Luna Copilăriei 2024 – Comunicat de presă

Luna Copilăriei – o lună de poveste.Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” lansează un proiectpentru copiii români de pretutindeni și un demers de recunoaștere națională a lunii iunie ca Luna Copilăriei Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” inițiază proiectul Luna Copilăriei 2024, un proiect de educație nonformală prin intermediul poveștilor, și propune public conceptul Luna…

Articol de

Sorina Topliceanu

Publicat la

Blogul cu bunătățiProiecte

Luna Copilăriei – o lună de poveste.
Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” lansează un proiect
pentru copiii români de pretutindeni și un demers de recunoaștere națională a lunii iunie ca Luna Copilăriei

Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” inițiază proiectul Luna Copilăriei 2024, un proiect de educație nonformală prin intermediul poveștilor, și propune public conceptul Luna Copilăriei. Voluntari și educatori din țară și din diaspora sunt invitați să participe la sesiuni de formare, în cadrul cărora vor primi resurse pentru a organiza, pe parcursul lunii iunie, ateliere de povești, în comunitățile lor. Totodată, Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” (SOPS) va desfășura în București, în luna iunie, o serie de evenimente dedicate copiilor.

Mai întâi, în vederea pregătirii activităților din Luna Copilăriei 2024, în 21, 23 și 28 mai se vor organiza 3 ateliere online de formare pentru povestitori.

Apoi, în luna iunie, sub titulatura Luna Copilăriei 2024, Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” va derula, în București:

  • Ateliere de povești, în format fizic, susținute de povestitorii asociației și de voluntari care au participat la formări;
  • Festivalul Copilăriei 2024, care va avea loc în 1 Iunie, între orele 10:00 și 16:00, la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” (Strada Zborului, Nr. 7-9), eveniment care constă într-o serie de activități distractive și educative pentru copii;
  • MasterClass de arta povestirii 2024 pentru adulți, organizat în 29 iunie, la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” (Strada Zborului, Nr. 7-9).

Participarea la atelierele de formare și la toate evenimentele din luna iunie organizate de Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” este gratuită.

„De ce Luna Copilăriei? Oricine asociază luna iunie cu Ziua Copilului, din 1 Iunie. Tot în iunie însă sunt sărbătorite și Ziua Națională pentru Adopție (în 2 iunie), Duminica Părinților și a Copiilor (în prima duminică după 1 Iunie), Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor (în 12 iunie). De asemenea, în ultimii ani, diferite instituții publice, instituții educaționale de stat și private, entități bisericești și diferite organizații nonprofit au avut inițiativa de a dedica luna iunie sau o parte a ei – copiilor.

Am simțit că e firesc și necesar ca toate acestea să poarte un nume și așa a apărut ideea unui concept unificator – Luna Copilăriei – care să stimuleze organizarea de activități pentru copii.

Ne propunem ca luna iunie să se impună – în timp – în conștiința colectivă drept Luna Copilăriei. Asociația noastră va face și demersurile legislative necesare, ca luna iunie să fie declarată Luna Copilăriei”, explică Ioana Revnic, președinta Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”. „Vă invităm – deci – să vă alăturați demersului nostru de acum și să faceți din Luna Copilăriei o lună de poveste, pentru copiii din comunitățile dumneavoastră! Să le dăruim povești și momente de neuitat în Luna Copilăriei și să transformăm fiecare experiență din acest proiect într-un dar pentru ei!”

*

Luna Copilăriei este un demers public nonprofit, apolitic și neconfesional, la care sunt invitați să adere toți cei preocupați de formarea copiilor. Activitățile desfășurate de alte instituții decât Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” nu sunt subordonate Asociației.

Înscrierea la atelierele de formare din 21, 23 și 28 mai se poate face completând ACEST formular. Asociația își rezervă dreptul de a nu înscrie la formări participanți care încalcă normele morale acceptate public. Beneficiarii formărilor folosesc resursele în mod independent. Aceștia și organizatorii locali ai atelierelor își asumă întreaga responsabilitatea pentru organizarea și pentru desfășurarea activităților proprii.

*

Asociația „Spune-mi o poveste pentru suflet” are o experiență de 6 ani în activități dedicate copiilor: a organizat gratuit peste 450 de ateliere interactive de povești în format fizic și online, la care au 5.000 de copii din România, Elveția, Franța, Italia, Spania, Belgia, Ucraina, Danemarca, Republica Moldova, 23 de concursuri de creație pentru copii și pentru adolescenți, cu 3.000 de participanți din țară și de peste hotare și 15 ateliere de formare de povestitori.


Persoană de contact:

Ioana REVNIC, președinta Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet”

Telefon: 0740938323

Email: spuneopovestepentrusuflet@gmail.com

4 comentarii

Adaugă comentariul tău

Citește și alte articole