două trăsături ale ei: nu se lasă niciodată, mereu luptă cu drag și seriozitate pentru anumite lucruri, întotdeauna vede partea plină a paharului, nu dă vina pe ceilalți și reușește, prin puterea ei de mamă, să ducă orice la capăt. 

Credința în Dumnezeu o caracterizează: de când o știu, are o legătură strânsă cu El, se mulțumește cu ce are și niciodată nu își dorește mai mult. Tot datorită Lui, poate să facă orice. Mereu se bucură pentru ceilalți și nu poartă pică nimănui.

Sincer vă spun, persoană mai generoasă ca mama mea nu am văzut. 

De multe ori mi-a spus: ,,Ajută pe oricine cu ce poți și oferă cu drag ajutorul tuturor, deoarece Cel de Sus vede și respectă asta”. 

Exemplul acesta l-am luat de la ea, care mereu se zbate și ajută pe toată lumea, din tot ce are. 

 

Alte calități pe care ar trebui să le dețină toată lumea sunt altruismul și respectul față de celelalte persoane. Mama întotdeauna are grijă de ceilalți, fără să ceară nimic în schimb, iar mulți oameni o respectă datorită acestui lucru.

Tot ea m-a învățat că, dacă cineva mă jignește, să nu-i răspund la fel și să întorc și celălalt obraz. Mi-a mai spus să nu judec lumea după cum se îmbracă sau după cum arată, deoarece oamenii mă pot surprinde în orice moment.

 

O respect pe mama pentru iubirea ei, pentru cuvintele frumoase care-i ies din inima de aur, pentru sufletul ei curat și pur și pentru tot curajul de care a dat dovadă în toți acești ani. 

Toate aceste calități o ,,construiesc’’ pe mama mea: o femeie simplă și modestă, care are toate trăsăturile necesare pentru o personalitate extraordinară.

 

După părerea mea sinceră, liniștea sufletească nu o găsești în prieteni sau în obiecte, ci în mama ta, care trebuie respectată și prețuită, deoarece ar muta și munții din loc pentru tine! 

 

Mamă,

Îți mulțumesc că mi-ai dat viață pe acest pământ și ți-ai transformat existența într-un altar de jertfă.

Te iubesc așa cum florile iubesc apa și soarele, deoarece tu mă ajuți să cresc.

Existența ta îmi dă putere să trăiesc. 

Tu ești un înger, ești totul pentru mine!

       

Dăscălescu Matei Gabriel, 14 ani

 

Pictură de Olga Țuruc, 9 ani

Lucrări participante la concursurile „Spune-mi o poveste pentru suflet” – „Mama și darul vieții” și „Iertarea este cheia care te face liber”