Hai să ne îmbrățișăm
și iată cum:
Întâi să așternem pe pat un cearșaf alb,
apoi să ne lungim alături unul de altul
ca într-un sarcofag.
În sfârșit să ne îmbrățișăm
căutând, cu zbateri lente, o tot mai intimă
completare a corpurilor.
Să ne anulăm reciproc,
iar după dispariția noastră
cearșaful să se netezească singur
și în cele din urmă să-și recapete
cutele drepunghiulare.
Hai să ne suim în automobil
și să plecăm cât mai departe,
cât mai departe chiar și de departe.
Câte o rază piezișă de soare
va ricoșa din când în când în parbriz
corectând drumul mașinii
în timp ce noi ne vom privi unul pe altul
la nesfârșit.
Sau, mai bine, fii prozaică și dezamăgește-mă
ca să mă vindec de elanul nefiresc.
Mi-e teamă de ceea ce se petrece în sufletul meu,
seamănă cu pierderea cunoștinței
când te lovești cu tâmpla
de marmură.
Și totuși, totuși, nu mă dezamăgi!
mai bine, hai să-ți răsfiri părul pe pernă,
să închizi ochii
și să ții gura întredeschisă
ca să mă droghez
cu respirația ta.
Hai să murim împreună.
O sârmă de cupru subțire
să o-nfășurăm întâi pe inelarul meu
apoi pe inelarul tău
iar capătul liber să-l legăm la o priză.
… Întâi pe inelarul meu
și abia apoi pe al tău
pentru ca electricitatea să ajungă la tine
îmblânzită.
Hai să ne privim în ochi
tot mai de-aproape
până când irișii
− ca o pădure văzută dintr-nu avion în cădere –
ne vor dezvălui, pentru câte o clipă,
cărări întortocheate.
Hai să ne uităm amândoi la sânul tău stâng,
eu îl voi desena încă o dată cu arătătorul,
iar tu îl vei sălta puțin, ca să intre
în forma pură.
Hai să citim manuscrise de-ale tale.
Eu îți voi sta cu capul în brațe,
iar tu îmi vei oferi filă după filă
urmărind urmărirea de către mine
a fiecărui rând.
Când voi vrea să spun ceva
îmi vei închide gura cu un sărut
și cât de fericit am să consimt
la această reprimare a spiritului critic!
Hai să ne descriem unul pe celălalt.
Voi începe eu spunându-ți
că ai inima în partea stângă
adică deplasată spre mine
și sexul – inimă negativă, cu puls spasmodic −
în unghiul cel mai greu accesibil.
Ochii tăi, întotdeauna contrariați,
te fac să semeni cu propria ta fotografie
luată în momentul aflării veștii
că am murit.
Poate tocmai de aceea când mă privești
simt că mă proiectezi foarte departe
în timp.
Hai să trecem unul pe lângă celălalt
ca și cum nu ne-am cunoaște,
să facem un pas, doi, trei
mărind distanța dintre noi
și dintr-o dată să ne smulgem din acest joc nemilos
și să ne aruncăm unul la pieptul celuilalt
cu lacrimi în ochi.
Picturi de Marc Chagall via Pinterest
Din volumul Convorbiri cu Alex Ștefănescu, de Ioana Revnic (Ed. All, 2013)
