Luni, 13 ianuarie, aproape 250 de iubitori de povești au participat a prima formare din cadrul modulului 2 al programului „Fii povestitor”, ediția 2024-2025.

Aproape 250 de iubitori de povești au participat luni, 13 ianuarie, la prima formare din cadrul modulului 2 al programului „Fii povestitor”, ediția 2024-2025. A fost o întâlnire dinamică, în care am discutat despre etapele organizării unui atelier „Spune-mi o poveste pentru suflet” și despre ce ne motivează să spunem povești – pe noi, echipa…

Articol de

Veronica Caziuc

Publicat la

Blogul cu bunătățiAteliere de formare, Proiecte

🥳Aproape 250 de iubitori de povești au participat luni, 13 ianuarie, la prima formare din cadrul modulului 2 al programului „Fii povestitor”, ediția 2024-2025.

🔹A fost o întâlnire dinamică, în care am discutat despre etapele organizării unui atelier „Spune-mi o poveste pentru suflet” și despre ce ne motivează să spunem povești – pe noi, echipa „Spune-mi o poveste pentru suflet” și pe participanții la formări, deopotrivă.

🔸Proiectul „Fii povestitor” ediția 2024-2025 este coordonat de Ioana Revnic, fondatoarea Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet” și urmărește formarea de povestitori care să organizeze ateliere cu copiii, în comunitățile lor – în Luna Copilăriei 2025 și pe tot parcursul anului.

🔹În cadrul programului, participanții au acces la resurse gratuite și beneficiază de ghidare, în organizarea activităților.

🔸Printre resursele puse la dispoziția participanților de la formarea din 13 ianuarie se numără:

✅Două materiale dedicate lui Mihai Eminescu;

✅Legenda omului de zăpadă, cu idei de valorificare a acestui text;

✅Recomandări de lectură și idei de activități bune de utilizat pentru a marca Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală, dar nu numai pentru această ocazie: „Cele șapte minuni ale lumii”, „Iertarea”, de Veronica Iani; și „Băiatul cu mâini dansante”, de Phil Cummings.

⭐Le mulțumim tuturor celor prezenți pentru implicare, pentru contribuții și pentru consecvență. Următoarea formare va avea loc luni, 3 februarie. Veniți alături de noi.

Link-ul de înscriere – https://forms.gle/K3ze6of22s6Yjwi48

Lasă primul comentariu

Citește și alte articole