Sâmbătă, 26 septembrie, voluntarii Asociației „Spune-mi o poveste pentru suflet” vor fi prezenți la Centrul „Robănescu-Pădure”, pentru un nou #AtelierCuBunătate.
De data aceasta, ne jucăm „De-a școala”.
Unii dintre copiii pe care îi întâlnim aici merg rar la școală, iar alții – niciodată, din cauza problemelor de sănătate. De aceea, ne-am întrebat: Cum ar fi să aducem noi școala în spital?

Sâmbătă, vom transforma spațiul nostru de întâlnire într-o mică sală de clasă. Vom avea lecții de matematică distractivă, de chimie, de biologie și chiar de limbi străine. Vom învăța prin joc și prin experiențe de neuitat!
Clopoțelul va suna pentru copiii internați în Centrul „Robănescu-Pădure” și îi va chema la o întâlnire cu totul și cu totul specială.
Lăsați-le un gând bun în comentarii. Mesajele voastre vor ajunge la ei.
***
#AteliereCuBunătate e un proiect care aduce mult bine. Din octombrie 2024, o dată pe lună, mergem la Centrul „Robănescu-Pădure” din București cu #povești, #jocuri, #surprize pentru copiii internați aici și pentru părinții lor.
Continuăm acest proiect pe termen lung. Fii alături de și hai să facem împreună binele care ne e la îndemână! Susține proiectele noastre: https://bunatate.ro/donatii/
#SpuneMioPovestePentruSuflet #AtelierCuBunatate #CentrulRobanescu #SperantaPentruCopii



