Evdochia locuia în Nicosia. De peste 65 de ani era… clopotarul Sfântului Ioan Casian. Se îndeletnicea cu asta de pe la 14 ani, când o întâmplare neașteptată o făcuse să se refugieze la Biserica sfântului, din oraș.
Pe-atunci, nimic nu părea să tulbure liniștea familiei Evdochiei. O familie ca oricare alta. Tatăl ei era proprietarul unei prăvălii. Banii pe care îi câștiga erau suficienți pentru ca ai lui să ducă o viață așezată, dar fără prea multe răsfățuri.
Într-o zi, fata vindea în magazinul părintelui său. La un moment dat, în prăvălie a intrat un bătrân mărunt, cu barbă lungă și albă. Cu el venise o femeie atât de frumoasă, încât copila a crezut că bărbatul e însoțit de un înger. După ce femeia s-a făcut nevăzută, l-a întrebat cine era acea făptură.
— Maica Domnului, i-a mărturisit acesta. Însă Fecioara s-a grăbit să meargă la oamenii bolnavi, ca să îi ajute, a adăugat el.
Apoi, s-a apropiat de Evdochia și a îmbărbătat-o, spunându-I că peste trei zile va trece printr-o grea încercare. Dar să nu fie deznădăjduită, ci să ceară ajutor la biserica din apropiere. Era
biserica la care mergea ea duminică de duminică. Acolo – i-a mai zis bătrânul – va deveni clopotar.
O fată clopotar?! Cine a mai auzit așa ceva?! s-a întrebat Evdochia.
Apoi, nici nu s-a mai gândit la vorbele necunoscutului. Până ce, după trei zile, un incendiu i-a distrus casa și a lăsat-o orfană.
O vreme a stat pe la rude. După aceea, neștiind încotro s-o apuce, și-a amintit de sfatul bărbatului cu barbă lungă și albă. S-a dus la Biserica Sfântul Ioan Casian. A cerut adăpost. L-a primit. În plus, a căpătat și de lucru. Lăcașul tocmai rămăsese fără clopotar. Și, cu toate că, până atunci, nicio femeie nu mai avusese o asemenea îndeletnicire, Evdochia a devenit clopotarul bisericii.
O viață întreagă a rămas în această slujbă. A fost felul ei de a-și mărturisi dragostea pentru sfântul care a ales-o să-i slujească.
A chemat-o la el. Și Evdochia l-a ascultat.
Această poveste adevărată a spus-o Evdochia însăși unui grup de pelerini români, ajunși în Nicosia tocmai din Dobrogea. Tare s-a mai bucurat femeia, aflând că ei vin din locurile natale ale ocrotitorului său.
Tu, cititorule, știi că Sfântul Ioan Casian s-a născut în această parte a României? Știi când? Știi pe unde a umblat și a trăit? Dacă nu – ai vrea să-i afli povestea?
CE L-A FĂCUT SĂ PLECE DEPARTE?
Sfântul Ioan Casian s-a născut în jurul anului 360, în Dobrogea de azi. Pe atunci, aceasta se numea Sciția Mică. Părinții săi erau oameni înstăriți și credincioși. Mama și tatăl lui au vrut să îi ofere tot ce era mai bun. La fel cum își dorește orice părinte, pentru propriul copil. Ei i-au vorbit primii despre Dumnezeu, despre credința în El, despre dragostea față de Acesta. L-au învățat să facă fapte bune și să se roage.
Apoi, când a crescut, l-au dat la școală, în Tomis, Histria sau Axiopolis, adică într-unul dintre cele mai importante orașe ale vremii. Aici, i-a studiat pe marii autori greci și latini, din acele timpuri.
Sfântul Ioan Casian a învățat și la una din mănăstirile din Sciția, unde a citit scrieri ale unor gânditori creștini de seamă. Aceștia se numesc teologi și erau buni cunoscători ai Sfintei Scripturi, pricepuți în învățătura despre Dumnezeu. La vremea lui, tânărul Ioan Casian a citit multe cărți ziditoare. Erau în greacă și în latină, dar le-a parcurs cu ușurință, întrucât cunoștea perfect aceste limbi.
De mic, a trăit printre călugări și tot printre ei și-a găsit un prieten: pe Gherman. Datorită lui, Sfântul Ioan Casian s-a călugărit. Alături de el, a viețuit într-una dintre mănăstirile dobrogene. Și, împreună cu el, a plecat din Dobrogea în lumea largă.
A lăsat acasă niște părinți iubitori, pe care nu îi va revedea niciodată. Și de care îi va fi dor o viață întreagă. Dar oare ce l-a făcut să plece departe de familie, departe de casă?
PĂRINTELE MONAHILOR DIN APUS
Pe când nu existau nici mașini, nici autobuze, nici trenuri, nici avioane, Sfântul Ioan Casian a călătorit în Asia, în Africa și în Europa.
