Părintele Iachint al Putnei s-a mutat în veșnicie în 1998. Dar, dacă mergi la Putna, simți cum te primește și te ocrotește.
Despre cum a fost ultima zi din viața sa pământească și despre cum s-au despărțit de el cei care l-au cunoscut – povestește Părintele Arhim. Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna, fiul său duhovnicesc:
„În ziua de 23 iunie 1998, către orele 11, m-am îndreptat spre chilia Părintelui pentru a mă spovedi. Mă pregăteam pentru a sluji la Suceava, la sărbătoarea Sfântului Ioan cel Nou, pe 24 iunie, unde trebuia să fiu prezent în calitate de stareţ al Mănăstirii Putna.
Am mers la Sfinţia Sa să mă spovedesc. M-a întâmpinat, deşi era bolnav şi suferea. S-a ridicat din pat şi m-a mărturisit. I-am mărturisit acel gând ascuns de nestatornicie şi m-a îndemnat la răbdare, apoi m-a binecuvântat, întrucât îi ceream binecuvântare de fiecare dată când urma să slujesc, şi, cum avea el obiceiul, spunea cuvântul acesta: Domnul să-ţi ajute şi să slujeşti cu pace, cu bucurie, să slujeşti cu îngerii.
Acesta era cuvântul pe care îl spunea slujitorilor, la sfârşitul mărturisirii. Apoi ne-am luat rămas bun şi în felul acesta ne-am despărţit.
Către orele 16, Părintele Iachint s-a simţit tot mai rău după cum a mărturisit ucenicul său de chilie. Apoi au fost chemaţi alţi părinţi şi, la îndemnul ucenicului, a fost ridicat de pe patul unde stătea şi aşezat pe scaunul de spovedanie. Ucenicul său i-a zis: Părinte, staţi pe scaunul pe care aţi spovedit atâţia ani; staţi puţin şi vă odihniţi.
S-a aşezat pe acel scaun şi, stând, şi-a plecat capul spre partea stângă, spre inima sa iubitoare, şi a întins mâna dreaptă, vrând să dea parcă încă alte multe dezlegări. Şi aşa a plecat pe drumul veşniciei.
M-am simţit orfan când am primit vestea morţii Părintelui Iachint şi totodată, dezlegat de o făgăduinţă a mea: că nu voi părăsi Mănăstirea Putna atât timp cât Părintele Iachint este în viaţă. Şi cum Părintele Iachint a rămas prezent printre noi, mă simt legat de obştea şi de locul acestea şi de Părintele Iachint până la bătrâneţe, cât va fi voia lui Dumnezeu.
Când m-am întors la Putna de la Suceava, după aflarea veştii morţii Părintelui Iachint, l-am găsit întins pe pat, îmbrăcat deja de părinţi, pregătit pentru a merge pe calea veşniciei. L-am plâns ca pe un părinte. Grea este despărţirea de părinţii trupeşti, dar mai grea este despărţirea de părinţii sufleteşti. De părinţii trupeşti, cei care ne-au dat viaţă, suntem conştienţi că ne vom despărţi, mai devreme sau mai târziu, când fiecare din noi vom pleca pe drumul veşniciei. De părinţii duhovniceşti însă te desparţi mult mai greu, pentru că ei nu te nasc la o viaţă trupească, pământească, ci la o viaţă nouă, la viaţa în Hristos.
Noi ne pregătim pentru întâlnirea cu Hristos. De aceea, când te desparţi de părintele duhovnicesc, care ţi-a îndrumat paşii spre Hristos, îţi este greu şi te simţi orfan. Poţi să suferi o viaţa întreagă după părintele tău duhovnicesc, că nu îl mai găseşti, că nu mal ai un astfel de îndrumător. Aşa a fost despărţirea de Părintele Iachint.
După ce ne-a părăsit, au urmat pregătirile pentru a-l conduce pe ultimul drum. Au fost prezenţi, aşa după cum bine se cunoaşte, o mulţime de credincioşi. Şi când a fost ca trupul blândului Părinte să se aşeze în ţărână, de unde a şi fost luat, un fiu duhovnicesc a îndemnat pe credincioşi spunând: Prea mult ne-a dezlegat Părintele Iachint cu mâinile lui şi ar fi păcat să nu-l acoperim cu mâinile noastre.
Atunci, toţi fiii duhovniceşti ai Părintelui Iachint au luat ţărână cu mâinile şi l-au acoperit şi aşa i-au făcut mormântul.
Nu cu lopata sau cu hârleţul, ci cu mâinile a fost acoperit trupul Părintelui Iachint, lucru rar întâlnit chiar şi în vieţile sfinţilor.”
Arhim. Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna
Ultima fotografie din timpul vieții Pr. Arhim. Iachint Unciuleac 23.06.1998
