Grinch există? a întrebat unul dintre copiii de clasa a II-a, de la cercul de lectură activă și scriere creativă. Tocmai învățase să scrie o scrisoare, apoi îi scrisese lui Grinch și era curios dacă epistola lui va ajunge la destinatar.
Sigur că există! i-a răspuns (salvându-mă!) o fetiță. Mami îi spune mereu lui tati – Grinch…
Există, există! am intervenit eu.
Îl văd în fiecare zi pe stradă, la serviciu, în magazine – mi-am zis în gând. Mă întâlnesc cu Grinch ori de câte ori mă apucă accesele de mizantropie. Adică destul de des – am continuat monologul interior. Lumea e suprapopulată cu Grinchi… Dar Grinchii din jurul meu nu-s nici pe departe atât de simpatici ca autenticul Grinch.
Pentru necunoscători: Grinch e un monstru țâfnos și ursuz, care trăiește izolat într-o peșteră din satul Cinești. Are inima ”cu două numere mai mică” și un singur prieten – pe Max, câinele lui. Detestă Crăciunul, din cauza ”tărăboiului” pe care îl fac localnicii, în fervoarea pregătirilor pentru această sărbătoare. Exasperat, într-o zi decide să îi văduvească pe oamenii cumsecade din Cinești, de sărbătoarea Crăciunului. Cum își pune planul în aplicare – scrie-n carte* 🙂 .
Chiar așa: cum ar fi dacă, într-o zi, cineva ar fura Crăciunul?
Dacă toată bucuria care vine la pachet cu această sărbătoare ar dispărea?
Și, mai ales, cum ar putea să fie convins (orice) Grinch – să se răzgândească?
Copiii s-au gândit la aceste lucruri. Și i-au scris lui Grinch. Las aici câteva dintre scrisorile necenzurate (deci – și cu mici poticneli ortografice) ale copiilor.
Sunt sigură că acesta are să le citească!
Ioana Revnic
*Dr. Seuss, Cum a furat Grinch Crăciunul, Editura Arthur, excepțională traducere de Florin Bican