Din ce motiv?! Pentru a învăța cum să fie un bun călugăr. Dar CHIAR avea nevoie Sfântul Ioan Casian să umble prin lume, pentru a face așa ceva?! Doar și în Sciția Mică, la el acasă, existau mănăstiri…
Tânărul Ioan Casian voia să afle de la monahii cei mai luminați ai vremii tot ce se putea ști despre viața călugărească. Dorea acest lucru, pentru că Îl iubea pe Dumnezeu.
Când te îndrăgostești de Dumnezeu, în inima ta crește un dor. Vrei să-L cunoști cât mai bine. Vrei să stai în preajma oamenilor care L-au descoperit deja. Vrei să te apropii cât mai mult de El.
Dorul de locurile pe unde Dumnezeu Fiul a umblat printre oameni l-a făcut pe călugărul Ioan Casian să pornească spre Țara Sfântă. Astfel, în anul 380, a plecat spre Betleem. Nu era singur: îl însoțeau sora sa și Cuviosul Gherman.
Celor trei nu le va fi fost deloc ușor să străbată peste 2000 de kilometri. Au avut de trecut prin ținuturi necunoscute. Unele erau locuite de oameni de altă credință, care îi priveau cu dușmănie pe creștini, îi atacau, îi jefuiau, îi omorau.
Și numai purtarea de grijă a lui Dumnezeu i-a ajutat să ajungă teferi la destinație. Acolo, cei doi călugări au intrat într-o mănăstire, iar sora sfântului – într-o obște de călugărițe, unde a rămas toată viața. După un timp, la sfatul unui părinte bătrân, cei doi străromâni s-au dus din Betleem mai departe, în Egipt. La mănăstirile și în sihăstriile egiptene au stat mulți ani, învățând de la oamenii lui Dumnezeu din pustie – călugări și pustnici.
Sfântul Ioan Casian mergea din chilie în chilie. Stătea de vorbă cu aceștia. Scria tot ce auzea. Așa cum ar face – azi – un jurnalist pasionat de un subiect despre care vrea să știe TOT ce se poate ști. Iar părinții îi spuneau vorbe pline de înțelepciune și sfaturi insuflate de Duhul Sfânt.
La un moment dat, Cuvioșii Ioan Casian și Gherman nu și-au mai găsit în Egipt liniștea dorită și au fost nevoiți să părăsească țara. Au plecat la Constantinopol – cel mai important oraș al Răsăritului și al întregii creștinătăți, unde au fost primiți de Sfântul Ioan Gură de Aur, care era Arhiepiscopul locului. Acesta l-a hirotonit diacon pe Ioan Casian și pe călugărul Gherman l-a făcut preot. Amândoi i-au rămas în preajmă, fiindu-i ucenici.
Dar Sfântul Ioan Gură de Aur a devenit victima unor intrigi. A fost dat jos din scaunul de ierarh și a fost trimis în exil. Prietenii Ioan Casian și Gherman au mers de mai multe ori de la Constantinopol la Roma, pentru a-l ruga pe Papă să îl ajute pe părintele lor duhovnicesc, însă totul a fost zadarnic.
În anul 407, Sfântul Ioan Gură de Aur a murit, în exil. Primind o asemenea veste, Sfântul Ioan Casian a suferit mult. Era la Roma când a aflat acest lucru și a decis să rămână acolo.
La Roma, a fost făcut preot. De aici, a fost trimis la Marsilia, în sudul Franței de azi, unde a întemeiat două mănăstiri: una de călugări, Mănăstirea Sfântul Victor, și alta pentru călugărițe.
A adunat în jurul său mulți ucenici, pe care i-a învățat cum să fie călugări iubitori de Dumnezeu, cum să lupte cu păcatele, cum să trăiască într-o obște mănăstirească.
A scris cărți pentru îndrumarea lor, din care s-au inspirat, de-a lungul secolelor, mari oameni ai Bisericii.
Sfântul Ioan Casian s-a mutat din această viață în anul 435, după ce fusese călugăr mai bine de 60 de ani. Moaștele lui se găsesc într-o capelă subterană din Mănăstirea Sfântul Victor, din Marsilia; capul și mâna dreaptă se află în biserică, spre închinare. Călugării din Occident îl consideră un părinte al lor și un mare învățător al monahismului.
În Biserica Ortodoxă, este pomenit pe 29 februarie, în anii bisecți și pe 28 februarie, în restul timpului. Dar nu este cinstit de unul singur. Ci alături de Sfântul Gherman, prietenul său de-o viață pământească. Și de veșnicie.
Text de Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului Spune-mi o poveste pentru suflet (SOPS)
Desene de Astrid Mușat pentru volumul „Călătorește cu trei sfinți români”, de Ioana Revnic, Ed. Basilica, 2021
